Svetlana a început să se gândească la emigrare când, la o lecție de engleză pe care o preda la o școală din Chișinău, unde lucra de opt ani, a realizat că folosea același manual învechit din care studiase și ea la facultate. Preda aceeași lecție, cu aceeași metodă, repetată de la an la an, preluată de la un alt profesor.
„Atunci mi-am dat seama că nu vreau să fac asta mereu. Mi-am spus că, în acest ritm, voi rugini atât eu, cât și cunoștințele mele”, își amintește ea.
A plecat inițial în Belgia prin programul AuPair, iar după ce acesta s-a încheiat, un an mai târziu, și-a dorit să rămână în Europa. S-a mutat în Germania, însă a stat acolo doar 10 luni. În scurt timp, a urmat o nouă destinație: Indonezia.
„Mă așteptam la orice”
Era anul 2008, iar la aeroportul din Bali a fost întâmpinată de căldura tropicală și un panou cu numele său. Datorită lor, a uitat de temerile din timpul zborului despre noua sa viață și cum se va descurca în Indonezia.
Însă, la scurt timp, au apărut altele în loc. „Deși ai contract de muncă și viză pentru țara respectivă, asta nu înseamnă că lucrurile vor fi așa cum te aștepți. Eu mă așteptam la orice”, explică Svetlana.
Svetlana urma să lucreze ca agent de vânzări în domeniul turismului, iar cunoașterea limbii ruse s-a dovedit foarte utilă. Ba chiar, la un hotel, a ținut un scurt curs de limba rusă pentru angajați, deoarece, la acea vreme, era un avantaj pentru ei să cunoască această limbă.
Svetlana, în perioada când a locuit și muncit în Indonezia.
Între timp, a început să învețe indoneziana, a și predat engleza la o școală de acolo, timp de un an. Orele începeau cu o rugăciune, iar săptămânile - cu ridicarea drapelului și careu solemn. Elevii nu erau foarte diferiți de cei din Moldova, doar aveau o atitudine mult mai respectuoasă pentru profesori.
„E mai mult o chestie de cultură, sămânța asta e plantată în ei din fragedă copilărie”, adaugă Svetlana.
Treptat, s-a împrietenit cu mai mulți localnici, care i s-au părut asemănători moldovenilor la interacțiunile umane. Își amintește cum aceștia manifestau, aproape ritualic, grijă și compasiune unii față de alții: în loc de „ești gata de muncă?”, întrebau mai mereu: „Ai mâncat deja?”.
„Sigur, există o diferență de religie și credință, dar cred că oamenii de acolo sunt deosebiți. Uneori, amintirile din timpul petrecut cu ei în acele locuri îmi provoacă mai mult decât nostalgie, simt aproape o durere fizică”, spune ea.
Svetlana, pe una dintre plajele unde îi plăcea să se plimbe în Indonezia.
Îi plăceau în mod special cinele din Jimbaran, un sat pescăresc din sudul insulei Bali, cunoscut pentru restaurantele care servesc mese direct pe plajă. Aprecia și posibilitatea de a ieși oricând după orele de muncă să petreacă timp doar cu sine pe plajă.
În 2013, fiind încă în Indonezia, Svetlana a cunoscut pe cineva din Suedia, iar așa a luat decizia de a reveni în Europa. A început să-și caute un loc de muncă înainte de a părăsi insula.
Suedeza de la zero
Fără cunoașterea limbii suedeze, nu reușea să găsească nimic. Pentru prima dată planul său de a avea un job înainte de a veni într-o țară nu funcționa. Avea, în schimb, sprijinul persoanei de alături.
„A fost greu. Însă, așa cum se spune, nu trebuie să te uiți în oglinda retrovizoare când conduci. Te străduiești să privești înainte”, spune Svetlana.
A început, astfel, să studieze limba suedeză. Pe atunci, exista un curs intensiv, care permitea absolvirea mai rapidă și oferea posibilitatea de a fi remunerat pentru asta. A trecut de la nivelul avansat la cel pentru persoane cu studii superioare și a început să caute, mai departe, posturi de muncă.
Inițial, Svetlana s-a angajat, pe câteva ore, la un centru de predare a limbilor materne. Urma să predea româna și rusa în câteva școli și grădinițe. Apoi, au venit și ofertele din alte domenii, cum ar fi vânzările, unde experiența și cunoștințele sale din Bali i-au fost utile.
„Fugeam de pedagogie în orice țară nu m-aș fi aflat. Încercam să fac altceva. În același timp, știam că dacă nu voi găsi ceva, pot preda engleză, germană, română sau rusă”, explică ea.
Svetlana Alexa, la muzeul dedicat trupei ABBA, în Suedia.
În 2015, Svetlana a început să facă studii superioare la Stockholm, urmând un curs de Project Management, iar apoi a participat la diverse cursuri de perfecționare la mai multe universități suedeze. A finalizat un program universitar de 3 ani la Universitatea din Stockholm, devenind consilier academic și consilier în carieră și educație. De asemenea, a urmat cursuri de interpret pentru traduceri din suedeză în rusă și română, precum și un curs pentru a instrui alți interpreți.
I-a plăcut să observe că, în Suedia, poți fi student la orice vârstă, iar sistemul este flexibil tocmai pentru a încuraja oameni diverși să învețe. A descoperit, că acum emigrantă fiind, din postul său de consilier pentru orientare profesională, putea ajuta și alți migranți să aibă acces la o viață mai bună.
Sprijin pentru alți migranți
Din geamul biroului său, Svetlana vede o pădure și un lac. Peisajul îi amintește de satul său natal, Copanca din raionul Căușeni, și de pomii care-l înconjurau. Îi lipsesc rudele și evenimentele de-acasă, la care nu a putut participa în ultimii ani.
„Mi-e dor de discuțiile cu anumite persoane, conversații profunde, înțelepte, de suflet. Sau de glumele la care știi că poți râde doar cu oamenii tăi”, explică Svetlana.
Acum locuiește la Stockholm, dar îi place să se plimbe prin oraș doar la începutul verii, când totul se transformă și devine mai frumos.
Svetlana, purtând o bluză tradițională la una din plimbările sale.
În calitate de consultantă în orientare profesională, a oferit suport nu doar tinerilor, ci și multor adulți, inclusiv celor veniți din alte țări în căutarea unui trai mai bun. De la aceștia, a auzit tot felul de povești de viață.
„Uneori, oamenii nu sunt pregătiți să o ia de la capăt. Alteori, ei văd asta ca pe singura opțiune și acceptă orice job, deși vin cu studii superioare din țara de origine”, explică ea. „Așa că trebuie să găsești ce să le oferi fiecăruia, să le arăți posibilitățile și să încerci să-i motivezi, să le spui că există oportunități, chiar dacă nu sunt miraculoase”.
Împreună cu ei, Svetlana a învățat să accepte că, într-o țară nouă, atunci când te apuci de o activitate nouă, este normal să nu fii cel mai bun de la început, chiar dacă depui tot efortul.
„Se întâmplă să cazi, dar te ridici, te scuturi bine și o iei de la capăt. Nu e sfârșitul lumii. Eu am avut un mentor bun, care m-a îndrumat și am mers mai departe, iar acum încerc să fiu, la rândul meu, această persoană pentru alții”, încheie ea.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te