Prima întâlnire față în față a președintelui american Donald Trump cu președintele rus Vladimir Putin la sfârșitul săptămânii trecute la Summit-ul G20 de la Hamburg, nu va produce schimbări majore în relațiile și așa complicate dintre SUA și Rusia, crede analistul român Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning de la Bucureşti. L-am întrebat întâi de toate dacă s-ar putea produce anumite schimbări în privința crizei prin care trec relațiile americano-ruse, după întâlnirea celor doi șefi de stat:
Iulian Chifu: „A fost vorba despre o pertractare mai degrabă tranzacționistă și netransparentă însă, cu certitudine, la nivelul declarațiilor și la nivelul reacțiilor pe care le-a avut presa rusă, putem să constatăm faptul că suntem mai degrabă pe o traiectorie de, haideți să spunem, cooperare dacă nu cel puțin de dialog între Statele Unite și Federația Rusă, în orice caz nu una de coliziune și de conflict.”
Your browser doesn’t support HTML5
Interviul dimineții: cu Iulian Chifu (București)
Europa Liberă: Aparent, președintele Donald Trump vrea să relanseze relațiile Statelor Unite cu Rusia, asemenea predecesorilor săi dar care n-au avut mare succes. În ce măsură credeți că-i va reuși actualului președinte american acest lucru?
Iulian Chifu în studioul Europei Libere
Iulian Chifu: „Nu știu, evident că aceste lucruri se petrec în condiții distincte, fiecare dintre președinții Statelor Unite care au avut interfață cu același Vladimir Putin, care este extrem de longeviv la conducerea Federației Ruse, a avut o abordare distinctă și a avut și un context diferit.
În momentul de față, ceea ce putem constata cu certitudine, după vizita secretarului de stat Tillerson la Moscova și după vizita ministrului de Externe Lavrov la Casa Albă în Biroul Oval, putem să vedem dacă vreți în prima fază chiar faptul că cele două superputeri, SUA alături de Federația Rusă, nu aveau o agendă. Se vorbea atunci despre tentativa de a identifica, de a crea niște grupuri de lucru pentru a identifica probleme mici care ar putea să fie abrodate astfel ca în timp, pe măsură ce se construiește încrederea, să se treacă și la marile teme.
În ceea ce privește cealaltă componentă, vizita în Statele Unite, în afară de șocul și reacția vocală, în momentul în care niște poze au fost exfiltrate din Biroul Oval, făcute cu Lavrov și cu fostul ambasador al Federației Ruse, Serghei Kisliak, ei bine și acel moment părea mai degrabă de un optimism excesiv și jucat de Lavrov, tocmai pentru a sublinia prezența SUA în prim plan, faptul că este acceptată la negocieri, faptul că a fost depășit momentul de confruntare directă cu Federația Rusă.
Însă, nu trebuie să uităm că în aceeași linie, imediat după un asemenea episod, am avut doborârea unui avion sirian și întreruperea acelei comunicări de deconflictualizare la nivel militar pe Siria.
Deci, avem un pachet de elemente, mai degrabă într-un registru negativ, de confruntare, de divergență, peste care vine această vizită despre care știm doar imediat câteva lucruri. Speranța este ca acea chimie bună, subliniată de către unul dintre participanți, secretarul de stat Tillerson, chiar să abiă o substanță și să vedem măcar niște pași înainte și un blocaj al căderii în conflict, dacă nu neapărat o refacere a unui nivel de dialog la, să spunem, un nivel acceptabil.”
Europa Liberă: Domnule Chifu, mulți observatori și analiști din Occident au remarcat faptul că la întâlnirea celor doi președinți a participat un grup restrâns de persoane, doar miniștrii de Externe și traducătorii. S-a spus că asta ar arăta că relațiile americano-ruse în acest moment sunt foarte personalizate. Dumneavoastră cum le vedeți și despre ce ar vorbi această personalizare?
Iulian Chifu: „E posibilă și această interpretare, am urmărit-o și eu cu atenție. Restrângerea participării, absența consilierilor pe securitate națională de la asemenea întâlniri, care sunt extrem de importanți, absența ambasadorilor, care fac de principiu un cadru mult mai echilibrat de discuție, poate însemna și capacitatea de a merge mult mai departe cu discuțiile, de a aborda lucruri mai în profunzime, mai sincer, mai deschis, chiar dacă substanța lor este mai degrabă contondentă și în egală măsură, absența după aceea a unei conferințe de presă comune, a undei declarații a celor doi președinți, ai Federației Ruse și Statelor Unite, ridică dubii și putem să manifestăm foarte clar rezerve tocmai pentru că această ermetizare a discuțiilor, o lipsă de transparență, nu sunt neapărat în măsură să creeze încredere în raport cu terții, în raport cu toate celelalte state ale lumii, în raport cu statele despre care s-a discutat în spatele ușilor închise.
Deci, aș spune că această întâlnire personalizată a avut drept efecte secundare: lipsa de comunicare și o lipsă de clarificare a unor poziții care au fost vădit divergente. Am avut declarații distincte în cele două tabere, de exemplu privind discuția legată de implicarea Federației Ruse în alegerile din Statele Unite prin intermediul hackerilor și întreaga această poveste. Ei bine, pe de o parte Statele Unite au spus că au ridicat problema și în mod repetat. O secvență am văzut-o pe intervalul acela în care camerele de luat vederi au fost prezente la întâlnire, în primul moment. Ulterior, partea rusă a spus că așteaptă probe că s-ar fi întâmplat așa ceva, a respins o asemenea opțiune. Chiar ministrul de Externe, Lavrov, a spus că explicațiile lui Vladimir Putin, poziția lui Putin de a respinge... ar fi fost acceptată ca atare de președintele american.
Există confuzii și divergențe și pe aceste foarte puține elemente pe care le avem despre întâlnire, nu avem clarificări. Este și cazul acelei încetări a focului în zona de sud-vest a Siriei, convenită la această întâlnire bilaterală, care a avut loc duminică și despre care în egală măsură știm foarte puține lucruri, amănunte mai degrabă care s-au scurs de la întâlnirea tehnică, care au avut loc în Iordania, deci de la partea iordaniană implicată, și în mai mică măsură de la întâlnirea celor doi președinți. Deci, confuzia, o lipsă de transparență, opacitate etc. sunt caracteristice acestei întâlniri, deloc edificatoare.”
Europa Liberă: Confuzia este și în cazul Ucrainei. Nu este limpede deocamdată dacă s-a vorbit, sau în ce măsură s-a vorbit despre Ucraina, sau cel puțin Ucraina nu pare să fi jucat un rol important pe durata discuțiilor, cel puțin așa pare. Pe de altă parte, duminică Rex Tillerson a fost la Kiev împreună cu noul emisar special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, numit recent în funcție. Este acesta un semnal că totuși SUA vor să joace un rol mai activ în rezolvarea conflictului din Ucraina și poate, prin extensie, în rezolvarea conflictelor închețate din estul Europei, inclusiv în regiunea transnistreană?
Iulian Chifu: „Nu, cred că este o exagerare majoră. Nu se pune problema în acești termeni.
În ceea ce privește Ucraina, nu trebuie să uităm că semnalele, extrem de importante, au fost date de întâlnirea pe care președintele Poroșenko a avut-o la Casa Albă, primit de vice-președintele Pence dar și cu președintele Trump. Această întâlnire a precedat tete-a-tete-ul dintre președintele Trump și președintele Putin, este un semnal și acesta.
Pe de altă parte, faptul că imediat după această reuniune, secretarul de stat american a simțit nevoia să plece la Kiev, pentru a-l prezenta pe fostul ambasador al SUA la NATO în noua sa calitate și pentru a da asigurări privind susținerea mai departe a Ucrainei, a suveranității sale, a integrității teritoriale și a independenței, ne arată că această opacitate a reuniunii Trump-Putin, a fost resimțită și la nivelul administrației americane, ca și presiunile făcute în legătură cu nevoia de a ști cum au curs aceste discuții și care sunt eventualele poziționări ale celor doi actori în raport iată în cazul de față cu Ucraina.
Aș mai sublinia însă un lucru, pentru că pentru a decupa strict discuția Putin-Trump, a nu discuta despre numeroasele discuții telefonice dintre cei doi, dar în egală măsură a nu discuta despte alte întâlniri care au avut loc în marja G20, în mod special ceea ce s-a întâmplat cu două zile înainte, ar fi o impunitate. La Varșovia am avut același președinte Trump, într-un discurs public extrem de puternic, în care Rusia a fost o țintă directă, în care susținerea pentru statele din estul Europei, pentru Polonia în primul rând, a fost extrem de vizibilă. Am avut și discursul la reuniunea celor Trei Mări de la Varșovia, reuniunea celor 12 state din Europa Centrală și de Est, unde din nou Statele Unite s-a anunțat ca un partener direct privilegiat și în domeniul energetic, și în domeniul securitar, și în domeniul infrastructurii. Practic, aceste elemente au creat cadrul în care, ulterior, la Hamburg, a avut loc întâlnirea Putin Trump.
Deci, eu aș încerca să plasez întodeauna această discuție și în contextul general. Probabil, în perioada următoare vom avea decriptate mult mai multe elementre despre discuțiile Trump-Putin.”
Europa Liberă: Domnule Chifu, în contextul celor spuse de dumneavoastră, am văzut că deși ambii președinți s-au arătat mulțumiți de discuțiile avute, totuși SUA continuă să critice Rusia în privința implicării în Ucraina, totodată nu am văzut ca americanii să spună că vor înceta acele sancțiuni impuse Rusiei etc. Ce spune asta despre relațiile Statelor Unite cu Rusia în prezent, dacă se înțeleg cele două părți atunci până unde?
Iulian Chifu: „Noi pornim de foarte jos în relația bilaterală. Ambele părți au recunoscut că nivelul relațiilor este cel mai jos de la căderea Zidului Berlinului, de la încheierea Războiului Rece. A anunța satisfacția pentru întâlnire nu înseamnă altceva decât niște pași de dialog care au lansat, să spunem, au deschis posibilitatea ca aceste relații să înceapă pas cu pas să fie reconstruite.
Nu putem să excludem și ați remarcat foarte bine un număr foarte mare de teme în care divergențele se mențin. Federația Rusă nu a trecut și nu a avut cu ce să construiască încrederea în privința faptului că este un partener viabil și care își păstrează și își poate susține angajamentele, odată ce le-a încălcat deja cu anexarea Crimeei și agresiunea militară din estul Ucrainei, cu acțiunile extrem de virulente militare din Osetia de Sud și Abhazia, cu militarizarea Crimeei și acțiunea sa expediționistă în estul Mediteranei, respectiv în Siria.
Suma acestor elemente nu au fost trase din memorie și de pe spațiul de dezvoltări de acolo. E motivul pentru care nu se poate pune problema ridicării unor sancțini, nu se poate pune problema unor schimbări bruște de poziționare în raport cu Federația Rusă.
De altfel, știți că la nivel intern, președintele Trump are niște limitări majore, care au fost stabilite de către Congresul SUA și au fost stabilite în contextul în care majoritatea Partidului Republican, nu vorbim de democrați, au un deficit de încredere în președintele american, pentru înclinația și capacitatea sa ca în politica externă americană să facă pași pozitivi.
De aceea, orice gest pe care-l face Donald Trump în aceste domenii, printre care securitate, politică externă, apărare etc. dar în special în ceea ce privește ridicare eventualelor sancțiuni, sunt supuse unui control al Congresului SUA, care limitează în mod substanțial libertatea de acțiune a președintelui Trump, chiar comparativ cu alți președinți americani sau șefi ai executivului.
Nu trebuie să uităm nici această componentă, care vine și moderează foarte mult orice tip de angajament pe care Donald Trump l-ar fi putut lua în spatele ușilor închise, care și el trebuie adus în fața Congresului pentru a-și afla validitatea deplină, dacă vorbim despre o apropiere a relațiilor și o ridicare a sancțiunilor împotriva Rusiei.”
Europa Liberă: Domnule Chifu, înainte de a încheie această discuție, am vrea totuși să aflăm opinia dumneavoastră despre acea declarație adoptată de Duma de Stat din Rusia, în care deputații ruși și-au exprimat îngrijorarea față de ceea ce au numit ei „tendințe negative în evoluția situației privind Transnistria”. Guvernul de la Chișinău a criticat această declarație, și președintele Igor Dodon pare să o critice. Dumneavoastră, ce părere aveți despre această declarație și de ce credeți că a fost lansată acum?
Iulian Chifu: „Cred că în momentul de față Federația Rusă realizează că nu mai are instrumente de control, nici măcar de influență, în ceea ce privește regiunea separatistă. Vede cum geografia joacă împotriva unei voințe a Federației Ruse de a dezbina Republica Moldova și Ucraina. Respectiv, faptul că avem de afaceri cu o zonă de teritoriu, care se află strânsă între două state: Ucraina și Republica Moldova, zona aflată sub controlul autorităților legitime de la Chișinău, care nu poate fi alimentată pentru că nu are nici ieșire la mare, orice variantă de zbor se face prin spațiul aerian al celor două state, că cele două state odată ce s-au înțeles, odată ce-și respectă suveranitatea, integritatea teritorială și independența și Ucraina sprijină Republica Moldova pentru a prelua controlul asupra acestei regiuni separatiste, deja din acest moment capacitatea de influență a Federației Ruse este redusă în mod dramatic.
Capacitatea de influență a Federației Ruse este redusă și de capactiatea economică a sa, și de implicarea în foarte multe proiecte politice și aventuri militariste etc. Dar, este afectată în mod substanțial și de interesele și a cetățenilor dar și a companiilor din regiunea separatistă, care în acest moment tranzacționează în mod major exporturi și importuri direct cu... primul său partener fiind România, practic Uniunea Europeană de la distanță etc.
În acest context, realitatea împinge spre o mișcare naturală, evident blocată încă în momentul de față de prezența trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, lipsei dorinței de a le retrage, un anumit tip de blocaj făcut de Tiraspol.
Astfel, cred că este de salutat, cu nuanțele de rigoare, faptul că avem totuși în privința regiunii separatiste un pic de convergență a opiniilor guvernului pro-european de la Chișinău și în același timp a președintelui pro-rus, care cel puțin pe această temă par să aibă o poziție relativ convergentă, vă spuneam.
Ceea ce se va întâmpla în timp va trebui să vedem. Evident că luarea de poziție de la Moscova, la nivelul Dumei de Stat, are o relevanță marginală, mai degrabă de imagine, în războiul informațional și într-o mai mică măsură directă, dar iarăși subliniază explicit un anumit tip de comportament al Federației Ruse, chiar și sub această formă, de amenințare cu utilizarea forței. L-am văzut pe Zatulin, pe Kalașnikov, care au declarat în acele dezbateri că ar transforma Transnistria în Donbas etc.
Din acest punct de vedere, cred că preocuparea este naturală, este normală în legătură cu ceea ce se întâmplă în stânga Nistrului. Am văzut provocări, exerciții de anumite facturi, am văzut un raport în Rada Supremă de la Kiev a unui deputat din cadrul partidului de guvernământ, al președintelui, care vorbește despre categoriile de forțe antrenate și care s-ar afla în regiunea separatistă.
Cred că abordarea trebuie să se facă cu mult calm, cu echilibru etc. Până la urmă este important ca Republica Moldova cu adevărat să treacă la preluarea controlului frontierei sale pentru prima oară, după 1990, după începutul mișcărilor separatiste și ulterior evident un control real la frontieră etc.
O intrare pas cu pas în regulile pe care le presupune suveranitatea Republicii Moldova și asupra regiunii separatiste nu poate să ducă decât la o reintegrare naturală, determinată tocmai de voința cetățenilor, chiar și din regiunea separatistă, de faptul că acele companii își au interesele mai degrabă în zona comercială și în Acordul de Liber Schimb cu UE, decât într-o formulă de aceasta separatistă, care este greu sustenabilă la această oră, chiar și cu sume de bani enorme, pe care Federația Rusă le livra altădată către Tiraspol, iar astăzi nu o mai poate face.”