Administrația Publică Locală din Feștelita, Ștefan Vodă, continuă aplicarea unora dintre cele mai ferme măsuri menite să prevină potențialele îmbolnăviri cu Coronavirus. Primarul comunei, Nicolae Tudoreanu, spune că stă la dispoziția localnicilor tot timpul, pentru orice problemă, sugestie, sau situație critică.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Ce povară cade pe umerii administrației publice locale în aceste condiții de pandemie?
Nicolae Tudoreanu: „În primul rând, e problema legată de mobilizarea celulei de criză pe care o administrăm noi. Și asta să zic eu că ar implica costuri financiare – nu pot să zic, probabil ține mai mult de atenția noastă referitor la persoanele care au revenit din afara granițelor, supravegherea lor și informarea la timp a Oficiului medicului de familie pentru a i se întocmi fișa de ambulatoriu ca persoana respectivă să stea în supraveghere.”
Europa Liberă: În localitatea Dvs. sunt multe asemenea persoane?
Nicolae Tudoreanu: „Avem vreo 18 persoane, dar deja la majoritatea le expiră termenul de 14 zile și suntem foarte și foarte mulțumiți de faptul că încă suntem în afara oricărui pericol legat de careva persoane contaminate.”
Lumea s-a disciplinat și mai mult, nu prea vezi pe stradă oameni...
Europa Liberă: Și trebuie să aveți grijă de cei nevoiași, de bătrânii singuratici, de familiile cu mulți copii, de cum se dezinfectează locurile publice?
Nicolae Tudoreanu: „Da, cum se dezinfectează, de asemenea și funcțiile de realizare a produselor alimentare de către instituțiile publice, Oficiul poștal. Chiar azi am avut câteva apeluri de la persoane în etate care au rugat să-i ajutăm cu medicamente și am făcut-o, avem familii social vulnerabile, discutăm și cu ei referitor la tot ce e legat de igienizarea gospodăriilor proprii. În rest, vreau să vă zic că după ce am mers prin sat, lumea s-a disciplinat și mai mult, nu prea vezi pe stradă oameni, chiar dacă localitatea numără peste 3.000 de locuitori, au înțeles atât mesajul autorităților centrale, cât și al autorităților locale.”
Europa Liberă: Bisericile cum au reacționat, și-au sistat și lăcașele sfinte serviciile divine?
### Vezi și... ### Nicolae Dandiș: „Cum funcționăm, cine decide cum se lucrează? Or, astăzi, legea nu permite votul on-line”
Nicolae Tudoreanu: „Din păcate, aici este o problemă mai specifică, evident că autoritățile statului încearcă să împace și varza, și capra. Cu regret, chiar și la ședința Comisiei raionale pentru situații de urgență tot ce e legat de acest capitol, toată lumea este rezervată să vorbească ceva. Feștelița este un sat specific și eu nu încerc să intru în conflict cu preotul de aici, pentru că pentru el autoritățile statului ori nu există, ori nu are interes pentru a încerca doar să respecte niște legi ale statului, pentru că de mai mulți ani încearcă să promoveze un fanatism aparte aici la noi și toate aceste lucruri pentru el sunt niște lucruri firești, într-un fel, în opinia lui.”
Europa Liberă: Asta înseamnă că lumea merge la biserică în această situație?
Nicolae Tudoreanu: „Duminica trecută au fost la biserică, s-a ținut slujbă, nu știu ce va fi duminica aceasta, însă vreau să vă zic că nu se raportează la anumite directive ale statului, nu le ia în serios.”
Europa Liberă: Dar, în general, dialogul putere locală - putere centrală, în această situație, cum îl definiți?
Având o administrație centrală care cunoștea mult mai bine, urma centralizat să fie distribuite...
Nicolae Tudoreanu: „La început am fost foarte supărat pentru faptul că, având în vedere că s-a creat o stare de urgență și toată lumea nu a fost pregătită, și este pentru prima dată, spre exemplu, în istoria mea, sunt la al zecelea mandat și n-am avut niciodată o astfel de situație, bănuiesc că urma autoritățile centrale să asigure cu minimumul necesar tot ce este legat de diminuarea acestei situații, am în vedere dezinfectanți, măști și mănuși măcar pentru serviciile sociale care sunt în raza de deservire a localității noastre, chiar și pentru primării, pentru că într-un moment dat lumea a rămas în loc și nu se puteau dumeri de unde s-ar putea de cumpărat, care sunt punctele de furnizare. Având o administrație centrală care cunoștea mult mai bine, urma centralizat să fie distribuite. Uite, aici armata ar fi avut un rol deosebit în distribuirea acestor lucruri necesare la prima intervenție, însă, ulterior deja noi am intrat în tact și am asigurat aceste lucruri, acum doar ne rugăm să nu se răspândească, în rest, tot ce avem nevoie este.”
Europa Liberă: Ziceam că sunt zile de grea cumpănă pentru unele categorii ale populației, categoriile acestea neajutorate. Cine ajunge la ele, cât de îngrijorate sunt că le va veni pensia la timp, că nu se vor goli tejghelele magazinelor și se vor pomeni că nu au alimente suficiente?
### Vezi și... ### Medicii de pe linia frontului cu pandemia cer să fie protejați mai bine
Nicolae Tudoreanu: „În localitatea noastră încă avem 5 magazine alimentare care lucrează în regim normal, evident cu respectarea tuturor cerințelor de igienă împotriva acestui virus, pensiile au fost, practic, integral achitate pentru luna martie. Primăria este chiar în preajma Oficiului poștal și în permanență am dialog cu șefa Oficiului poștal și-mi spune că plățile au fost absolut toate achitate, nu este nicio problemă. Ceea ce ține de familiile social vulnerabile, vreau să zic că aici este o problemă de educație socială, anume în aceste familii nu a fost foarte bine sesizat pericolul acestei pandemii, ei încearcă, chiar acum m-a sunat specialistul în drepturile copilului și mi-a spus că s-a întâlnit cu o gașcă de bărbați din familiile social vulnerabile care consumau băuturi alcoolice la o fântână din localitate. Evident că educația noastră lasă foarte mult de dorit și dacă unii oameni au înțeles prea bine acest pericol, iată că aici avem probleme puțin mai multe, pentru că în familiile social vulnerabile sunt și copii. Așa face Dumnezeu ca acolo să se nască copii mai mulți și ne este foarte frică anume în aceste familii să nu se răspândească acest nenorocit COVID-19.”
În familiile social vulnerabile nu a fost foarte bine sesizat pericolul acestei pandemii...
Europa Liberă: Și spuneți că pe străzi e mai puțină lume?
Nicolae Tudoreanu: „E pustiu. Am mers pe la punctele de comercializare a produselor alimentare și am văzut că lumea stă în rând, intră câte unul, dezinfectanți sunt, adică problema a fost la începutul acestei situații de urgență declarate de către Guvernul Republicii Moldova, dar în timp s-a intrat în tact și Oficiul medicului de familie monitorizează dacă persoanele stau în supraveghere la domiciliu. Avem la Ștefan Vodă problema legată de acel pelerinaj de la Poceaev și ne îngrijorează foarte mult că suntem la câțiva kilometri și în cazul în care știți că persoanele care frecventează bisericile nu stau acasă, ei merg de la un sat la altul, se întâlnesc cu discipoli de-ai lor și aici este grija noastră să nu se întâmple vreo contaminare locală, în rest, la noi situația este sub control.”
Europa Liberă: Bugetul are suficienți bani ca să asigure tot de ceea ce e nevoie?
Nicolae Tudoreanu: „Vorbim acum de cheltuieli bugetare esențiale, pentru că doar am cumpărat dezinfectanți, mănuși și niște măști pentru angajații primăriei. De săptămâna viitoare toată lumea o să stea acasă, dacă să ne raportăm la hotărârea Comisiei Naționale pentru Situații de Urgență, când avem o minivacanță din data de 30 martie până pe 3 aprilie. În rest, alte cheltuieli necesare al acest moment nu există, pentru că nu sunt necesare, adică nu am avut nevoie să facem unele consumuri bugetare enorme.”
Europa Liberă: În bugetul local aveți prevăzuți se pare că 1,5% fondul de rezervă?
### Vezi și... ### În căutarea unei soluții de salvare economică în perioada pandemiei
Nicolae Tudoreanu: „Da, nu este mare, însă bănuiesc eu, dacă avem același ritm de gestionare, și nu dea Domnul să avem niște situații mai grave, ne descurcăm cu banii pe care îi avem.”
Europa Liberă: Dacă ar fi să sugerați ceva pentru guvernarea de la centru, ce sfaturi ați avea, ce rugăminți?
Să avem un plan de acțiuni bine instituționalizat, indiferent când apare situația de urgență...
Nicolae Tudoreanu: „Rugămințile ar fi ca guvernul central să manifeste o mai serioasă pregătire, indiferent că apar aceste pandemii sau alte situații de urgență, tot ce este legat de gestionarea stărilor de urgență să fie instituționalizat mult mai profesionist, pentru ca atunci când apar să nu umblăm toți nedumeriți, dar să avem un plan de acțiuni deja bine instituționalizat, indiferent când apare situația de urgență, să nu ne panicăm, dar să știm că avem un plan de acțiuni și cei care dirijează aceste activități să fie pregătiți. Se spune că adică arma biologică în secolul nostru și în viața generațiilor în creștere va fi una mai activă decât arma propriu-zisă, de aceea trebuie și în școli să studieze aceste lucruri, programele școlare să prevadă manuale care să pregătească de mici copiii din grădiniță, din școală că, uite, se poate întâmpla o chestie de asta care poate în tinerețea sau în bătrânețea voastră să o cuprindeți cu viața și să știți cum să vă descurcați. Părerea mea este că aceste lucruri trebuie instituționalizate, pentru că nu cred că este ultima provocare pe care ne-a lansat-o acum Dumnezeu, ori natura, ori cine știe cine.”