Your browser doesn’t support HTML5
Mândria națiilor mici
Rușii au echivalentul perfect al literaturii coloniale occidentale. Acela este: literatura despre cucerirea Caucazului.
Rușii, ca și americanii (SUA și canadienii) sunt la origine popoare coloniale. Ei s-au lovit însă în Caucaz de ceea ce o jurnalistă și o politoloagă americană, Suzanne Goldenberg, a numit: "mândria națiilor mici".
Acele popoare mici despre care scria ea sunt cele ale Caucazului, cecenii în primul rând.
Ideologia colonială a făcut parte întotdeauna din structura psihologică colectivă a națiunii ruse. Sugerase odată cineva că pentru ruși, mitologia cuceririi Caucazului și a Crimeei este echivalentul mitologiei cuceririi „Vestului Sălbatic” de către americani, atât în literatură, cât și în conștiința colectivă.
Aleksandr Pușkin, Minsk
Americanii au apașii și mohicanii, rușii au tătarii și cecenii; și la americani și la ruși s-a cântat eroismul celor care s-au războit cu localnicii și le-au luat pământurile; și la americani și la ruși s-a creat o întreagă literatură colonială, care la rândul ei a produs o mitologie de gradul doi. Americanii au în literatură Ultimul Mohican (J.F. Cooper) – rușii: Hagi Murat (Tolstoi); americanii au Cântarea lui Haiawatha (Longfellow) – rușii: Prizonierul din Caucaz (Pușkin).
Doar britanicii in India au mai creat o asemenea mitologie populară și literară, de la Kipling până la Salman Rushdie.
Ce este acea mândrie a națiunilor mici? E vorba de acele mici popoare care n-au avut niciodată o organizare statală, până la cucerirea rusă sau sovietică. E vorba de toți acei caucazieni care au trăit din cele mai adânci vremuri în organizații tribale egalitare și care apoi au crezut un timp că orânduirea rusească o să le permită să progreseze și să devină o națiune „modernă”.
Asta și explică de ce, în timpul războiului civil sovietic, mare parte din caucazieni s-au declarat de partea Armatei Roșii, a comuniștilor bolșevici care le promiteau egalitate și păstrarea vechilor tradiții tribale, mai degrabă decât în favoarea albilor și a ideologiei lor care prona supremația nobiliară, rasială, a rușilor asupra caucazienilor de nord.
Așa încât, literatura aceea colonială a rușilor, prezentă în toate manualele școlare, e la fel de ambiguă și reprobabilă astăzi ca și întreaga literatură britanică a lui Kipling. În limba de origine nu este o problemă, căci se pune accentul pe caracterul literar al scriiturii... în traducere, însă, riscul e va rămâne doar mesajul colonial.
Pușkin, Tolstoi și mitul Caucazului
Cel care a lansat pentru ruși mitologia Caucazului și a Crimeei a fost Pușkin. Caucazul mai fusese sporadic în literatură și până la el, însă Pușkin a reușit să producă și un feed-back cultural: unele din versurile lui sînt recitate și astăzi chiar de către localnicii caucazieni, precum violenta admonestare administrată de un tată cecen fiului său în poemul Tazit :
Dispari de-aici – tu nu-mi ești fiu,
Nu ești cecen – tu ești o babă,
Un laș, un rob, sau un armean.
Поди ты прочь – ты мне не сын,
Ты не чеченец – ты старуха,
Ты трус, ты раб, ты армянин!
Cu toată dușmănia pentru ruși, toți cecenii recită și azi aceste versuri cu satisfacție… Armenii, insă, mai puțin.
La fel, jumătate din ceceni primesc prenumele Ruslan, care nu e altceva decât un nume inventat de Pușkin, în Ruslan și Liudmila, prescurtând un nume mitic mai vechi.
Tot Pușkin a creat și mitologia Crimeei. În drum spre Chișinău, în 1821, la începutul exilului său sudic, Pușkin s-a oprit să viziteze ruinele palatului hanilor din Bahcisarai (Palatul Grădină), fosta capitală a hanatului.
Acolo a fost mâhnit să descopere că din legendara fântână rămăsese doar o țeavă de fontă din care picura o apă bâhlită. Fântâna din Bahcisarai…
Mai târziu, Tolstoi a scris de asemenea despre genocidurile în serie comise de ruși în deceniile cucerii Caucazului.
Lev Tolstoi
În Hagi Murat (de la numele personajului istoric, răzvrătitul cecen din timpul cuceririi ruse a Caucazului), roman în care descrie dementele distrugeri la care se dădeau rușii sub comanda psihopatului vice-rege Iermolov, Tolstoi amintește lucruri care l-au dezgustat profund: de pildă, personajul Sado se întoarce în satul său, pe care îl găsește distrus. Cu precizie jurnalistică, Tolstoi descrie ruinele, morții mutilați (propriul fiu al lui Sado) și cum rușii întinaseră fântâna și moscheea, pentru a nu mai putea fi folosite (aici pudicul Tolstoi nu dă detalii, spune doar: Фонтан был загажен )…
“Nimeni nu pomenea vreo ură pentru ruși. Ceea ce simțeau cecenii, de la cel mai tânăr la cei bătrâni, era mai puternic decât ura. Nu putea fi ură, pentru că ei nu priveau javrele de ruși ca pe niște oameni, ci era un amestec de scârbă, dispreț și nedumerire în fața smintitei violențe a acelor făpturi, așa încât dorința de a le extermina, precum dorința de a extermina șobolani, păianjeni veninoși sau lupi, le venea cecenilor natural, ca instinctul de conservare…”
Nu găsim asemenea descrieri tulburătoare în literatura americană contemporană cu Tolstoi despre cucerirea Westului.
Altminteri, diferența intre mitologia americană a Far West-ului și cea rusească a sudului musulman, cucerit în aceeași perioadă, constă în tratamentul ulterior al supraviețuitorilor.
De aceea, pe tătarii din Crimeea, cuceriți in timpul țarilor și deportați în masă sub Stalin, noua ocupație rusească a Crimeei îi aruncă din nou într-o mitologie de care nu aveau nevoie.