O nouă guvernare – aflată acum în șantier – urmează să fie instalată în cel mai scurt timp. Una față de care așteptările sunt foarte mari, pe măsura vigorii pe care i-a oferit-o un vot considerat istoric în cele trei decenii de existență a Republicii Moldova. Cum vor evolua sau, poate, vor revoluționa lucrurile în perioada imediat următoare? Ce provocări vor fi de înfruntat? Și ce ar fi de asigurat ca elanul de început să se mențină și într-o rutină eficientă și benefică transformărilor? Punctul de vedere al analistului politic Nicolae Negru.
Nicolae Negru: „Fiindcă avem un singur partid victorios care dispune de majoritate, ne așteptăm la o formare rapidă a structurilor parlamentului și la o formare rapidă a guvernului. De acum s-a declarat că există garnitura completată, persoanele, trebuie numai să valideze Curtea Constituțională și pe urmă totul o să meargă mai repede.”
Europa Liberă: Ce credeți Dvs., va fi prezent sau nu dl Șor la ședința de inaugurare a următorului legislativ?
Nicolae Negru: „Aici e o problemă juridică, să spună avocații, să spună juriștii dacă va fi sau nu. Eu cred că el nu va risca, fiindcă ar putea fi arestat.”
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Asta a spus și procurorul general, dl Stoianoglo, că, dacă eventual el revine, nu are cum să scape de arest.
Nicolae Negru: „Păi, atunci să-l vedem pe dl Șor. Așa cum s-a comportat până acum, mi se pare că nu va veni.”
Europa Liberă: Dar e o situație așa, mai ciudată, pentru că în fosta legislatură el zicea că votează de la distanță, acum se pare că mandatul de deputat trebuie să și-l ia fiind prezent?
Nicolae Negru: „Da, într-adevăr, e o nuanță de care nu am ținut cont. El trebuie să-și ia mandatul și nu știu dacă acest mandat poate fi livrat prin corespondență, prin procură sau prin altă metodă. Atunci, da, cred că îl vom vedea pe dl Șor în Parlamentul Republicii Moldova, nu știu pentru cât timp, dar el își va îndeplini visul, va apărea în fața justiției și va spune tot ceea ce are de spus. El zicea că cineva nu vrea să-l asculte, iată acum va avea această posibilitate să fie ascultat.”
### Vezi și... ### Noul mandat de deputat îi va oferi vreo protecție lui Ilan Șor?
Europa Liberă: Cei care au obținut victoria au anunțat prioritățile și ei vor ca în scurt timp să înceapă să livreze rezultate, inclusiv când e vorba de reforma justiției, de lupta împotriva corupției, de majorarea pensiilor. Credeți că aceste rezultate pot fi livrate în timp record?
Nicolae Negru: „Nu cred, chiar într-o săptămână, într-o lună și nici în două, și nici în trei nu pot fi livrate, fiindcă trebuie adoptate anumite legi, trebuie găsite anumite surse de finanțare și pentru reformarea justiției, și pentru promisiunile electorale legate de pensii. Nu se face totul chiar așa de repede și cred că e o greșeală să le dai cetățenilor impresia că în fața politicienilor n-a mai rămas nicio barieră și totul va merge foarte repede de acum încolo. Trebuie să li se explice oamenilor că sunt lucruri complicate de făcut.”
Europa Liberă: Adică la ce vă referiți și care ar fi cele mai grele lucruri de făcut?
Nicolae Negru: „Mă refer chiar la legile necesare pentru reformarea justiției, ele trebuie adoptate, trebuie expertizate, să spunem așa, pe urmă desigur că opoziția poate să aibă punctul său de vedere, în unele cazuri se pot adresa și la Curtea Constituțională, dar mai cu seamă eu mă refer la acele evaluări externe ale judecătorilor, ale procurorilor și fără modificarea Constituției nu văd cum s-ar face lucrul acesta. S-a făcut, de exemplu, în Albania, dar, iarăși, nu fără modificarea Constituției, acolo chiar la Curtea Constituțională s-a format un departament sau o secție care s-a ocupat cu aceste probleme. Eu cred că necesită timp toate aceste idei, toate aceste intenții, proiecte și nu pot fi realizate dintr-odată.”
### Vezi și... ### Din 2014, nu s-a confiscat nicio avere presupusă ilicită. PAS va lua calea Curții Constituționale
Europa Liberă: În spațiul public din partea fruntașilor partidului pro-prezidențial PAS, învingător în această cursă a alegerilor parlamentare anticipate, s-au făcut deja declarații că ei vor încerca să modifice legea fundamentală și ei se arată încrezători că vor mai găsi patru-cinci voturi ca să fie modificată Constituția. Credeți că atât de ușor pot fi găsite voturi în tabăra opoziției?
Nicolae Negru: „Nu cred că chiar atât de ușor, fiindcă e o chestiune principială și mai cu seamă unii se vor vedea lezați de aceste amendamente ale Constituției sau chiar vizați personal. Și mai este încă un moment care trebuie luat în calcul neapărat, un amendament al Constituției nu se face într-o lună sau în două, trebuie minimum jumătate de an să treacă după avizul Curții Constituționale privind valabilitatea sau, să zicem, constituționalitatea amendamentului respectiv. Deci, iată, avem minimum jumătate de an ca să se facă, mai punem în calcul poate și unele adresări la Comisia de la Veneția ș.a.m.d. De ce ziceam eu să nu le dăm cetățenilor impresia că lucrurile se vor derula cu repeziciune? Pentru că acesta e un lucru serios.”
### Vezi și... ### Prioritățile imediate ale noii guvernări în domeniul justiției
Europa Liberă: Dar un guvern trebuie învestit cât de curând posibil, pentru că el trebuie să negocieze și cu partenerii externi, inclusiv un acord nou cu Fondul Monetar Internațional, dar și să poată atrage, cel puțin, prima tranșă din asistența pe care a promis-o Uniunea Europeană în valoare de 600 milioane de euro?
Nicolae Negru: „Cu siguranță, așa trebuie să fie. Guvernul trebuie să funcționeze cât mai curând și eu cred că lucrul acesta este posibil, dar iarăși, atunci când vine vorba despre îndeplinirea promisiunilor legate, de exemplu, de pensii, sunt necesare fonduri. Aici s-ar putea ca Fondul Monetar Internațional să nu fie chiar de acord cu aceste intenții. De exemplu, dacă se măresc brusc pensiile, asta poate avea niște consecințe pentru economia națională sau impact asupra bunăstării altor cetățeni, adică se poate produce o inflație, lucrurile acestea trebuie luate în calcul. Și iarăși zic că nu totul se face repede.”
Europa Liberă: În ordinea priorităților, Dvs. ce puneți: problemele sociale, reforma justiției, relansarea economică, acum se vorbește foarte mult că ar putea pandemia de COVID-19 să dea bătăi de cap autorităților? Ce ați pune Dvs. în capul mesei?
Nicolae Negru: „Bine, totul este urgent. Pandemia desigur că trebuie oprită, parcă acum e o situație mai bună, dar vedem în vecinătate, prin alte părți situația este îngrijorătoare, critică. Deci, aici trebuie luate măsurile necesare pentru a nu admite un nou val de pandemie, iarăși economia e în stare critică, vedem că se întâmplă anumite lucruri ciudate și, desigur, guvernul trebuie să-și spună cuvântul, trebuie să pornească motoarele economiei care nu prea funcționează în ultima vreme și din motive obiective, și din motive subiective, chiar și legate de această instabilitate politică. Acuși se va împlini un an de instabilitate și desigur că reformele în justiție iarăși sunt necesare, reformele sociale sau, să zicem, problemele sociale, cetățenii așteaptă cu nerăbdare să trăiască mai bine, că asta ni s-a promis – se pornesc vremuri mai bune. De aceea, guvernarea nu e într-o situație de invidiat, trebuie să spunem.”
Europa Liberă: Și din tabăra opoziției iarăși vin tot mai multe declarații că ei îi vor taxa foarte dur pe cei de la guvernare, pentru că au și ei inițiative legislative pe care să le propună în parlament. Mai nou, am aflat că Partidul Socialiștilor amenință cu proteste dacă terenul fostului Stadion Republican nu va rămâne în gestiunea statului. Socialiștii o acuză pe Maia Sandu, ei spun că decizia ca Stadionul Republican să rămână a Ambasadei SUA este o înțelegere secretă dintre șefa statului și ambasada americană.
Nicolae Negru: „Păi doar Curtea Constituțională a decis. Ce înțelegere secretă poate să fie? Guvernul lui Pavel Filip a adoptat decizia respectivă, decizia a fost validată, să spunem așa, acum de Curtea Constituțională, e totul legal. Pe urmă, ești un stat serios, dacă ai luat un angajament internațional trebuie să-l îndeplinești. În cazul de față, desigur că socialiștii nu sunt mulțumiți, ei au protestat de la bun început, ei văd o altă destinație, o altă întrebuințare pentru acest teren, dar lucrurile sunt așa cum sunt. Eu, de exemplu, sunt pentru aceea ca guvernul, ca Republica Moldova să-și îndeplinească angajamentul pe care l-a luat, fiindcă e vorba și de bani acolo și e vorba și de reputație. Pe urmă trebuie să avem în vedere că e vorba de Statele Unite, un partener strategic, un stat care ne-a ajutat și fără al cărui ajutor nu știu dacă noi ajungeam până la acești 30 de ani de independență. Deși am ajuns într-o stare critică, suntem într-o stare critică, dar nu e vina Statelor Unite, e doar vina noastră, iar Statele Unite au făcut foarte mult pentru existența și pentru funcționarea statului Republica Moldova. Mă mir că stataliști ca Dodon și alții care se proclamă stataliști nu înțeleg lucrul acesta.”
### Vezi și... ### Procurorul-general Stoianoglo s-a decis să rămână
Europa Liberă: Dar, apropo, se zdruncină sau nu fotoliul procurorului general? Cel mai probabil, în parlament se va discuta acest subiect, cei din majoritatea parlamentară au deja formată o părere, ei spun că ar trebui poate de unul singur să plece dl Stoianoglo, opoziția, cel mai probabil, va insista ca să rămână dl Stoianoglo în fruntea Procuraturii Generale. Ce credeți Dvs., ce scenariu admiteți că ar putea să fie pus în joc?
Nicolae Negru: „Eu mi-am expus punctul de vedere atunci când au apărut documente care demonstrează că dl Platon a fost implicat totuși în frauda bancară și Procuratura Generală a tăcut, nu a infirmat că aceste documente ar fi valabile sau nevalabile, nu a spus nimic. Atunci am zis că dacă se adeverește că documentele sunt valabile, procurorul general trebuie să-și dea demisia. În cazul de față, totuși este importantă respectarea legii.”
Europa Liberă: El a spus că nu există motive ca el să-și prezinte demisia.
Pe lângă faptul că l-a eliberat pe Platon, ce a mai obținut dl Stoianoglo?...
Nicolae Negru: „Păi, el desigur că nu vede niște motive. Dacă el ar fi o persoană onestă, poate că el ar vedea niște motive, pentru că până acum el n-a făcut, practic, nimic. Din frauda bancară niciun leu n-a fost recuperat, niciun dolar, niciun euro n-a fost recuperat, ancheta nu știu dacă a ajuns undeva, mi se pare că bate pasul pe loc. Pe lângă faptul că l-a eliberat pe Platon, ce a mai obținut dl Stoianoglo? Nu a obținut absolut nimic.
Dacă există pârghii legale de demitere a lui Alexandru Stoianoglo, el trebuie demis desigur, dar dacă nu există asemenea pârghii legale, atunci nu cred că trebuie forțate lucrurile. Legea este dură, dar trebuie respectată în cazul de față. Eu cred că dacă se va umbla la legislație, atunci, iarăși dacă e posibilă modificarea acestei legislații care ar permite demiterea lui Stoianoglo, atunci, da, să fie modificată această legislație, dar iarăși nu cu încălcarea Constituției, fiindcă dacă se va face cu încălcarea Constituției, atunci lucrul acesta va lovi ca un bumerang asupra actualei guvernări. Nu, poate nu acum, peste câțiva ani, puterea oricum se schimbă.
Să nu creadă nimeni că a luat puterea pentru vecie. Unora li s-a părut lucrul acesta și au procedat cum le-a dorit mușchiul lor și până la urmă au pățit-o. Așa s-ar putea întâmpla să pățească și puterea actuală, dacă nu va ține cont de Constituție.”
Europa Liberă: Se zice că în parlament totuși va fi urgentată învestirea noului Cabinet de Miniștri. Credeți că cei din PAS ar trebui să mai atragă la guvernare și persoane din afara PAS sau să-și asume doar cu oamenii lor această guvernare?
Nicolae Negru: „E în interesul Republicii Moldova și în interesul PAS-ului desigur ca să avem un guvern profesionist, un guvern alcătuit din persoane cu o anumită experiență desigur, cu un anumit talent organizatoric, nu să fie puși acolo de aceea că sunt membri ai PAS sau fiindcă sunt loiali liderului PAS sau, să zicem, dlui Igor Grosu. Dacă vor proceda astfel, am văzut funcționarea guvernului PAS data trecută, în cele cinci luni, majoritatea erau membri ai PAS, unii miniștri, trebuie să spunem, lăsau de dorit.
Dacă va fi repetată componența, aceeași garnitură va fi pusă la loc, și asta am impresia că se dorește, atunci va avea de pierdut și Republica Moldova, și PAS.”