Protestatarii scandează „Jos Maia Sandu!”, critică guvernarea și se declară împotriva aderării R. Moldova la Uniunea Europeană. Zona a fost încercuită de poliție și au avut loc ciocniri, relatează presa locală.
La unul din geamurile universității au fost agățate drapelele autonomiei găgăuze, R. Moldova și Uniunii Europene, stârnind nemulțumirea protestatarilor.
În discursul său ținut în limba rusă, Maia Sandu le-a vorbit studenților și profesorilor Universității din Comrat despre avantajele integrării europene, inclusiv pentru minoritățile etnice.
Aflată, la rândul său, într-o vizită la Moscova, guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guțul, care a fost înaintată în această funcție și este susținută de oligarhul fugar Ilan Șor, i-a reproșat Maiei Sandu că a venit la Comrat tocmai atunci când ea este plecată.
„Noi, găgăuzii, suntem oameni primitori. De ce președintele nu vine oficial, dar pe furiș? Ea nu a invitat la întâlnire bașcanul, ci doar oameni aleși”, a spus Guțul pe Facebook.
La Moscova, guvernatoarea și președintele legislativului de la Comrat, Dmitri Konstantinov, au semnat un acord cu o bancă rusească, pentru ca locuitorii Găgăuziei să poată utiliza cardurile „Mir” pentru transferuri din Rusia. Potrivit lui Guțul, este vorba de ajutoare pentru pensionarii din regiune, de la „parteneri strategici”.
Guțul a oferit și un interviu agenției de stat RIA Novosti, în care a spus că cetățenii R. Moldova sunt împotriva aderării la UE și își doresc să trăiască într-o țară suverană și neutră, „care prietenește atât cu Rusia, cât și cu Ucraina”.
Guțul a fost în Rusia și în luna martie, când a participat la forumul de tineret de la Soci, unde a pozat alături de președintele rus, Vladimir Putin.
- Te-ar putea interesa și: Dincolo de știri | Evghenia Guțul și opțiunile limitate ale lui Vladimir Putin în Moldova
Într-un interviu pentru portalul de știri găgăuz Nokta, difuzat chiar înainte de venirea ei la Comrat, Maia Sandu a comentat vizitele Evgheniei Guțul în Rusia spunând că „oamenii din Comrat care merg acolo cred că războiul, uciderea unor oameni nevinovați, este normal”.
Președinta a mai spus în interviu că o parte din conducerea Găgăuziei este susținută de „gruparea Șor”, iar oamenii care participă la protestele antiguvernamentale sunt plătiți.
După precedenta vizită a guvernatoarei în Rusia, premierul Dorin Recean a spus că „membrii grupării criminale lucrează împotriva statului” și ar trebui să răspundă penal.
La începutul lui martie, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că Rusia pregătește „crize și ciocniri sociale” în autonomia găgăuză și regiunea transnistreană, pentru a compromite alegerile din R. Moldova și aderarea la UE.
### Vezi și... ### SIS spune că Rusia va organiza ciocniri sociale în R. Moldova înainte de referendum, alegerile prezidențiale și parlamentare