Într-un început de martie 1964, în ziua nunții lui Ion Buga, grăjdar și secretar de komsomol la ferma din Lozova, și a Alexandrei, mulgătoare tot acolo, n-au mai bătut clopotele la biserică. Nunta a trecut pe lângă biserică și s-a oprit la clubul din sat, unde președintele Sovietului sătesc, Nicolae Ambroci, aștepta însurățeii pentru înregistrarea civilă a căsătoriei.
Urcând treptele clubului, acoperite cu un lăicer frumos, tinerii și nunii s-au îndreptat spre scena din fundul sălii de festivități, unde era pregătită o masă pentru înregistrarea ceremoniei. De asupra mesei era prinsă o placardă: „Dragoste și sănătate – că-s mai bune decât toate!”.
După ce au mărturisit în fața președintelui Sovietului sătesc că se căsătoresc de bună voie și nesiliți de nimeni, tinerii au semnat în condică și au făcut schimb de inele. Președintele le-a înmânat adeverința de căsătorie, apoi nunul mare, Toader Vornicescu, secretarul organizației de partid a colhozului, a închinat primul pahar în cinstea tinerilor. Din partea gospodăriei colective, el le-a dăruit un set de vase de bucătărie. În sunetele muzicii de pahar, tinerii au fost felicitați de fruntașii muncii în colhoz, de membrii organizației komsomoliste, li s-au făcut cadouri.
La întoarcere, înaintea alaiului apăruse „ca din poveste” o măsuță plină cu colaci, gustări, vin. O scosese pentru a cinsti nuntașii, conform unui obicei al locului, un sătean, Ion Sturza, care avea casa în calea nunții.
„Masa mare”, însă, s-a dat la casa miresei, unde soacra mare scotea din cuptor colacii calzi și puhavi și avea pregătite prosoapele pentru „a lega” mesenii. Dacă fără cununia în biserică, după cum cerea partidul, se mai putea face câte o nuntă ici-colea, fără colaci și „legătoare” nunta nu mai era nuntă!