Ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr: E posibil ca militarii ucraineni să fie antrenați pe teritoriul României

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, spune că militarii ucraineni s-ar putea antrena pe teritoriul României.

Ministrul român al Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, spune că există posibilitatea antrenării militarilor ucraineni pe teritoriul României, în diverse domenii, transmite Agerpres. Ministrul face parte din delegația premierului Marcel Ciolacu, aflat în vizită oficială în SUA.

Angel Tîlvăr afirmă că militarii ucraineni ar putea fi instruiți inclusiv pe teritoriul României, potrivit Agerpres. Antrenarea militarilor ucraineni din diverse arme ar fi posibilă pentru că, în acest moment, spune Angel Tîlvăr, „sunt cadre şi posibilităţi multiple”.

„Este posibilitatea asta, plus că există misiunea EUMAM (EU Military Assistance Mission in Support of Ukraine), care este în format european, care vizează şi pregătirea militarilor ucraineni. Depinde ce nevoi de pregătire sunt, dacă sunt de nivel maritim, de nivel de vânători de munte şi aşa mai departe”, a precizat Angel Tîlvăr.

### Vezi și... ### A fost inaugurat centrul F-16 de la Fetești, unde vor fi pregătiți și piloți ucraineni

Ministrul român spune că inclusiv piloți ucraineni ar putea fi instruiți la Baza Aeriană Borcea.

„Noi suntem pregătiţi să îi primim, deşi prioritatea noastră numărul unu este antrenarea şi pregătirea piloţilor români, întrucât urmează să avem 32 de noi avioane F-16, iar nevoia de pregătire pentru piloţi este evident că este de înţeles pentru toată lumea”, a spus Angel Tîlvăr, potrivit Agerpres.

Pe 29 august, Angel Tîlvăr, a semnat scrisoarea de intenție privind înființarea Centrului de pregătire F-16 din România, între MApN, Ministerul Apărării al Regatului Țărilor de Jos și compania Lockheed Martin. El a vorbit și atunci despre posibilitatea ca piloți ucraineni să se antreneze la centru.

„Prin intermediul acestui centru, România se angajează să ofere un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice și know-how de ultimă generație nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina”, declara în septembrie Angel Tîlvăr.

Ministrul face parte din delegaţia premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite ale Americii.

Cu toate că România participă deja la antrenarea militarilor ucraineni, instruirea acestora pe teritoriul României ar fi o premieră de la începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022.

Instructorii militari români sunt implicați din luna septembrie în programul Interflex, inițiat de Marea Britanie, la câteva luni de la invadarea Ucrainei de către forțele ruse.

Obiectivul programului este de a instrui 30 de mii de voluntari care să lupte pentru Ucraina, până la finalul anului 2023.

În programul Interflex mai sunt angajate țări precum Canada, Noua Zeelandă, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Lituania, Țările de Jos și Australia.

„Eu am fost la Londra săptămâna trecută şi m-am întâlnit cu noul ministru al Apărării, domnul Grant Shapps. Mi-a spus cât de mult apreciază instructorii români, pentru că România este implicată, alături de Marea Britanie, într-un program de pregătire, Interflex”, a declarat ministrul Apărării în timpul actualei vizite în SUA, potrivit Agerpres.

Luni, 4 decembrie, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, secretarul american al apărării, la Washington. Cei doi oficiali au subliniat relaţia privilegiată dintre România şi Statele Unite, evidenţiată de un Parteneriat Strategic de peste două decenii şi întărită de buna colaborare în toate domeniile de interes comun, cu accent pe contribuţia la securitatea regională în zona Mării Negre”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

### Vezi și... ### Șeful NATO îi avertizează pe aliați să se pregătească de „o cursă lungă” în războiul din Ucraina


Documentul menționează că secretarul american al Apărării a lăudat eforturile făcute de România și înfiinţarea Centrului de pregătire de la Feteşti pentru piloţii de F-16.

Premierul român Marcel Ciolacu a fost însoţit la întrevederea de la Washington de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.

Articol preluat de pe pagina Europa Liberă România.