Procuratura bulgară l-a pus sub acuzare pe ministrul demisionar al mediului, Neno Dimov, pentru proasta administrare a resurselor de apă din regiunea orașului Pernik din vestul țării. Locuitorii au protestat după ce au rămas fără apă potabilă, iar procurorul general a afirmat că Dimov este „responsabil” de această criză. (Mai multe amănunte, aici.)
Ministrul a demisionat pe 10 ianuarie, după ce fusese reținut pentru a fi anchetat și riscă până la opt ani de închisoare.
Protestele la Pernik, un oraș cu peste 70 de mii de locuitori situat la 40 de kilometri vest de Sofia, au izbucnit în noiembrie 2019, când autoritățile locale au anunțat raționalizarea apei potabile din cauză că nivelul lacului de acumulare Studena, din apropiere, scăzuse foarte mult. (Puteți citi amănunte aici)
Se pare că prioritatea ministrului ar fi fost industria din regiune, ceea ce a lăsat fără apă potabilă suficientă orașul Pernik și o serie de localități din apropiere. Se așteaptă ca raționalizarea apei potabile la numai câteva ore pe zi să dureze cel puțin cinci luni.