Jandarmii vor fi răzbunați simbolic pentru marea bătaie din 10 august. Cel puțin așa ar vrea o anonimă de pe internet, îndrăgostită de legea și ordinea instaurată cu pulanul de aceștia. Ea a dat sfoară în țară ca jandarmofilii să se întâlnească cu mic cu mare pe platoul din Piața Constituției, constituție pe care bătăușii partidului au apărat-o cu masca pe figură, să nu li se vadă lacrimile de patriotism. „Să apărăm ordinea constituțională. Să apărăm instituțiile,” să ne apărăm valorile, să-i apărăm pe jandarmi de relele tratamente verbale și caricaturale la care sunt supuși de cei care încă-și tratează dinții și coastele rupte și plămâni împuținați după întâlnirea de gradul trei pe care au avut-o cu jandarmii.
După marea bătălie de la Victoriei, încă se mai culeg și oblojesc răniții. Sunt peste patru sute cincizeci de inși care au probleme nu doar să se trateze medical, dar și să facă față ironiilor și comentariilor acide ale autorităților și trolilor acestora. Viziunea establishmentului este că agresați au fost jandarmii, că mulțimea adunată lângă Girafa din fața Muzeului Antipa voia să cucerească guvernul din care, la acele ore, n-ar fi putut fura decât cafetierele și ficușii. Și, chiar dacă ar fi fost ședință de guvern, nu puteau fura decât teleprompterul de pe care-și citește Dăncilă corespondența cu Dragnea.
Your browser doesn’t support HTML5
Șeful de la Salvare, Raed Arafat, liniștește victimele represiunii: cu vremea o să treacă. Se vindecă ele rănile din caracter, nemite cele de pe piele sau din plămâni. Și fac niște cicatrice foarte estetice. Și Arafat are niște cicatrice morale, acolo unde avea aripile acelea de înger salvator cu care-l împopoțănase opinia publică pe vremea când Băsescu făcuse din șeful SMURD o victimă. Dar de ce ar mai avea nevoie de aripi când are la îndemână gazele jandarmeriei? După cum rezultă dintr-un recent sondaj de opinie Sociopol, lui Arafat gazele de
### Vezi și... ### Pulsul Pieții Victoria din București, la începerea unui nou protest (VIDEO)luptă îi umflă baloanele de popularitate: el apare clasat pe primul loc pe lista persoanelor de încredere, urmat de președintele Iohannis. Arafat a fost scutul uman civil folosit din 10 august de Ministerul de interne (și, implicit, de jandarmerie) împotriva orășenilor cu plămâni delicați și piele fragilă. Sondajul, zice-se, ar fi fost realizat telefonic din șapte până în 20 august, pe un eșantion de vreo mie de oameni. Chiar și-așa, amatoristic, arată că tendința persoanelor care au vreme de taclale în miezul zilei cu operatorii centrului de sondare a opiniei este de a conserva ordinea de fapt. Ordinea de drept și cea morală pot să aștepte. Raed Arafat este un exemplu de școală că diferența de presiune dintre interior și exterior desfigurează orice. El își continuă cariera din greșeală în greșeală spre victoria finală. Acum e preocupat să mușamalizeze sau măcar să diminueze efectele gazelor de luptă asupra democrației și avertizează opinia publică în legătură cu defetiștii din spatele calculator care caută E-urile cancerigene din tratația oferită de Jandarmerie.
Your browser doesn’t support HTML5
La Parchetul general au fost depuse peste 650 de plângeri ale cetățenilor agresați de jandarmerie. Dar cum le-am fi putut face rău? se întreabă colonelul Paraschiv, șef al Brigăzii Speciale de Intervențe a Jandarmeriei, bătăușul hipster care dirija circulația gazelor și bâtelor prin Piața Victoriei în seara de tristă amintire. Nu am vrut decât să restabilim
### Vezi și... ### PSD: Jandarmeria a acționat „legitim și legal” pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în Palatul Victoria (VIDEO)ordinea. „M-ați văzut pe mine agresiv?” se întreba ipocrit cel care și-a condus mardeiașii pe câmpul de luptă să-l curețe de ghimpi. Paraschiv a fost audiat de Parchet. La ieșire nu a vrut să dea prea multe declarații, invocând onoarea și demnitatea militară care i-au lipsit în seara de 10 august. Cu toate acestea, nu crede că va fi nevoit să răspundă penal. El a acționat conform normelor în vigoare și că e militar, la urma-urmei, nu apostol al democrației.
„Îi doare buba, au fost răniți în orgoliu, joacă teatru învățat în universități străine de dat lovituri de stat,” cam așa se rezumă comentariile multor demnitari. Sunt cei care au uitat cu totul de absenții de la Colectiv, de pildă, fruct tragic al corupției generalizate de la care se comemorează nu peste mult timp, trei ani. Mantra PSD este simplă și fantastă:
### Vezi și... ### „Huligani infiltrați printre manifestanții pașnici” (La Repubblica)manifestația de la 10 august nu a fost nici manifestație, nici spontană și nici inocentă. Cum nu ar fi fost nici cele din iarna trecută în urma cărora a căzut guvernul Grideanu. Au fost coliziuni de masă cu statul paralel. Nu e de mirare, spune Viorica Dăncilă, societatea este în plin conflict și cineva întreține focul revoltei și spirala violențelor. „Răspunsul nostru la toate aceste provocări, le spunea ea filosofic colegilor din guvern, mirați de înțeleapta din capul statului, trebuie să fie faptele și proiectele concrete pentru români”, uitând să precizeze dacă în această categorie de fapte bune se încadrează și anunțata magistrală de metrou Bragadiru-Voluntari, chiar în inima românității iubitoare de bere și micii a primarului consort al Gabrielei Firea.
Your browser doesn’t support HTML5
La zece zile de la incidentele din 10 august, ministra de Interne Dan a prezentat un raport de aproape o sută de pagini din care 90 erau secretizate. Documentul dovedește că puterea are legea de partea ei, ceea ce voiau de altfel să demonstreze și manifestanții. I-a descris în culori dramatice pe pensionarii care și-au rupt oasele agresând în mod
### Vezi și... ### Întoarcerea în timp?repetat pumnii și palmele jandarmilor. A arătat cu degetul către mămicile iresponsabile care au venit la o manifestație cu copiii în cârcă în loc să-i lase în creșele și grădinițele statului și, dacă tot i-au adus, au uitat să le pună măști de gaze. Mai încerca, printre altele, să demonteze marile minciuni care ar fi circulat pe internet în legătură cu prezența la manifestație și obiectivele acesteia. A fost o represiune cu premeditare, jandarmeria a fost incitată cu glumițe și poze trucate. Nervii noștri au fost puși la încercare, pare să spună exasperată ministra. Nu e de mirare că au cedat. Din raportul ei rezulta că zecile de mii de oameni prezenți în piață au fost fie iresponsabili, fie agresori, oricum conspiratori împotriva statului. De altfel, pe paginile de internet ale Jandarmeriei rulează montaje-fluviu cu intervenții în forță ale forțelor de ordine din alte țări civilizate cu care ne place să ne comparăm la mașini, hamburgeri și gogoși. Violența legitimă a statului este înfățișată din toate unghiurile de lovire ale bastoanelor polițienești. Un fel de elogiu al agresivității de partid și de stat, ca să ne intre în cap, odată pentru totdeauna, că unde dă statul crește și că, în marea familie tradițională a țării, cetățenii sunt copiii eterni care trebuie disciplinați în permanență. Intervenția jandarmilor, așadar, ar fi fost morală, occidentală, legitimă și este supărător că jandarmii trebuie să dea socoteală pentru că ne-au arătat o mostră de civilizație.
Your browser doesn’t support HTML5
Tâlcul spuselor Vioricăi Dăncilă se sprijină pe cifrele celui mai recent scandal financiar-bugetar cu președinția. Președintele a sesizat Curtea Constituțională că prim-ministrul și-a lăsat fără să anunțe o clonă în loc în perioada concediului, fiind în subsidiar nemulțumit că felia lui de tort bugetar a fost micșorată de proiectul de rectificare bugetară. Conform noilor socoteli, o parte din următoarele cheltuieli de protocol vor trebui reduse drastic. Dăncilă se apără printr-o mișcare laterală, spunând că banii luați din buzunarul președinției sunt bine folosiți pentru aparatura de menținere a funcțiilor vitale din sănătate și educație, deci supărarea președintelui ar fi frivolă și meschină. Prim-ministra vrea convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru a discuta rectificarea bugetară. Adică nu despre ceea ce s-a întâmplat la 10 august și nici măcar despre declarația celui de-al treilea om în stat și primul om din viața ei, Liviu Dragnea care a afirmat zilele trecute că a fost ținta unor teroriști care voiau să-i ia capul ca trofeu să-l pună statul paralel pe
### Vezi și... ### Obiecte zburătoare neidentificate în discursul public românescperete. Acum un an și ceva, spunea Dragnea, au sosit în țară patru criminali dornici să-i bea sângele și să-i ia scalpul recent implantat. S-au cazat la hotel, au bântuit prin oraș, și-au băut banii în Centrul Vechi, au făcut toate operațiunile pe care știm că le-ar face un Bourne la pătrat. Apoi Dragnea i-a privit în ochi până le-a strâmbat cătarea și i-a convins să plece. Dragnea e convins că a supărat statul paralel cu nobilele lui acte de a lua banii de la copiii orfani teleormăneni dându-i fomiștilor din partid. Puterea din umbră, deranjată de umanismul revoluționar, și-ar fi trimis cei patru cavaleri să rupă pecețile apocaliptice. Și cum puteau începe altfel decât sacrificând mielul partidului, pe Liviu Dragnea? Filajul ar fi început imediat după alegeri, când succesul PSD-ului ar fi nemulțumit niște adversari invizibili, dar previzibili. „Vedeam în spațiul public că sunt filat, că sunt urmărit, de fiecare dată aveam o mașina în spate. Cu timpul am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență.” Cu insistență îl priveau pe atunci manifestanții și protestatarii, cei despre care el a spus mereu că sunt niște vânători de capete plătiți cu bani buni să-i provoace lui șocuri emoționale. Deși nu l-a nominalizat, a sugerat că cel care prestează acest serviciu de debarasare este miliardarul George Soros, gelos, poate, că rețetele lui
### Vezi și... ### De ce e nesigur pe el Liviu Dragnea? (VIDEO)Dragnea de a face bani au fost mai eficiente iar randamentul investițiilor în paradisele fiscale a fost mai bun ca acela al marilor speculațiilor la bursă care i-au rotunjit buzunarele. Soros care, în narațiunile pesediste, este cel care finanțează manifestațiile de subminare a ordinii de stat. În universul neeuclidian al lui Dragnea nu există paralele astfel că statul paralel se apropie asimptotic de statul de drept, gata să-l fagociteze, să se hrănească cu sevele lui. Nu e de mirare că lumea nu se mai gândește acum la sacrificarea porcilor bolnavi de pestă porcină, ci la sacrificiul lui Dragnea, bolnav de mesianism. Partidul tace sfios la căpătâiul marelui bolnav. Îngrijorate de soarta marelui om de partid și de stat, mai multe organizații guvernamentale au cerut Parchetului General să cerceteze această informației, întrucât nu ne putem permite să-l pierdem pe cel care a reușit să împartă cele două pâini și peștii din bugetul de stat și din fondurile europene la foarte mulți flămânzi din partid.
Dar Liviu Dragnea mai are niște ași prin mâneci, chiar dacă sunt din alte pachet de cărți de joc. Abia așteaptă să înceapă sesiunea parlamentară, ca să fie stabilită data referendumului pentru familie. Atunci se va vedea cine-l iubește cu adevărat pe tătucul familiei. Discuțiile pe marginea referendumului „Fără penali în funcții publice” nu sunt pe agenda urgențelor, deși cu chiu cu vai asociația (adică USR, care e în spatele
### Vezi și... ### De ce va rămâne România cu penali la vârf cel puțin până în 2020inițiativei, partid despre care conspirațiile puterii spun că ar fi finanțat din străinătate, poate chiar de Soros) a reușit să strângă un milion de semnături. Și chiar dacă se va discuta în Parlament, va mai dura organizarea unui asemenea referendum. Poate după alegerile din 2020, când impactul unei posibile dar improbabile schimbări constituționale care să întindă un cordon sanitar contra penalilor în jurul instituțiilor publice ar fi redus. Dacă. Mulți români, după cum se vede, au mai mare nevoie de garanții constituționale că valorile familiei (confundate cu valorile tribale) sunt respectate. Cele penale contează mai puțin spre deloc. Alegerea nici nu e grea: trebuie să aleagă între familie și lege. Dar legea e o abstracțiune și nu le pune pâinea pe masă.