Într-o seară a anului 2007, când Adriana se întorcea acasă de la Școala de muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, cineva i-a întins o broșură despre studii în SUA. Pliantul conținea povestea unui tânăr din R. Moldova care a ajuns să învețe peste Ocean. Intrigată, fata a căutat site-ul menționat acolo și a îndeplinit formularul de studii pentru anul care venea, fără prea mare speranță că va primi un răspuns.
„Nu știu cum am supraviețuit în studenție”
Scrisoarea a venit peste o lună și i s-a părut ceva între glumă și vis. Nu-i venea să creadă că va pleca, iar părinților ei – că va urma separarea. Au vândut mașina familiei, ca să adune bani pentru biletul de avion și pentru cheltuielile din prima perioadă. „Eu am trei fete, și nu-mi imaginez să le las să plece atât de departe la 17 ani. În același timp, îmi dau seama că e un semn de mare curaj”, spune azi Adriana.
A ajuns în State cu 1.500 de dolari în buzunar, urmând să învețe comunicare, cu accent pe producția multimedia, la Fresno Pacific University din California. Așteptările sale legate de această țară porneau de la ceea ce văzuse anterior în filme, iar aici a venit și prima dezamăgire, când în loc de zgârie-nori, în zona unde urma să locuiască, a descoperit apartamente pe care le-a asociat cu căsuțele de tabără de la Vadul lui Vodă.
Pe de altă parte, s-a bucurat că putea explora campusul, pentru că nu văzuse ceva similar acasă. „Unicul meu gând era să fac tot ce trebuie ca să nu fiu nevoită să mă întorc acasă și să reiau anul de studii la școala de muzică, unde aș fi rămas în urma colegilor”, își amintește tânăra.
Așa că a cercetat toate posibilitățile de obține burse și de a se angaja. În timpul facultății, Adriana a avut constant câte trei-cinci posturi de muncă cu normă parțială, de la a fi asistentă la bibliotecă până la a oferi meditații la engleză, inclusiv unor americani. Pe lângă asta, participa la diverse evenimente ale comunităților de vorbitori de rusă sau ale altor comunități din SUA, unde cânta sau făcea fotografii, ca să mai adune bani.
În tot acest timp, Adriana încerca să se mențină în top la facultate, optând pentru mai multe obiecte, ca să obțină mai multe puncte de credit. Dacă alți studenți alegeau câte trei-patru obiecte, din care aveau 15-16 credite pe semestru, Adriana ajungea la 25-27 credite. „Dormeam câte cinci-șase ore pe noapte, mă alimentam foarte prost. Nu știu cum am supraviețuit în perioada respectivă”, menționează ea.
Ultimul an de studii a fost cel mai greu. A căutat, încă din primăvara lui 2011, un job cu normă întreagă, unde să poată începe să lucreze imediat ce-și va lua diploma. A trimis sute de CV-uri și scrisori de intenție, fără a primi vreun răspuns.
Într-o sâmbătă de aprilie, s-a trezit atât de istovită, încât s-a speriat: făcuse burnout. În mintea ei stăruia gândul că are la dispoziție doar an pentru a trece de la viza de student la cea de lucru.
„Nu pot să număr de câte ori pe zi am plâns”
Și-a amintit atunci de sfatul unor cunoscuți pe care-i întâlnise la Washington, să-și încerce puterile într-un nou domeniu: IT. Într-o săptămână, toată viața Adrianei era înghesuită într-o mașină, cu care a pornit spre Seattle, statul Washington. Avea la ea mai puțin de 5.000 de dolari, tot ce a putut acumula pe parcursul anilor de facultate. Voia să-și cumpere un automobil, odată ce-și găsea un post de muncă.
Pentru că nu avea timp de pierdut, în loc să facă un curs de IT, s-a apucat să citească o „biblie” IT, de 600 de pagini, pentru a se pregăti să intre în această industrie. „Concurența e mare, iar eu trebuia să conving executivii să mă aleagă pe mine în locul altor 25 de candidați, care se potriveau, poate, mai bine”, spune Adriana.
Două săptămâni mai târziu, a trecut un interviu și a primit un post de software tester la iSoftStone | AT&T, fiind responsabilă de verificarea și validarea funcționalității programelor și aplicațiilor. „În momentul acela, am înțeles că nu am luxul să fiu ca ceilalți. Trebuia să fiu cu cinci pași înainte în efortul meu, ca să merit locul respectiv și dreptul meu de a rămâne aici, ca străină”, adaugă tânăra.
Intrarea într-un mediu despre care nu știa prea multe s-a simțit ca și cum ar fi pășit într-o țară îndepărtată și necunoscută. Învățarea – ca și cum ar fi încercat să memoreze alfabetul de la zero: trebuia să caute și să verifice ce înseamnă fiecare cuvânt, fiecare termen, fiecare jargon.
„Nu pot să număr de câte ori pe zi am plâns, ascunzându-mă în baie, să nu mă vadă nimeni, fiindcă sindromul de impostor din mine era extraordinar de mare. Îți dai seama că, oricât ai studia, când te apuci de un job în viața reală, totul este diferit”, explică Adriana.
Deși făcea parte dintr-un grup mai mare de noi angajați, toți începători în industria IT, îi părea că nimeni nu se simte la fel de intimidat de faptul că nu înțelege întotdeauna despre ce este vorba într-o discuție.
Și-a făcut un scop din a depăși așteptările celor din jur. Venea prima și pleca ultima din oficiu, iar, odată ajunsă acasă, continua să lucreze. Adresa toate întrebările posibile și imposibile celor din jur, ca să înțeleagă mai bine cum funcționează totul.
„Conducătoare de orchestră” la Microsoft
Așa, a ajuns, cu 12 ani în urmă, pentru prima dată la Microsoft. Nu-și imaginase până atunci cât de mare este „lumea” acestei companii. În total, Microsoft are peste 220.000 de angajați, dar în organizația concretă în care muncește Adriana numără 500 de persoane. A înțeles că, în pofida a tot ce reușise deja, se simțea în continuare o impostoare.
„Era o chestie naivă, legată mai mult de rușine. Nu voiam ca oamenii să mă vadă dintr-o lumină greșită. Mă întrebam ce fac eu aici. Și asta se repeta când schimbam echipa sau când primeam un proiect despre care credeam că mă depășește”, explică Adriana.
În pofida temerilor sale, se descurca de fiecare dată cu sarcinile pe care le primea și accepta altele noi ca pe o provocare, pentru a se autodepăși. „Niciodată nu m-am gândit că voi avea o carieră într-o industrie cu care n-am avut nimic în comun. Chiar și astăzi, mă pișc câteodată și mă întreb: «Oare chiar mi s-a încredințat mie acest proiect? Chiar cred acești executivi că eu pot să fac asta?», povestește Adriana.
Treptat, a venit realizarea că la Microsoft sunt oameni ca și ea, cu fricile și anxietățile lor, venind din diferite părți ale lumii, de la Irlanda până la China sau India. „E ca atunci când ai colegi de clasă și prinzi momente când poți fi vulnerabil cu unii dintre ei, îi întrebi dacă nici ei nu știu sau nu înțeleg una sau alta și așa descoperi că nu ești singur”, argumentează ea.
De-a lungul anilor, a schimbat mai multe posturi, iar azi este manageră de produs, o funcție pe care o asociază cu cea a unui dirijor de orchestră. „Conducătorul de orchestră nu cântă la un instrument, dar e singura persoană care leagă toate partiturile într-o piesă care sună frumos. Asta încerc să fac și eu cu produsele noastre”, explică Adriana.
Mai exact, ea trebuie să se asigure că un produs este dezvoltat și lansat cu succes, coordonând echipele și documentându-se despre nevoile utilizatorilor.
Începând cu anul 2020, Adriana lucrează mai mult de la distanță și se bucură că are această posibilitate, din motiv că are alte priorități: familia sa, pentru care își dorește să rămână cât mai prezentă. Acum 10 ani, s-a căsătorit cu un moldovean pe care l-a cunoscut în State și cresc împreună trei fete. Cu câteva săptămâni în urmă, s-au mutat în statul Georgia.
Acum, când mai trece prin birourile Microsoft, observă cum, odată cu ea, s-a schimbat și mediul: clădirile vechi s-au dărâmat, iar în loc de oficii izolate apar tot mai multe spații deschise.
Privind înapoi, își rezumă viața de până acum ca pe un produs al oportunităților pe care le-a explorat, învingându-și teama. „Când am văzut o ușă, mi-am asumat riscul de a intra pe acel teritoriu necunoscut. Am mers înainte și am încercat. Nu am renunțat la prima greutate, ci am continuat, doar ca să-mi dovedesc, în primul rând mie, că pot”, încheie ea.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
