Cel care a sugerat duminică, într-un interviu la televiziunea flamandă VTM, că Belgia i-ar putea acorda azilul politic liderului catalan Carles Puigdemont, nu este „Belgia”, cum s-a spus pe mai multe agenții de presă, ci secretarul de stat responsabil cu imigrația, un membru al partidului flamand ultranaționalist și separatist N-VA (Nieuw-Vlaamse Alliantie), Theo Francken.
Omul e un exaltat, ultranaționalist flamand foarte dur, și mâna dreaptă a șefului partidului N-VA și primar în Antwerpen (Anvers) Bart De Wever.
Your browser doesn’t support HTML5
Journal de corespondent: Dan Alexe (Bruxelles)
Premierul Belgiei, Charles Michel, a reacționat imediat și i-a cerut omului, textual, într-un comunicat trimis agențiilor de presă, să nu «arunce ulei peste foc» («ne pas jeter d’huile sur le feu»).
Premierul Belgiei a declarat că o eventuală acordare a azilului politic liderului catalan - care nu a cerut-o, de altfel -, «nu este la ordinea zilei».
Nu „Belgia” a declarat asta, așadar, ci un controversat secretar de stat dintr-un partid flamand, separatist, din coaliția de la guvernare, care visează la rândul lui o Flandră independentă.
Vedem în ultima vreme tot felul de mesaje entuziaste: Catalonia e independentă!… Fărâmițarea Europei începe să semene din ce în ce mai mult cu războaiele dintre stătulețele-orașe din Evul Mediu și Renaștere… Nu doar eterna competiție, deseori militară, dintre Genova și Veneția pentru controlul insulelor din Mediterana, dar și traumaticul eveniment care a fost blocarea ieșirii la mare a portului flamand Antwerpen (Anvers) de către Olanda vecină în 1585.
Blocarea ieșirii la mare a Antwerpenului de către Olanda a dus la ruinarea orașului și la dușmănia profundă, vreme de secole, între Flandra și Olanda. Ziua națională a Belgiei (21 iulie) este eliberarea de jugul olandez.
Prin declarația de independență absurdă, minoritară, unilaterală a unor exaltați catalani ne regăsim aruncați în plină epocă a cetăților-stătulețe, unde Bruges se războia cu Gand și Padova cu Modena.
Ca regiune autonomă spaniolă și europeană, Catalonia avea toate avantajele independenței: catalana ca limbă oficială (alături de spaniolă), autoguvernare, colectare de taxe și impozite, poliție proprie, moneda euro.
Prin declarația de independență a unui grup de politicieni care au grăbit un referendum ilegal și minoritar, regiunea se scoate din Europa și pierde toate avantajele apartenenței la UE, de la dreptul de liberă circulație în zona Schengen la moneda euro (Catalonia nu are bancă centrală, catalanii nu au pașapoarte).
Putin își freacă acum mâinile, iar o grămadă de iresponsabili prin Europa de Est, mai ales în România, aplaudă un dezastru politic oportunist, profund nociv, care riscă să îi atingă curând și pe ei.
E vorba de cei care nu pricep, de pildă, că unirea ipotetică a României cu Moldova ar însemna acordarea automată a autonomiei Ținutului Secuiesc, căci nu poți să te unești cu Moldova păstrând autonomia găgăuză sau a Transnistriei și să nu le-o acorzi secuilor.
Pe scurt, un haos total în mințile unor romantici care aplaudă independența Cataloniei, dar încă mai visează la statul român „unitar și indivizibil”.
Nu o să fim surprinși când vom descoperi că ardenții ultranaționaliști care dau astfel foc Europei au de fapt conturi ascunse în paradisul fiscal vecin care este Andorra, țărișoară în afara dreptului UE, și că de fapt ei simțeau apropiindu-se anchetele fiscale de la Madrid.