Nu combatem pandemia, apărăm „statalitatea”

Datele statistice, comparate cu alte țări, ne arată că cele două luni și ceva de carantină le-am consumat în spiritul tradițiilor locale: am ignorat măștile pentru că suntem oameni și nu purtăm „botniță”. N-am respectat nici distanța socială („ce-i aia?”). Ne-am jucat de-a autoizolarea, ca pe urmă să uităm complet de orice precauție. Adică am imitat niște modele străine, încercând să le fentăm, să mințim. Să ne mințim pe noi de fapt.

Deciziile autorităților se bat cap în cap. Ba avem relaxare, ba nu avem, ba se dă drumul la Paștele Blajinilor, care fusese mutat pentru 7-8 iunie, ba ni se recomandă – o spune premierul Chicu și chiar și vlădica Vladimir (acesta, e drept, cu jumătate de gură) că nu e recomandabil să mergem la cimitir. Să o lăsăm pe altă dată.

Aceste reguli improvizate pe care nici măcar autoritățile nu le respectă – capii politici ai regimului în orice caz – au strecurat o mare doză de relativism în conduita oamenilor. Consecința este că Moldova a devenit un focar de Covid-19, ne plasăm în topul țărilor din Europa, după Belarus (unde în general n-a fost carantină) și Rusia, unde pe infectați nu-i mai numără nimeni.

Mai rău e că în loc să se ia măsuri inteligente, prompte, coerente pentru limitarea epidemiei, puterea încearcă să profite de criza sanitară pentru a-și promova agenda electorală.

E o luptă surdă în parlament, unde nu e clar cât mai rezistă guvernul Chicu. Ultimul scandal politic vizează fondurile europene. E vorba de tranșa de 30 de milioane de Euro din ajutorul de 100 de milioane alocat Republicii Moldova de la Bruxelles. Acești bani însă nu vin oricum, există niște condiționalități.

Piatra de încercare o constituie legea ONG-urilor care trebuie votată în lectură finală, după ce a fost aprobată într-o primă variantă de guvernul Filip în 2018. Dodon și Chicu s-au pronunțat categoric împotrivă. Dacă se va vota legea ONG-urilor în redacția impusă de UE, au declarat aceștia, Republica Moldova își va pierde suveranitatea, va dispărea de pe hartă.

Presa l-a citat pe larg pe Dodon, care spunea că dacă se ajunge la un vot în parlament pe lege, el nu o va promulga indiferent de riscuri, pentru că nu va admite amestecul străin în treburile noastre interne, nu vrea ca Moldova să ajungă o „republică bananieră”. La rândul său, volubilul și pitorescul în limbaj premier Chicu a amenințat și el că legea ONG-urilor va conduce la „lichidarea statalității”, și a mai declarat, recurgând la o expresie în rusă, că nu există pe lume o sumă de bani atât de mare pentru care să accepte o asemenea lege, el nu ar vota-o nici pentru 3 miliarde de euro!

Asta sună absurd la prima vedere. Dar există și o altă logică, legată de anumite interese de putere. Ceea ce îi deranjează pe actualii guvernanți în textul legii, susțin mai mulți analiști, este faptul că limitările cerute de UE nu vor mai permite, de pildă, fundației de caritate „Din suflet”, patronată de Galina Dodon, să finanțeze campanile electorale ale soțului ei, or tot printr-un mecanism „caritabil” au cumpărat voturi și predecesorii lui Dodon: Plahotniuc prin „Edelweiss”, Lucinschi prin „Brândușele speranței”… Mai ales că fundația Galinei Dodon s-ar alimenta, potrivit presei, cu bani de la firmele fiului fostului procuror general al Rusiei Ceaika.

Curios este că socialiștii nu invocă anumite articole „cu probleme” din legea ONG-urilor, nu cer dezbateri suplimentare, precizări, nuanțări, eliminarea unor echivocuri și neclarități, ci recurg la argumentul populist, abisal, dacă vreți, care a fost mereu stratagema demagogilor aflați în dificultate: invocă pericolul la adresa statalității, independenței Republicii Moldova.

Altfel spus, Dodon și Chicu nu văd nici un pericol din partea Rusiei, nu l-au remarcat niciodată (trupele de ocupație din Transnistria, separatismul, sabotajul economic, propaganda TV, campania de Fake-News etc.). Au ignorat condițiile umilitoare, nocive pentru siguranța națională și securitatea economică a statului conținute în acordul de împrumut rusesc respins de Curtea Constituțională și contestat de toți specialiștii în economie, de opoziția proeuropeană și de societatea civilă, acord pe care premierul Chicu continuă să-l prezinte drept „benefic” pentru Moldova.

Nu politica neo-imperială a Rusiei și corupția internă reprezintă marele pericol la adresa Republicii Moldova, în viziunea actualilor diriguitori de la Chișinău, ci o biată lege a ONG-urilor, făcută să stimuleze inițiativele independente, creativitatea, solidaritatea, activismului civic într-o societate confuză, abulică, dispersată.

Sindromul cetății asediate, refrenul „patriei” subminate de agenturile străine e foarte popular în Rusia, acolo unde Putin domnește de 20 de ani. Discursul statalității amenințate a fost exploatat cu sârg și în politica moldovenească de la agrarieni încoace. A făcut-o Voronin. Ne aducem aminte și de „calea a patra” a lui Plahotniuc – era un fel de autarhie prin care Moldova se proclama suficientă sieși. Moldova se separa de toți și de toate, se conducea exclusiv de legile sale, făcute să servească bunul plac al unei bande de răufăcători. O nouă autarhie, o nouă sărăcie!

Clasa politică moldovenească, speculând „întunecimea maselor”, cum ar spune un prozator basarabean, a tot invocat în acești ani de după 1991 pericolul care ar veni dinspre România, dinspre Europa și America, pentru a-și masca obediența față de Rusia și pentru a-și apăra puterea și averile dobândite prin spolierea poporului, amenințat de hulpavii occidentali și de „românii” care ne ironizează pentru limbajul nostru împănat cu rusisme, cerându-ne – culmea ingerinței! – să ne vorbim corect limba maternă. Asta da, atac la independență!

Poate ar trebui să precizăm niște noțiuni, pentru a nu mai orbecăi, vorba clasicului, în „pădurea de simboluri”. Astfel, atunci când îi vom auzi pe guvernanții moldoveni invocând pericolul la adresa statalității, să-i rugăm să fie mai expliciți. Despre care statalitate vorbiți, domnilor? Despre cea de până acum, una care servește cleptocrației locale și intereselor geopolitice rusești? Una care a pus lumea pe fugă din cauza sărăciei și a lipsei de perspective? Or, dacă vă referiți la statalitatea de tip european a Republicii Moldova, la democrație, la domnia legii, la libertatea de exprimare și gândire, la anticorupție și anti-monopol economic, la dialog și colaborare respectuoasă cu partenerii externi, va trebui să aduceți argumente.

În Moldova mulți rostesc cuvântul „statalitate”, dar se gândesc la lucruri diferite. Unii au vedere modelul Putin, autocratic și abuziv, pe care drepturile universale ale omului, dar și comuniunea de valori cu românii de peste Prut, o pun sub semnul întrebării. Alții își doresc un stat pentru cetățeni, nu pentru elitele corupte și lașe, și au în minte exemplul statelor baltice, a căror formidabilă coeziune internă le-a ajutat să devină membre UE și NATO, să-și ridice nivelul de prosperitate și, mai nou, să combată pandemia de coronavirus într-un mod cu care „suveraniștii” de la Chișinău nu se pot nici pe departe compara.

Ar trebui să ne hotărâm și noi, moldovenii, ce vrem, ce statalitate corespunde aspirațiilor noastre naționale. De mult e timpul.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.