In această zi de luni 1 Mai (dată scrisă cu majusculă, ca orice alt eveniment memorabil, precum Mai ’68, să spunem), zi de sărbătoare, neieșind presa zilnică pe hârtie mai nicăieri în Europa occidentală (multe ziare au oferit peste weekend numere speciale, întinzându-se până marți), ne vom mulțumi cu revistele și numerele speciale apărute în weekend și cu ceea ce oferă și actualizează site-urile feluritelor publicații, precum Politico, care anunță un tandem Biden - von der Leyen pentru anul 2024.
Președintele SUA pare să fi creat legături personale cu șefa Comisiei Europene și fostă ministră germană a apărării. Cum ambii se vor confrunta cu obstacolul unei realegeri în 2024, alianța transatlantică se impune inevitabil ca subiect principal pe agenda electorală a celor doi.
### Vezi și... ### Poate oare Ursula (vdL) să preia șefia NATO?… și cum în Ucraina istoria e subiect de securitate naționalăUn Joe Biden învins ar putea însemna o revenire a lui Donald Trump, care în calitate de președinte a declanșat un război comercial cu Europa, a pus sub semnul întrebării multilateralismul și a tratat Uniunea Europeană ca pe un inamic. Iar o Ursula von der Leyen care pleacă din post l-ar priva pe Joe Biden, odată reales, de un aliat hotărât în UE pe subiecte delicate precum sancțiunile impuse Rusiei sau menținerea la distanță a Chinei.
(Am mai scris în această revistă a presei despre șansele Ursulei von der Leyen de a fi realeasă în fruntea Comisiei Europene, și cum va avea ea nevoie atât de sprijinul lui Olaf Scholz cât și de cel al lui Emmanuel Macron, precum am mai scris și despre șansele ei alternative de a prelua șefia NATO cu sprijinul lui Joe Biden.)
Canalul Mânecii: „cimitirul marin”
Săptămânalul britanic The Observer (care a fuzionat cu The Guardian, devenind practic ediția de duminică a acestuia) și care este cel mai vechi săptămânal duminical din lume (apare fără întrerupere din 1791), scrie despre cum paza de coastă din Marea Britanie „a lăsat în derivă multe ambarcațiuni cu migranți peste Canalul Mânecii”, făcând ca mulți să se înece în condiții cumplite.
### Vezi și... ### Marea Britanie vrea să pună capăt imigrației albanezeAncheta dezvăluie că cel puțin 440 de persoane aflate în derivă pe mare par să fi fost abandonate sau ignorate de paza de coastă în săptămânile dinaintea celui mai grav dezastru din Canalul Mânecii din ultimii 30 de ani, când au murit cel puțin 27 de persoane, scrie The Observer.
Paza de coastă nu a trimis nave de salvare spre 19 bărci care transportau migranți în apele teritoriale ale Regatului Unit, potrivit unei analize a înregistrărilor interne ale grănicerilor și a datelor marine, văzute de Observer și de Liberty Investigates.
Incidentele au avut loc în patru zile diferite în noiembrie 2021, cu câteva săptămâni înainte de naufragiul care s-a încheiat cu înecarea celor aflați la bord, când o barcă improvizată care transporta migranți s-a răsturnat.
Experții spun că faptul că nu s-a intervenit pare să încalce dreptul internațional.
„Allons enfants de la Patrie”...
Presa franceză apoi, în această zi de 1 Mai, anunțătoare încă din zori de mari greve… (Dar merită să ne amintim că, pe lângă ghilotină, tot francezii au inventat și sensul modern al termenului de „Patrie”.)
Site-urile întregii prese franceză anunțau încă de duminică manifestații gigantice și monstruoase de 1 Mai, împotriva lui Macron și a legii pensiilor. O zi de mare risc pentru guvern! (deși, într-un cu totul alt registru, peste ocean, în SUA, tot azi intră în grevă și scenariștii de la Hollywood… vezi mai jos).
E așteptată, în paralel cu defilarea sindicatelor, și o mare manifestație a extremei drepte încă dirijată din umbră de Marine Le Pen (ținută în Le Havre, cum o precizează Le Figaro, ziarul opoziției conservatoare) și care e aliată de facto, în stradă și în parlament, cu extrema stângă a lui Jean-Luc Mélenchon.
### Vezi și... ### Franța, blocată de proteste | Vârsta de pensionare o să crească în toată lumea (OCDE)„Perlele” rusofililor din parlamentul francez
Tot la Paris, săptămânalul politico-satiric Le Canard enchaîné are, în ultimul său număr (doar în ediția pe hârtie), o amuzantă trecere în revistă a celor mai strălucitoare perle ale rusofililor din parlament și din viața politică franceză. Acestea merg de la eternul acolit al lui Le Pen, Thierry Mariani, invitat frecvent în Crimeea (pe banii Moscovei) la pretinsele referendumuri și alegeri, până la falsul jurnalist Régis Le Sommier, care la un moment dat devenise redactorul șef al Russia Today France (canal astăzi închis și în faliment judiciar).
Thierry Mariani e de altfel celebru pentru un lapsus în parlament, la întoarcerea dintr-o călătorie în Crimeea, despre a cărei anexare de către Putin a vrut să vorbească favorabil și a spus că aprobă «anexarea Ucrainei de către Rusia».
Și tot Le Canard mai scrie (din nou doar în ediția pe hârtie) despre cum inspecția muncii a găsit săptămâna trecută, pe un șantier al ambasadei Chinei din Paris, nu mai puțin de 29 de muncitori chinezi ilegali, muncind în condiții de sclavie… dar fără ca autoritățile franceze să ia vreo măsură.
Marele Zid cultural: Hollywoodul pierde bătălia pentru China
Într-un alt registru al slugărniciei față de dictaturi, săptămânalul britanic The Economist estimează că Hollywoodul e pe cale de a pierde bătălia pentru China.
În 1986, filozoful și eseistul francez Régis Debray scria că „există mai multă putere în muzica rock, videoclipuri și blugi... decât în întreaga Armată Roșie”. Puterea soft occidentală, transmisă prin export cultural, cum erau muzica și cinematografia, este și astăzi larg creditată a fi contribuit la sfârșitul Uniunii Sovietice. Acum că relațiile dintre China și America duc la comparații cu Războiul Rece, liderii chinezi se arată dornici să înlocuiască influența occidentală. „Dintre toate națiunile din lume”, a spus Xi Jinping, China „are cele mai multe motive să fie mândră de sine din punct de vedere cultural”.
Soft power e greu de măsurat, dar datele despre preferințele de vizualizare pot arăta încotro merge tendința. Și analiza făcută de The Economist a recenziilor de filme de pe Douban, o rețea de socializare chineză, sugerează că pe piața internă a Chinei, balanța se înclină în favoarea filmelor lui Xi. În ultimul deceniu, cota de spectatori ai cinematografiei occidentale în China pare să fi scăzut.
(Am mai scris aici despre cum Hollywoodul a ajuns de mult să se supună preferințelor dictaturilor bogate.)
Hollywoodul intră în grevă
De altfel, tot The Economist mai scrie și despre cum Hollywoodul intră în grevă! Astăzi, pe 1 mai, au expirat contractele-cadru care leagă Sindicatul Scenariștilor de Asociația Producătorilor de Film și Televiziune, care reunește majoritatea studiourilor și platformelor de streaming.
Pe 17 aprilie, cu o majoritate covârșitoare (97,9% dintre votanți), membrii puternicului Sindicat al Scenariștilor din SUA „le-au cerut liderilor să declanșeze o grevă”, cum a comentat-o în detaliu revista de specialitate Variety.
Scenariștii cer condiții de muncă mai bune și o creștere importantă a salariilor. Ei „susțin că beneficiile au stagnat în ultimul deceniu, deoarece era streaming-ului a provocat o multiplicare exponențială a numărului de seriale”, detaliază The New York Times.
Toată lumea își amintește de greva din 2007-2008, care a paralizat Hollywoodul „vreme de o sută de zile” și „a provocat economiei californiene pierderi de 2,1 miliarde de dolari, conform estimărilor Institutului Milken”, amintea The Hollywood Reporter.
La fiecare trei ani, Asociația Producătorilor de Film și Televiziune, grupul comercial pentru studiouri, negociază un nou contract cu the Writers Guild of America (WGA), sindicatul scriitorilor. Negocierile din acest an s-au izbit de un zid, în timp ce studiourile și scriitorii se luptă cu modul în care streaming-ul le-a modificat definitiv modelele de afaceri și, respectiv, condițiile de lucru. Aproximativ 9.000 de membri WGA, aproape 98% dintre scenariștii care au votat, au optat să facă grevă dacă contractul le expiră la 1 mai fără un acord… ceea ce se întâmplă azi.
Vom avea poate pe Netflix filme cu părți de generic gol, scrise de scenariști anonimi, de ChatGPT sau de spărgători de grevă care nu vor să le fie văzut numele… dar toate aceste remarci despre posibilul anonimat al scenariștilor și dialoghiștilor de cinema sună dublu ironic venind dinspre The Economist (“cea mai influentă publicație din lume”): The Economist este singura publicație importantă de pe planetă în care articolele și analizele și textele publicate... nu sunt niciodată semnate.
„Cea mai influentă publicație din lume” nu oferă cititorului decât articole anonime.