Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” a fost fondată în 1997. Timp de două decenii a fost condusă de Vladimir Florea, președintele Uniunii Transportatorilor și Drumarilor. Din 2018 președinte a devenit activistul Andrei Donică.
Nu are o doctrină clară. A participat la mai multe scrutine, dar rezultatele înregistrate au fost modeste. A reușit în 2001, în componența blocului electoral „Alianța Braghiș”, să acceadă în parlament cu un deputat, Vitalie Mrug. La începutul istoriei sale era considerat un partid apropiat președintelui Petru Lucinschi.
La ultimele alegeri, din februarie 2019, a acumulat un scor de 0,19% sau mai puțin de 3000 de voturi. În acea campanie electorală noul lider, Andrei Donică, în trecut președintele unui ONG anticorupție, a declarat că singura salvare a țării, pentru a stopa corupția și emigrarea în masă, e introducerea „pedepsei cu moartea pentru corupție la nivel de stat”.
Nu este prima manifestare considerată excentrică a actualului primar al satului Condrița, din componența municipiului Chișinău. El a devenit cunoscut mai ales în 2016, când a vărsat o găleată de lapte peste ministrul finanțelor de la acea vreme Octavian Armașu, actualul guvernator al Băncii Naționale, revoltat că ministrul ar fi pus costul fraudei bancare pe umerii contribuabililor. A fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru huliganism, ulterior procesul penal a fost încetat.
În 2013, a aruncat cu ouă în timpul prezentării planurilor de modernizare a Aeroportului Internațional Chișinău, astfel exprimându-și atitudinea critică faţă de concesionarea dubioasă a aeroportului. În ambele cazuri nu a plătit amenzile aplicate inițial.
### Vezi și... ### Andrei Donica: Calitatea clasei politice poate crește doar când pune umărul și alegătorulÎntr-un alt episod văzut de analiști drept expunere publică premeditată a propus, în martie 2014, alături de alți tineri care susțineau că reprezintă Partidul Generația Tânără, ca politicienii de la putere să revendice „prin căi legale, civilizat” Basarabia de sud, Bucovina și Hotinul de la Ucraina.
Tot președintele Mișcării Profesioniștilor „Speranța-Надежда” a fost cel care a cerut eliberare din închisori, înainte de termen, a deținuților „nevinovați sau care și-au înțeles greșeala”. Propunerea venea după eliberarea condiționată, înainte de termen, a ex-premierului Vlad Filat.