Visa la Budapesta încă din anii de liceu după ce în 2012 a mers la Congresul Mondial al Țambaliștilor de acolo. Atunci, în timp ce descoperea orașul a ajuns la statuia autorului anonim al primelor cronici despre maghiari.
I s-a povestit că turiștii adesea ating stiloul din mâna acesteia și își pun o dorință. Mai mult ca un gest mecanic decât cu speranță, și-a spus că ar vrea într-o zi să locuiască în acest oraș.
„Cutia magică”
Țambalul i s-a părut magic încă din copilărie când l-a auzit din radioul bunicii în orchestre de muzică populară, deși nici nu știa cum arată. Tot pe atunci, Ivan a încercat să-i imite sunetele lovind sforile de rufe.
Cunoscut mai mult în muzica folclorică, decât în cea academică, țambalul este un instrument foarte vechi, care își începe istoria în Asia.
Instrumentul persian santur este considerat strămoșul său, iar țambalul, la rândul lui - strămoșul pianului, asemănându-se cu acesta prin mecanismul de producere a sunetului și principiul de bază a funcționării.
În Ungaria, după Revoluția maghiară din 1848, când a avut loc separarea de Imperiul Habsburgic, țambalul a început să fie dezvoltat și îmbunătățit - i s-a lărgit diapazonul și i s-a adăugat pedală.
„Și, probabil lucrul cel mai important, maghiarii au început să scrie muzică originală pentru acest instrument, pentru care altfel, adesea se făceau transcripții sau adaptări de la alte instrumente”, precizează Ivan.
Ulterior, s-au deschis clase de țambal la Academia de Muzică „Franz Liszt”, una din cele mai importante școli de muzică din Europa. „Iar de atunci avem repertoriu original pentru țambal”, adaugă el.
În R. Moldova și România țambalul a ajuns în urma migrației și schimburilor comerciale, în special a comunităților de romi. Instrumentul a fost integrat în muzica folclorică locală, devenind parte din patrimoniul național.
Totuși, Ivan spune că posibilitățile acestui instrument în muzica clasică sau modernă sunt mai puțin studiate și explorate.
Bilet la tren pentru țambal
Ivan a intrat pe ușile Liceului Republican de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău la vârsta de 11 ani. Abia ajuns acolo, timp de două luni, a frecventat ore de pian.
Într-una din zile, în timp ce juca fotbal cu sticlă de plastic pe coridoarele instituției, a auzit acel clinc care i-a amintit de casa bunicii. S-a strecurat mai aproape, între ușile duble ale încăperii dinspre care se auzea sunetul.
Auzind foșnete, profesorul Valeriu Luță a ieșit și l-a întrebat ce caută acolo. „Am răspuns că vreau să ascult ce face. Și-mi amintesc zâmbetul lui: era entuziasmat. În încăpere, avea un fel de seif mare de metal, de un metru și jumătate, unde ținea cărți și porți și cheie de acordaj. M-a așezat acolo, stăteam și mă uitam cum făcea ore cu un alt elev”, își amintește Ivan.
Curând, a devenit unul dintre elevii din clasa de țambal, iar pianul a trecut pe plan secund. Pe lângă ore, avea repetiții cu țambalul și după amiază, iar adesea, alături de alți colegi, se trezea dimineața la ora cinci ca să exerseze.
„Studiam mult timp individual. Aveam un singur cabinet pentru țambal și era o întrecere între noi pentru un loc acolo ca să exersăm. Spuneam adesea că dacă nu studiezi o zi, știi doar tu, dacă nu studiezi două zile - știe profesorul, iar dacă nu studiezi trei zile, știu toți”, povestește Ivan.
Pe când era elev în clasa a patra a început să meargă în deplasări în străinătate pentru concursuri și alte evenimente muzicale, atât în țările vecine - România și Ucraina, cât și mai departe, în Cehia, Ungaria sau Slovacia.
Și dacă în unele țări instrumentul era oferit pe loc, alteori, țambalul trebuia luat de-acasă, transportarea acestuia fiind o aventură în sine, din cauza greutății. În călătoriile cu trenul, țambalului i se cumpăra bilet separat. „Cine cântă la flaut sau vioară, mi se pare că e binecuvântat”, spune azi Ivan, zâmbind.
După liceu, cu tot cu instrument, el a luat calea migrației, alăturându-se altor muzicieni care pleacă din Moldova, inclusiv colegi de-ai săi - țambaliștii Marcel Comendant, stabilit în Slovacia sau Igor Iachimciuc, care locuiește în SUA.
„Nu zic că a pleca e bine sau rău, pentru că totul are loc sub soare și este necesar. Mă gândesc, cel puțin, că noi, cei care am plecat, ducem, într-un fel, propaganda asta țambalistică în diferite locuri ale lumii”, crede Ivan.
Un concert în satul lui Proust
În 2016, a ajuns la Budapesta unde tocmai primise o bursă, fiind primul moldovean admis la Academia de Muzică „Franz Liszt”. A făcut acolo licența, masteratul, iar cum face și un doctorat.
În timpul cercetărilor sale, a descoperit că acel cronicar anonim la statuia căruia și-a lăsat dorința de a reveni în oraș, este și primul care a menționat în scrierile sale țambalul, determinând astfel maghiarii să facă din acest instrument un simbol național.
În prezent cercetează îmbogățirea repertoriului țambalului de dinaintea secolului XIX. Povestește că a ajuns la unul dintre fiii lui Johann Sebastian Bach, pe nume Carl Philipp Emanuel Bach, care a scris un ciclu de fantezii libere pentru instrumente cu clape, în mare parte, clavecin. „Dar, surprinzător, acestea sunt foarte ușor de interpretat la țambal”, explică el.
Ivan afirmă că nu e greu să faci cercetare despre țambal. În schimb, cea mai mare dificultate, potrivit lui, este felul în care țambaliștii sunt priviți de alți colegi, care cântă la instrumente „cu un loc bine stabilit” în istoria muzicii.
„Uneori se simte diferența. Cred că asta e dificultatea: să te impui. Dar înțeleg că e un proces lung și e nevoie de timp și de oameni care să se intereseze de posibilitățile acestui instrument”, punctează Ivan.
Între timp, predă ore particulare de țambal, iar uneori și pian, dar și susține concerte, alături de alți artiști, prin toată Europa. Ultimul eveniment la care a participat a fost în iulie, iar următorul are loc pe 21 august, la Budapesta.
Mai devreme, în aprilie, a cântat în Elveția, unde a rămas copleșit de interesul pe care-l arătau localnicii față de acest instrument.
„Acolo publicul e foarte entuziast. Ei știu despre țambal, care este o versiune evoluată și regională a dulcimerului cu ciocănele, un instrument răspândit în zona germanică a Elveției. Ultima dată când am cântat acolo, oamenii se ridicau în picioare, aplaudau, așteptau în rând să schimbe două cuvinte despre țambal”, explică Ivan.
După Elveția, a mers în Franța, unde a susținut câteva concerte împreună cu un coleg stabilit la Paris. Turneul a durat trei săptămâni, cu câte un concert sau două pe săptămână, cei doi ajungând să cânte și în ceea ce a fost odată satul emblematicului scriitor francez, Marcel Proust, acum cartierul Auteuil.
Următorul concert e în august la Budapesta, dedicat muzicii balcanice, apoi în iarna 2025 va merge în SUA, unde va interpreta un concert scris pentru țambal și orchestră de Alexandr Timofeev, un pianist, compozitor și dirijor din Moldova, stabilit la Philadelphia, SUA.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
