Majoritatea parlamentară se distanțează de premierul Chicu în disputa cu România

Premierul Ion Chicu și ambasadorul României, Daniel Ioniță (cu mască), Chișinău, 25 mai 2020.

Majoritatea parlamentară, formată din Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, a convenit luni asupra unei declarații comune în care reafirmă relația strategică specială pe care R.Moldova o are cu România, în pofida tensiunilor provocate recent de declarațiile critice făcute de premierul Ion Chicu la adresa României.

### Vezi și... ### Premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu ambasadorului român Daniel Ioniță

În cadrul ședinței Consiliului Coaliției desfășurată on-line, s-a precizat că „România rămâne prieten și partener strategic al țării noastre și că Republica Moldova este recunoscătoare pentru tot suportul acordat, inclusiv pentru ajutorul de 3,5 mln euro oferit recent în lupta contra Covid-19”, a anunțat Partidul Democrat într-un comunicat, reluat de Radio Chișinău.

La rândul său, premierul Ion Chicu și-a exprimat regretul, în cadrul ședinței, afirmând ceea ce i-a spus luni și ambasadorului român, Daniel Ioniță, că „declarațiile sale au fost interpretate în mod eronat drept denigratoare la adresa României”. El a mai spus că a reacționat, mai degrabă, la „acuzațiile nefondate repetate ale unui politician de peste Prut”.

### Vezi și... ### Sorin Ioniță (Expert Forum): „O ceartă între Chișinău și București este un fel de râde hârb de oală spartă”

Întreaga dispută a fost provocată vinerea trecută de premier, care reacționând la o nouă postare critică a europarlamentarului Siegfried Mureșan la adresa autorităților de la Chișinău, a scris între altele pe contul său de Facebook că România „geme de cea mai mare corupție din Europa”. Totodată, despre europarlamentarul român, vice-președinte al celei mai mari fracțiuni din Parlamentul de la Strasbourg (PPE), Chicu a scris că ar fi unul din „băiețașii ăștia români oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” în R.Moldova.