Kievul afirmă că, de la începutul invaziei rusești, au fost uciși peste 500 de copii

În Ucraina, conform informațiilor oficiale ale procurorilor pentru minori, 500 de copii au fost uciși și cel puțin 1097 au fost răniți în timpul invaziei pe scară largă a Rusiei, informează serviciul de presă al Procurorului General.

OGP a subliniat că aceste cifre nu sunt definitive, iar cercetările sunt în desfășurare pentru a le stabili cu precizie la locul ostilităților, în teritoriile ocupate și eliberate.

Potrivit parchetului, cel mai mare număr de copii au fost afectați în regiunea Donețk - 485, regiunea Harkov - 298, regiunea Kiev - 129, regiunea Herson - 118, Zaporojie - 99, regiunea Nikolaev - 97, regiunea Dnipropetrovsk- 94, regiunea Cernihiv - 71, regiune Luhansk - 67.

La sfârșitul lunii iulie, Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a confirmat moartea a 9369 și rănirea a 16 646 de civili în Ucraina, ca urmare a invaziei pe scară largă a Rusiei. ONU a subliniat că numărul real al morților este mult mai mare, deoarece există întârzieri în primirea informațiilor din unele locuri în care lupte intense sunt în desfășurare, iar multe rapoarte trebuie încă confirmate.

### Vezi și... ### ONU pune Rusia pe „lista rușinii” pentru copiii uciși în Ucraina

Situația copiilor din Ucraina este subiect de îngrijorare la nivel internațional. Pe lângă numărul tot mai mare de copii morți din pricina atacurilor nedescriminatorii rusești care afectează case și zone civile, un alt aspect care a stârnit indignarea este deportarea copiilor din zonele ocupate de Rusia.

Într-un raport publicat recent, avocatul pentru Copii din Rusia, Maria Lvova-Belova, spune că, de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, Rusia a „acceptat” aproximativ 4,8 milioane de locuitori ai Ucrainei, dintre care peste 700 de mii sunt copii.

Mai mult, copiii din zonele ocupate de ruși din Ucraina nu sunt duși doar în Rusia, ci și în Belarus. Liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, susținea că „ei nu vor să plece”. Dar politicienii belaruși din opoziție exilați și autoritățile ucrainene spun că copiii au fost răpiți. Recent, Lukașenko spunea că va prelua copiii din Ucraina pentru că nu se teme de criticile și sancțiunile occidentale.

Pe 17 martie, Curtea Penală Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a avocatului pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belova. Aceștia sunt acuzați de responsabilitatea pentru deportarea ilegală a copiilor din teritoriile ocupate ale Ucrainei în Rusia.

Activiștii ucraineni pentru drepturile omului insistă că există „sute de mii” de copii strămuți forțat din Ucraina. Majoritatea au fost preluați din regiunile Mariupol, Herson, Harkov și Kiev. Autoritățile ruse au folosit aproximativ 100 de instituții pentru a găzdui copiii din Ucraina. Orfelinatele și școlile-internat din multe regiuni rusești sunt supraaglomerate. Din acest motiv, se încearcă plasarea cât mai rapidă a copiilor deportați în familii.

Cerințele autorităților de tutelă pentru potențialii părinți adoptivi este mult mai permisivă. Acest fapt pentru că procedura de recunoaștere a copiilor ucraineni ca „rămași fără îngrijire părintească” a fost extrem de simplificată, iar căutarea copiilor în Rusia a devenit extrem de dificilă pentru părinții și tutorii lor ucraineni.