Dreptul de a manifesta – când uneori trebuie să și plătești pentru asta

-- "Manifestați când vreți și unde vreți, dar spuneți-ne dinainte." Cam asta aude oricine caută să organizeze o manifestație într-un loc public în una din țările lumii democratice care permit protestul popular.

Dreptul de a manifesta e un drept garantat în toate țările occidentului democratic, ba chiar, teoretic, chiar și în țări precum Rusia. Contrar însă unor idei preconcepute, manifestațiile trebuie anunțate din timp, iar locul și durata protestului, precum și eventualul traseu, se negociază din timp cu autoritățile locale și cu forțele de ordine.

Organizatorilor li se cer anumite lucruri elementare: să nu permită sloganuri etnice și rasiste; să garanteze că nu vor avea loc acte de violență; să nu permită consumul de alcool sau droguri.

Mai peste tot, autoritățile își rezervă dreptul de a interzice o manifestație dacă există indicii că s-ar putea ajunge la acte care ar duce la "tulburarea ordinii publice", ceea ce, desigur, poate suna ambiguu și lasă o mare marjă de libertate puterii.

Autoritățile pot de pildă interzice adunări electorale care nu au nimic de-a face cu politica țării în care au loc. Așa a fost recent, înainte de alegerile prezidențiale din Turcia câștigate în mod previzibil de către Erdogan, când autoritățile din mai multe țări europene cu masive minorități turce - Germania, Olanda și Belgia - au interzis mitinguri electorale turcești pe mari stadioane, mitinguri la care ar fi trebuit să participe (cel puțin la unele din ele) Erdogan însuși.

Peste tot, atât poliția, cât și manifestanții cu multă experiență, știu că o demonstrație, o manifestație poate foarte ușor degenera. Oricât de nobilă și reținută e o manifestație, există riscul permanent ca niște isterizați - nu neapărat provocatori plătiți -, care sunt la prima lor manifestație o vor lua razna, și atunci tu inocentul vei primi ciomege în cap de la politie;

Sau: - oricât de nobilă și reținută e o manifestație, unul - sau mai mulți - polițiști tineri nervoși, care sunt la primul lor protest o vor lua razna, și atunci tu inocentul vei primi ciomege în cap.

Apoi, în unele țări, de pildă în Marea Britanie sau în Spania, guvernul mai interzice și manifestațiile în "zone sensibile". În Marea Britanie, începând din 2006, aceste zone sunt precis definite. E vorba de reședința primului ministru din Downing Street, apoi Palatul Westminster, precum și sediile serviciilor secrete MI5 și MI6.

În Spania, "zonele sensibile" sunt însă rău, sau deloc, definite, și orice zonă poate fi desemnată sensibilă, ducând la intervenția poliției.

Apoi în Spania manifestanții nu au au voie să fotografieze sau să filmeze polițiștii. Apărătorii noii legi o pitesc sub eticheta „dreptului la imagine” ce trebuie să le fie concedat polițiștilor, ca și oricărei alte persoane. În realitate, „dreptul la imagine” a dus deja în Spania la îngrădirea activității jurnalistice, ajungându-se până acolo încât nu mai poți filma sau fotografia într-un spațiu public fără a cere acordul tuturor trecătorilor care îți traversează cadrul.

În sfârșit, să mai spunem că în unele țări, în Elveția, de pildă (semn al pragmatismului helvet), autoritățile își rezervă dreptul de a încasa o taxă atunci când permit o manifestație. Asta - pentru a plăti pentru hârtii, munca administrativă suplimentară, intervenția poliției, curățenia publică de după manifestație ș.a.m.d. Sigur, faptul că plătești pentru a manifesta duce la neutralizarea sensului protestului însuși.

***

Legislația întrunirilor din R. Moldova prevede expres cazurile în care o manifestație poate fi întreruptă, împiedicată sau interzisă. Nu se permit întrunirile care îndeamnă la război, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă, cele care incită la discriminare sau violenţă publică, care subminează securitatea naţională şi tulburările în masă, adică violenţele. Împiedicarea unor astfel de manifestații o poate decide doar instanţa de judecată la cererea autorităţii locale, cea care autorizează întrunirile.

Autoritatea publică locală e şi cea care poate cere organizatorilor sistarea unor astfel de manifestaţii şi doar refuzul organizatorului sau incapacitatea acestuia de a calma spiritele justifică dispersarea forţată a întrunirii de către forţele de ordine, spune juristul organizației Amnesty International Moldova, Igor Stoica:

Igor Stoica

„În cazul în care securitatea e asigurată, nu sunt excese, încălcări gen aruncare cu pietre, arderea proprietăţii publice şi private etc., atunci poliţia nu are dreptul să intervină. Evacuările şi dispersările se fac la fel doar în cazuri excepţionale: agresiuni ale gloatei, huliganism, distrugerea proprietăţii publice şi private.”

Atât timp cât întrunirea poartă un caracter paşnic şi nu este pusă în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea proprietăţii altor persoane, poliţia nu e în drept să intervină şi nici să folosească mijloace speciale, cum ar fi gaze lacrimogene, precizează juristul.

Legislaţia mai prevede însă că o manifestaţie poate fi împiedicată dacă aceasta se desfășoară acolo unde sunt programate acţiuni oficiale. În acest caz autoritatea locală poate închide temporar accesul în aceste locuri.

Pe această normă legală s-a bazat controversata dispoziţie a primarului interimar al mun. Chişinău, Ruslan Codreanu, care a cauzat evacuarea forţată şi violentă a protestatarilor de la monumentul Ştefan cel Mare, acolo unde autorităţile au depus flori de Ziua Independenţei.

Juristul Igor Stoica spune că în acest caz poliţia a acționat violent şi disproporţionat. El precizează că dispersarea forțată este o măsură extremă care trebuie aplicată doar dacă celelalte acțiuni nu au dat rezultate. Poliţia pare să nu fi întreprins alte acţiuni pentru sistarea manifestaţiei, aşa cum prevede legea. Juristul afirmă că poliţia trebuia să convingă protestatarii să se retragă pentru un interval de timp, dar nu să le impună ordine ultimative şi să-i intimideze pe protestatari.

„Nu trebuiau să recurgă la aşa gesturi precum apucarea oamenilor de picioare şi de mâni şi dispersări. Trebuiau să acţioneze calm fără mascaţi, scutieri şi alţi specialişti. Sunt antrenamente speciale pentru poliţişti. Evacuările legale în unele state UE se fac foarte civilizat, fără exces de zel. În cazul dat însă nu era necesar nici un fel de evacuare fiindcă nu erau violenţe, nu era nici un motiv.”

Şi mai multe semne de întrebare ridică intervenţia poliţiei în lipsa unei dispoziţii a primăriei în evacuarea mişcării OccupyGuguţă, care protestează permanent de mai bine de două luni lângă cafeneaua Guguţă, spune juristul Igor Stoica.

Evacuarea forțată a protestatarilor din Chișinău

„Strămutarea, luarea, distrugerea bunurilor, proprietăţii private a grupului civic OccupyGuguţă este absolut ilegală. Nu era emisă nicio dispoziţie a primăriei, nu era nicio necesitate de a rupe acele corturi şi de a face alte acţiuni de către poliţie. Aici s-a comis un abuz şi statul trebuie să se reabiliteze în faţa cetăţenilor care au protestat pe 27 august şi, în particular, în faţa grupului OccupyGuguţă. Reabilitarea constă în întoarcerea proprietăţii distruse, repararea prin compensații materiale a prejudiciului moral şi material cauzat fiecărui participant, cerere de scuze publice ş.a.m.d.”

Poliţia este categorică spunând că a acţionat proporţional şi conform normei legale. Protestatarii au anunţat totuşi că vor depune o plângere colectivă la Procuratura generală împotriva abuzurilor forţelor de ordine.

După precedentul 7 aprilie 2009, neelucidat până astăzi, organele de drept sunt deseori acuzate că ar depăşi limitele prevăzute în legislaţia întrunirilor. În ultima vreme poliţiei i se mai reproşează însă că ar da dovadă de duble standarde. Mai mulţi apărători ai drepturilor omului susţin că rămâne neclară lipsa de acţiune a poliţiei la recentele manifestaţii organizate de primarul de Orhei Ilan Shor în care s-ar fi incitat la discriminare şi violenţă publică ceea ce este interzis expres în lege.