Să se fi încheiat perioada de grație pentru guvernarea liberală ? Un prim semnal, lipsit de echivoc, am avut săptămâna trecută la Iași, la festivitățile de Ziua Unirii Principatelor. Și președintele Iohannis și premierul Orban au fost întâmpinați cu proteste, mulțimea amintindu-le celor doi lideri că nu se fac progrese în ce privește autostrada ce ar trebui să asigure legătura cu Transilvania și că Moldova, în general, rămâne o regiune defavorizată din punct de vedere economic. Iată că, după câteva zile, liberalii sunt din nou ținta unor comentarii ostile, venind din mai mult direcții. Situația e cu atât mai neobișnuită cu cât ceea ce li se reproșează liberalilor este prezentat de către aceștia drept o mare victorie.
Your browser doesn’t support HTML5
Este vorba despre desfințarea așa-numitelor „pensii speciale”. În această categorie intră pensiile militarilor, magistraților, parlamentarilor, diplomaților. Din capul locului au ieșit din discuție militarii, cei mai numeroși beneficiari ai pensiilor speciale. Camera Deputaților a aprobat, cu o majoritate covârșitoare (câteva abțineri și nici un vot împotrivă), eliminarea celorlalte tipuri de pensii speciale. Vestea a declanșat, instantaneu, cele mai vehemente reacții. S-a spus, astfel, că totul a fost un joc pervers, întrucât eliminarea pensiilor speciale ale magistraților nu are nicio șansă să devină realitate, existând o mai veche decizie a Curții Constituționale în acest sens. Oricum, și de data aceasta Curtea Constituțională va fi chemată să tranșeze iar verdictul este previzibil. Foarte critici la adresa liberalilor sunt cei din Uniunea Salvați România, aflați – teoretic – de aceeași parte a baricadei. Ei îi acuză pe liberali că au montat această mascaradă în complicitate cu pesediștii. Prin urmare, dacă liberalii proclamă că au obținut un mare succes, pe de altă parte foarte multe voci vorbesc despre un eșec lamentabil, provocat cu bună știință.
Sunt toate șansele ca același lucru să se întâmple și în chestiunea alegerii primarilor în două tururi. Guvernul și-a asumat răspunderea, PSD și formațiunea politică a minorității maghiare au anunțat că vor depune moțiune de cenzură. Dacă moțiunea trece, liberalii și-au exprimat intenția de accelerare a procedurii pentru organizarea alegerilor anticipate. PNL speră că se va modifica atunci structura parlamentului, numai că nu putem ști care va fi starea de spirit a electoratului peste 5-6 luni. Evenimentele și reacțiile din ultima săptămână ar trebui să-i facă pe liberali mai circumspecți.