La despărțirea de Neagu Djuvara

Neagu Djuvara

Istoric, diplomat, om de aleasă cultură - a întruchipat în chip desăvârșit noblețea spiritului (1916 - 2018)

Your browser doesn’t support HTML5

La despărțirea de Neagu Djuvara


A fost mereu el însuși, nu făcut niciodată concesii emoțiilor gregare. Dimpotrivă, le-a veștejit constant şi usturător. Aparținea, asemeni Monicăi Lovinescu, lui Virgil Ierunca şi lui N. Steinhardt, speciei liberalilor conservatori. A fost un exemplar gânditor anti-totalitar. S-a opus grandilocvenței patriotarde, pompierismului naționalist, populismului de orice culoare, a practicat un stil deopotrivă riguros şi seducător cu ale sale memorabile formulări. A întruchipat în chip desăvârșit noblețea spiritului.

Istoric, diplomat, om de aleasă cultură, a fost studentul lui Raymond Aron pe care l-a iubit şi l-a venerat. Asemeni mentorului său, domnul Neagu Djuvara a fost un spectator angajat, ne-a învățat să gândim cu mințile noastre şi să suspectăm orice profetism ideologic drept o mistificare primejdioasă. Ii intuia imediat pe şarlatani şi pe demagogi, iar aceştia, la rândul lor, îl urau. Tocmai curajul rostirii gândurilor sale veritabile, întotdeauna informate şi dezinhibate, a făcut din scrierile lui Neagu Djuvara o comoară intelectuala.

L-am întâlnit cu câteva prilejuri (emisiuni de televiziune, conferințe științifice la Bucureşti şi Timişoara, lansări de carți). Am discutat pe larg despre marile tensiuni ideatice, morale şi politice ale secolului XX, despre polemicile din câmpul spiritual francez din anii 50 si 60, despre frământata istorie a Europei de Est si Centrale, despre ideologii, mituri şi fantasme politice şi câte altele. Te frapa la domnia sa prospețimea intelectuală, refuzul programatic al oricărui apriorism, tezism, reducționism. A fost un remarcabil sintetizator de idei, știind, în egală măsură, să propună viziunea sa, deschizătoare de noi şi curajoase ipoteze. Binecuvântată să fie amintirea acestui admirabil cărturar democrat!