Linkuri accesibilitate

Tiraspolul spune că Rusia va trimite în regiunea transnistreană 5000 de teste pentru diagnosticarea COVID-19


O mașină a Rospotrebnadzor echipată pentru testarea la COVID-19.

Administrația de la Tiraspol a cerut Rusiei teste pentru diagnosticarea COVID-19, iar solicitarea trimisă la Rospotrebnadzor, agenția sanitară a Rusiei, a fost deja aprobată, anunță un comunicat al departamentului de interne de la Tiraspol. Astfel, Rusia ar urma să trimită regiunii transnistrene 5000 de teste. Lotul de ajutor umanitar mai include termometre fără contact și pulsoximetre.

Informația nu precizează când și în ce mod vor ajunge ajutoarele în regiunea transnistreană, având în vedere că frontierele cu Ucraina sunt închise, iar singura cale posibilă de transport este prin aeroportul Chişinău.

Președintele Igor Dodon a anunțat luni că Republica Moldova va primi săptămâna aceasta din China și Rusia ajutoare pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Regiunea transnistreană nu are propriile teste, probleme biologice sunt colectate și trimise la laboratorul de la Chişinău. În seara zilei de joi în regiunea transnistreană erau confirmate 9 cazuri de coronavirus. Două dintre aceste persoane au făcut pneumonie.

În condițiile stării de urgență și a epidemiei, regiunea transnistreană se confruntă cu un deficit acut de măști, mănuși de protecție și dezinfectanți. În acest context, administrația a limitat numărul de măști care poate fi vândut unui cumpărător la 9 bucăți de persoană. „Este o măsură impusă de nevoie, pentru că sunt oameni care vin la magazinele Sheriff și cumpără tot ce există în stoc, iar angajații de la magazin nu au niciun motiv legal să-i refuze. Aceleași restricții vor exista și în ceea ce privește dezinfectanții li mănușile, când acestea vor apărea în vânzare”, a declarat șeful departamentului de Interne de la Tiraspol, Ruslan Mova.

XS
SM
MD
LG