Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avut în cursul zilei convorbiri la Soci, în Rusia, cu președintele Vladimir Putin. Pe agendă s-au aflat subiectele cele mai fierbinți ale vieții politice internaționale: situaţia din Siria, din Ucraina și, desigur, și cea din Rusia.
Your browser doesn’t support HTML5
La conferința de presă comună, doamna Merkel a vorbit despre nevoia colaborării între Occident si Rusia în domeniul luptei antiteroriste, dar a precizat ferm că sancțiunile impuse Rusiei pentru anexarea Crimeii în 2014 vor rămâne in vigoare atâta timp, cât nu vor fi puse în practică acordurile de la Minsk, menite să pună capăt violențelor care continuă în estul Ucrainei. Doamna Merkel a spus că nu este mulțumită de rezultatele negocierilor în formatul „Normandia” al convorbirilor de pace – format din care fac parte Germania, Rusia, Ucraina și Franța – dar că este, în acest moment, singurul format posibil care să ducă, eventual, la încetarea ostilităților în estul separatist al Ucrainei.
Cancelarul Merkel a spus că Berlinul și Moscova continuă să aibă încă divergențe fundamentale în acest subiect, Berlinul considerând legitimitatea democratică a regimului actual de la Kiev și subliniind că Germania și Rusia văd cu totul diferit cauzele care au dus la conflictul din estul Ucrainei. Ambii politicieni și-au exprimat însă dorința de a continua eforturile de pace și de a evita escaladarea conflictului.
Your browser doesn’t support HTML5
În legătura cu Siria, Vladimir Putin a spus că și în acest subiect este nevoie de convorbiri de pace active și că este nevoie de o investigație independentă referitoare la folosirea armelor chimice în războiul din Siria: „O soluţie în Siria poate fi găsită numai prin mijloace diplomatice și sub egida Națiunilor Unite”, a spus liderul de la Kremlin.
Jurnaliștii l-au întrebat pe Putin despre presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane de anul trecut și în cele europene, o afirmație respinsă de președintele de la Moscova, ca fiind „zvonuri”. În opinia lui Putin, Rusia nu s-a amestecat niciodată în procesele politice din alte țări și ar dori ca nici alte țări să nu se amestece în politica rusească. Doamna Merkel a spus că are încredere că alegerile federale din luna septembrie nu vor fi afectate de „nici o campanie de dezinformare”, dar că țara sa va lua „masuri decisive” dacă va exista vreun amestec străin în aceste alegeri, adăugând și că „războiul hibrid are un rol în doctrina militară a Rusiei”.
Președintele de la Moscova a fost întrebat și despre protestele recente din țara sa, încheiate cu rutinieri și cu intervenția în forță a politiei. Putin susține că, spre deosebire de poliția din unele țări occidentale, poliția rusă s-a comportat potrivit legislației.
Agenția germana de știri DPA citează o declarație a doamnei Merkel că ar fi discutat la Soci, la întrevederea cu Vladimir Putin, și despre situaţia încălcării drepturilor omului, cerându-i lui Putin să își exercite influența pentru a pune capăt violențelor împotriva minorităților sexuale din Cecenia și a subliniat rolul important al organizațiilor neguvernamentale în viața unei societăți democratice.