Aleksandr Lukașenko se află într-o situație delicată, încercând să se asigure că Belarusul nu va fi târât în războiul purtat de Rusia în Ucraina, după ultimatumul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a făcut aluzie la acțiuni militare din partea Kievului.
Lukașenko, cel care a condus Belarusul cu mână de fier în deceniile de când a fost ales prima dată președinte în 1994, a permis ca țara sa să fie folosită drept rampă de lansare pentru forțele ruse atunci când acestea au început invazia pe scară largă în Ucraina în 2022.
Însă, deși a făcut declarații puternic pro-ruse în anii care au urmat, el a încercat totodată să mențină statutul de țară neutră și non-beligerantă pentru Belarus. Ultimatumul lui Zelenski pune la încercare această poziție.
„Lukașenko înțelege că este vulnerabil. Iar Ucraina vorbește dintr-o poziție de forță”, a declarat Vadim Mojeiko, directorul Institutului Kosciuszko, un think tank cu sediul la Cracovia.
„Ucraina a găsit limbajul potrivit cu care trebuie să te adresezi unor dictatori precum Lukașenko”, a declarat el pentru Current Time pe 22 iunie.
„Înrămat în Belarus”: deținuții politici ai regimului Lukașenko, amintiți prin cusături tradiționale, la Praga
Ce a spus Zelenski?
La o conferință de presă din 19 iunie, Zelenski a afirmat că Rusia folosește stații de retransmisie a semnalelor din Belarus pentru a-și ghida rachetele și dronele către ținte din Ucraina.
Care este rostul să spună [Lukașenko] că nu vrea să fie implicat în război? Să îndepărteze echipamentul acesta, să-l oprească. Cred că o săptămână îi va fi suficientă pentru a face asta”, a spus el, adăugând: „Dacă nu o face el, o vom face noi.”
Zelenski a repetat apelul la acțiune – și o amenințare voalată cu consecințe în cazul în care acesta nu va fi urmat – într-o postare ulterioară pe rețelele sociale și într-un interviu televizat.
În același interviu, din 21 iunie, el a declarat că nu a primit niciun răspuns la mesajul său din partea lui Lukașenko, care s-a abținut, de asemenea, să facă vreo declarație publică pe această temă.
Valeri Kavaleuski, fost diplomat belarus care conduce Agenția pentru Afaceri Euro-Atlantice, a declarat pentru Serviciul din Belarus al RFE/RL că această tăcere reflectă politica pe termen lung a lui Lukașenko.
„Acesta este unul dintre puținele obiective care unește atât guvernul belarus, cât și opoziția democratică din exil: evitarea confruntării militare și împiedicarea participării directe a Belarusului la conflict”, a spus el.
„Regimul belarus a adoptat o abordare relativ consecventă nu doar în ultimele zile, ci și în ultimele câteva luni. Declarațiile de escaladare și confruntare ale Kievului îndreptate împotriva Minskului au rămas, în mare parte, fără răspuns, ceea ce a ajutat la prevenirea unei escaladări și mai mari a situației”, a adăugat el.
Mojeiko este de părere că Lukașenko „nu dorește război”, iar acest lucru s-ar datora presiunilor politice interne.
„Motivul nu este lipsa voinței (pro-război) din partea lui Putin sau a lui Lukașenko, ci faptul că intrarea în război ar fi extrem de nepopulară în rândul societății belaruse. Acesta este factorul cheie - societatea belarusă, nu dictatorul”, a spus el.
„Lukașenko înțelege că, din multe puncte de vedere, acesta ar fi un scenariu sinucigaș pentru el.”
Your browser doesn’t support HTML5
Gata de un nou atac din partea Rusiei, Ucraina fortifică granița de nord cu Belarusul
Poziția precară a lui Lukașenko
Lukașenko a supraviețuit numeroaselor valuri de nemulțumire populară pe parcursul deceniilor sale de guvernare autoritară, dar probabil că niciunul nu a fost mai puternic decât cel din timpul alegerilor prezidențiale din 2020.
Când a fost declarat câștigător, au izbucnit proteste de masă fără precedent la nivel național, care au fost reprimate doar cu ajutorul lui Putin. Kremlinul nu numai că a oferit sprijin financiar regimului lui Lukașenko, dar a și sugerat că forțele militare ruse ar putea fi puse la dispoziție și a trimis chiar prezentatori de televiziune pentru a completa personalul canalelor de stat din Belarus, după ce unii angajați locali s-au alăturat protestelor.
Acest sprijin a venit în timp ce Lukașenko înăbușea protestele printr-o represiune brutală, inclusiv violențe în masă, mii de arestări și torturarea oponenților politici. Lukașenko a devenit astfel, probabil, mai dependent ca niciodată de Putin pentru a-și menține puterea.
În februarie 2022, Lukașenko a întors favoarea atunci când tancurile rusești au intrat în Ucraina – deși a rezistat apelurilor de a trimite trupe belaruse în teren.
În anumite privințe, este o continuare a unui tipar prin care, de zeci de ani, Lukașenko a balansat între deschiderea țării sale către Occident și cedarea în fața presiunilor Moscovei de a se integra mai strâns cu Rusia.
Războiul cu drone reprezintă acum o nouă provocare. În timp ce dronele rusești survolează spațiul său aerian, Minskul este nevoit să decidă - să le doboare , să le bruieze semnalul, să-și avertizeze vecinii sau toate deodată – fără a supăra Moscova.
Ultimatumul lui Zelenski în privința stațiilor de releu face acest exercițiu de echilibru și mai dificil.
„Pentru Lukașenko, situația este foarte delicată”, a spus Mojeiko. El a adăugat că liderului de la Minsk i-ar fi dificil să satisfacă cererile Ucrainei fără a ofensa Moscova, dar și să evite escaladarea situației și riscul de a fi târât în conflict.
„Nu poți să-l invidiezi. Nu are soluții ușoare. De aceea a păstrat tăcerea tot acest timp”, a adăugat Mojeiko.
Această tăcere este pusă la încercare și la Moscova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pe 22 iunie că Putin și Lukașenko vor discuta „în viitorul apropiat” și că este „o bună ocazie de a discuta această chestiune și alte chestiuni”.
Evitarea escaladării
Moscova s-ar putea bucura de perspectiva unui atac al Ucrainei împotriva Belarusului, considerându-l o șansă de a atrage Minskul și mai adânc în conflict.
Ar fi cu siguranță o escaladare majoră a conflictului armat care este deja cel mai mare din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace și nu ar fi privită cu ochi buni nici la Washington, nici în capitalele europene.
Administrația Trump a încercat să-și îmbunătățească relațiile cu Lukașenko, privindu-l ca pe un canal de comunicare neoficial cu Putin. De asemenea, a redus ajutorul militar acordat Ucrainei și a încercat să exercite presiuni asupra Kievului pentru a face compromisuri în schimbul unui acord de pace cu Rusia. Orice acțiune a Ucrainei împotriva Belarusului ar putea fi condamnată de Washington ca fiind imprudentă și, posibil, agresivă.
Țările europene au rămas susținători fervenți ai Ucrainei, oferind sprijin politic, financiar și militar. De asemenea, ar fi probabil consternate de un atac unilateral al Ucrainei.
„Acest lucru necesită o dezescaladare din partea tuturor părților, inclusiv evitarea atacurilor ucrainene asupra teritoriului belarus. În același timp, regimul lui Lukașenko ar putea fi nevoit, de asemenea, să facă anumite concesii și să analizeze mai atent preocupările legate de presupusa infrastructură de retransmisie a dronelor”, a declarat Kavaleuski.
„Uniunea Europeană și Statele Unite vor fi probabil implicate, de asemenea, în consultări informale menite să împiedice extinderea conflictului într-o confruntare regională mai amplă”, a adăugat el.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te