Club 19 de la Tiraspol, un club pentru tineri care funcționează pe lângă organizația neguvernamentală Apriori, a găzduit o dezbatere despre serviciul militar obligatoriu din regiunea transnistreană, despre armată și condițiile în care tinerii din stânga Nistrului sunt obligați să-și trăiască un an din viața lor.
Prezentarea cărții „Anul Tinereții”la Club 19 de la Tiraspol, 26 decembrie 2019
Dezbaterea a avut loc cu ocazia lansării cărții „Anul tinereții”, o carte de debut al Larisei Calic, o tânără de 21 de ani de la Tiraspol. Cartea conține poveștile a 12 tineri care au făcut serviciul militar obligatoriu în armata transnistreană.
Autoritățile de la Chişinău, dar și organizațiile de apărare a drepturilor omului din dreapta Nistrului, nu recunosc așa-numita armată transnistreană, calificând-o drept „structură paramilitară ilegală”. Într-un comunicat recent, Asociația Promo-Lex de la Chişinău a echivalat serviciul militar în regiunea transnistreană cu „privarea ilegală de libertate, manifestată prin detenție în unitățile paramilitare din estul Republicii Moldova”. „Asociația Promo-LEX începând cu anul 2007 a atras atenția, în repetate rânduri, asupra fenomenului de înrolare forțată în structurile paramilitare ilegale, precum și asupra gravelor probleme, abuzurilor și încălcărilor drepturilor fundamentale, cu care se confruntă majoritatea tinerilor înrolați forțat. Efectuarea ”serviciului militar” în regiunea transnistreană este obligatorie, eschivarea de la înrolare fiind sancționată cu amendă de aproximativ 600 de dolari sau cu până la doi ani de închisoare”, notează comunicatul.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, a stat de vorbă cu Larisa Calic, autoarea cărții „Anul tinereții”, care a fost publicată cu sprijinul organizației din Cehia People in Need, întrebând-o mai întâi de ce a considerat necesar să scrie o astfel de carte.
Larisa Calic: „M-am gândit să scriu această carte acum un an, când am făcut cunoștință din întâmplare cu un soldat care mi-a povestit despre problemele din armata transnistreană. Și m-am întrebat de ce despre aceste lucruri se vorbește atât de puțin, de ce despre asta nu se discută în societate.
Toți oamenii care și-au făcut serviciul militar aici și-ar fi dorit să schimbe toate aceste lucruri, dar nimeni nu-i aude…
Mi s-a părut interesant să studiez această temă. Și slavă domnului că s-au găsit și alți oameni care au vrut să-și povestească experiența. Acești soldați care au participat la elaborarea cărții m-au ajutat foarte mult prin faptul că mi s-au deschis și am putut crea acest proiect documentar.”
Europa Liberă: Ați mai avut experiențe literare până acum?
Larisa Calic: „Nu. Dar mi-am stabilit mereu scopuri mari pe care am încercat să le realizez. De fiecare dată când am comunicat cu acești tineri am încercat să mă pun în pielea lor și mă întrebam cum aș fi procedat eu în locul lor. Înțeleg că o singură concluzie generală este foarte greu de formulat. Dar ce am înțeles clar este că toți oamenii care și-au făcut serviciul militar aici și-ar fi dorit să schimbe toate aceste lucruri, dar nimeni nu-i aude și nu-i susține. Este, din păcate, o descoperire tristă, dar sunt sigură că la un moment dat aceste lucruri se vor schimba.”
Larisa Calic, autoarea cărții „Anul Tinereții”
Europa Liberă: Larisa, personajele cărții Dvs. au încercat să aducă la cunoștința celor de la putere, societății experiențele prin care au trecut, sau au mers mai degrabă pe ideea că „e mai bine să nu scoatem gunoiul din casă” și nici nu au încercat să lanseze o discuție publică pe acest subiect?
Larisa Calic: „Din păcate, orice încercări de-ale lor de a schimba cumva lucrurile erau contracarate încă din primele luni de serviciu militar, când li se explica foarte ferm că „aici acestea sunt regulile și nimeni nu va schimba nimic pentru a face pe plac unui recrut”. Ei au avut unele încercări timide, dar acestea erau anihilate din fașă, așa că nu au avut cum să obțină schimbări majore.”
Europa Liberă: Cât timp v-a luat să pregătiți și să editați această carte și cum ați reevaluat subiectul pe măsură ce scriați?
Larisa Calic: „Primul interviu a fost în noiembrie 2018. Deci, mi-a luat ceva mai mult de un an să fac cartea. Este cumva chiar simbolic, pentru că această carte se numește „Anul tinereții” – este o aluzie la faptul că termenul serviciului militar pentru soldații din Transnistria este de un an, și la fel un an mi-a luat să scriu această carte.
Erau istorii în care nu puteai să nu-i compătimești pe tineri, dar era prea dureros să simți aceste lucruri prea profund…
Și cel mai greu lucru pentru mine a fost să-mi deconectez sentimentul de empatie, pentru că erau istorii în care nu puteai să nu-i compătimești pe tineri, dar era prea dureros să simți aceste lucruri prea profund. Este o experiență unică la care nu aș renunța – dacă aș reveni cu un an în urmă, aș repeta-o cu bucurie.
Cred că cel mai emoționant a fost faptul că acești tineri chiar aveau nevoie să spună cuiva povestea lor. Și ei mi-au fost foarte recunoscători pentru că le puneam întrebări despre felul în care s-au simțit atunci. Pentru că, din păcate, la televiziunile și radiourile din regiune și în general în orice fel de presă mereu se retușează adevărul și se creează impresia că totul e bine și nimeni nu întreabă cum se simt de fapt tinerii recruți. Și ei s-au bucurat foarte sincer că le-am oferit posibilitatea de a spune prin ce au trecut.”
Europa Liberă: Ce ați recomanda tinerilor care abia urmează să fie înrolați în serviciul militar?
Unii tineri au fost „frânți” cât au făcut armata…
Larisa Calic: „Eu le-aș recomanda tinerilor – chiar dacă sunt fată și nu voi avea niciodată această experiență, deci mi-e greu să dau un sfat în cunoștință directă de cauză – dar cred că ce trebuie să facă este să încerce din toate forțele să aibă grijă de integritatea lor psihică și fizică, să nu permită influențelor din afară să le schimbe esența felului în care gândesc. Pentru că unii tineri au fost „frânți” cât au făcut armata și au mers într-o direcție foarte proastă – unii și-au înecat problemele în alcool sau au avut alte experiențe din același domeniu, alții abandonau studiile după serviciul militar. Eu mi-aș dori ca armata, dacă chiar nu poate să nu le facă rău deloc, dar măcar să le permită să rămână la nivelul la care au fost înainte de a fi recrutați.”