Your browser doesn’t support HTML5
Zidul Berlinului, ridicat pe data de 13 august 1961, a existat 28 de ani, 2 luni şi 27 de zile. Adică pînă pe data 9 noiembrie 1989. La începtul acestei săptămîni, mai exact luni, s-a aniversat dispariţia zidului, care nu mai există tot de 28 de ani, 2 luni şi 27 zile.
Regimul comunist s-a decis să ridice zidul pentru a stopa fluxul est-germanilor spre vest.
Ziua dublei aniversării a fost un prilej de a face un bilanţ. Massmedia germană s-a întrebat în ce măsură lumea îşi mai aduce aminte de Zidul Berlinului care fusese perceput nu numai ca un simbol sinistru al divizării oraşului, ci şi al Germaniei şi al continentului.
Zidul avea o lungime de 167,8 km. Potrivit unor cercetători, au fost împuşcaţi între 136 şi 245 de oameni care au încercat să treacă din partea răsăriteană în partea occidentală a oraşului.
Tinerii berlinezi, născuţi în ultima parte a anilor 1980 sau după 1990, cunosc povestea Zidului doar din relatări sau din lecţiile de istorie.
Deja în noiembrie 1989, s-au apucat mii de oameni să demoleze Zidul, scoţînd fragmente de beton pentru a le păstra ca suvenire, alţii pentru a le vinde mai tîrziu vînătorilor de amintiri. Astfel, Zidul a dispărut în cel mai scurt timp. În 1990 au existat numeroase voci care au pledat pentru protejarea unei părţi a Zidului ca monument istoric. Asaltul vînătorilor de suvenire a fost însă mai rapid decît încercările de a salva măcar părţi ale Zidului. Un fragment original din Zid se află astăzi în centrul oraşului. În partea estică s-au reconstruit alte cîteva fragmente. Tot aşa şi în locul unde, în 1998, s-a construit Memorialul Zidului, în imediata apropiere a fostei treceri est-vest, din Bernauer Straße.
În urmă cu cîteva zile s-a aflat că în nordul oraşului se mai află o fîşie de zid, năpădită de buruieni. Fragmentul original era cunoscut doar unui istoric local. Acesta a preferat să nu vorbească despre descoperirea sa, pentru a nu atrage turişti sau curioşi care ar fi periclitat partea conservată. Într-un apel, adresat autorităţilor, istoricul a cerut o intervenţie urgentă pentru salvarea şi restaurarea celor 80 de metri din Zid, situat pe un teren mai greu accesibil. Apelul nu a rămas fără ecou. În prezent, accesul curioşilor nu mai este posibil. Autorităţile lucrează la un proiect în vederea integrării acelei bucăţi de Zid original într-un ansamblu memorial, similar celor existente şi în alte părţi ale oraşului.