Natalia Gavriliță, propusă premier de președinta Maia Sandu, își prezintă în Parlament programul de guvernare și echipa joi, 11 februarie, începând de la 10 dimineață. Atât Sandu, cât și Gavriliță au spus însă că și-ar dori ca R. Moldova să aibă alegeri anticipate. Aceasta se poate întâmpla dacă legislativul fie se autodizolvă, fie respinge două propuneri de premier. Gavriliță, ca și Sandu, consideră că actualul parlament, în care s-au produs multe treceri dintr-o fracțiune în alta, nu mai reprezintă voința alegătorilor, și este nevoie de altul, nou.
### Vezi și... ### Premierul desemnat propune un guvern dominat de PAS, pregătit pentru „declanșarea de noi alegeri”„Doar cu un parlament resetat, curat, pot fi implementate reformele pe care le așteaptă cetățenii”, a spus Gavriliță într-un interviu recent pentru Europa Liberă, precizând însă că ea și echipa sunt gata să „slujească intereselor țării”, în cazul puțin verosimil al unui vot favorabil din partea unei majorității ad-hoc. Cel mai puternic partid parlamentar, al socialiștilor, a spus prin vocea liderului său, fostul președinte Igor Dodon, că nu va vota pentru guvernul Nataliei Gavriliță.