O istorie foarte recentă a ideii de unire la români: între entuziasm și scepticism

În ultimii zece ani apetența românilor pentru unirea cu Republica Moldova a oscilat între 60% și aproape 90%, în funcție de institutul care a făcut sondajele, dar și în funcție de situația politică internă, de trendurile momentului și de charisma celor care promovau această idee.

Acest subiect a fost oarecum tabu pentru partidele tradiționale autohtone, până când Traian Băsescu l-a declarant spre finele celui de-al doilea său mandat prezidențial „obiectiv de țară”. În 2010, fostul președinte era încă timid cu acest subiect, dar chiar și așa nu excludea o eventuală unire în următorii 25 de ani.

Apoi, în 2013, Traian Băsescu declara că următorul proiect de țară pentru România este întregirea țării, explicând că atunci când va apărea un curent unionist în Republica Moldova, România va fi pregătită.

„Uitați-vă la cele două Germanii, cât au putut fi ținute separat ? Până la un punct. România a avut un proiect fundamental de țară - intrarea în NATO. A avut un al doilea proiect fundamental de țară - intrarea în UE. Eu cred că al treilea proiect fundamental trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. Indiscutabil, nimeni nu spune să se facă brutal, pentru că nimic nu se poate face împotriva voinței românilor din stânga și din dreapta Prutului”.

Înainte de Traian Băsescu, declarațiile despre unire și despre Basarabia erau apanajul naționaliștilor și extremiștilor, reprezentați în parlament de Partidul România Mare, care a dispărut de pe firmament odată moartea liderului său, Corneliu Vadim Tudor.

Odată adusă la vârful politicii românești, această teză a început să fie exploatată, nu doar de partidele autohtone, ci și de Moscova, astfel că ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin a venit în 2017 și cu soluția cea mai bună pentru unirea celor două stateaflate de-o parte și de alta a Prutului:

„În România, nu de puține ori am auzit care ar fi partea legală, sau cum ar trebui să se unească România cu Republica Moldova: în baza dreptului istoric sau cu ajutorul referendumului. Având în vedere că aveți aceste detalii, eu v-aș propune să mergeți pe ideea referendumului, ținând cont că o astfel de situație s-a întâmplat în Crimeea”

Vânturarea acestui subiect pare să aducă mai multe foloase Rusiei, decât României, dar politicienii români continuă să-l rostogolească. În 2018, Parlamentul reunit într-o ședință festivă dedicate zilei unirii Basarabiei cu România a votat o Declarație prin care Bucureștiul își afirmă disponibilitatea de a răspunde „oricărei manifestări organice de unificare din partea cetățenilor Republicii Moldova”:

„Parlamentul României, constituit în Ședința solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu patria mamă, astăzi, 27 martie 2018:

- consideră ca fiind pe deplin legitimă dorința acelor cetățeni ai Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române și subliniem că acest act depinde de voința acestora,

și

- declară că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinței suverane a acestora”

În 2020, partidul Alianța pentru Unirea României a intrat în Parlament cu un program în care se precizează că „unirea cu Republica Moldova este unul dintre principalele obiective pe termen lung” pe care și le asumă AUR: „Reunificarea nu este doar o datorie față de frații noștri de peste Prut, un act firesc, legitim al poporului român, ci și o cale de dezvoltare economică și afirmare pe plan internațional”

O analiză făcută recent de LARICS, Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică precizează că „românii vor Unirea dar sunt sceptici față de momentul realizării ei”. Întreaga explicație se bazează pe sondajele de opinie din ultimii aproape zece ani:

• în 2012, Centrul Român pentru Studii şi Strategii arăta că 87% dintre români erau pentru unire, iar 12,% împotrivă
• în 2013, sondajul INSCOP scotea la iveală că 61,7% sunt pentru unire și 22,7 împotrivă, în vreme ce cercetarea IRES era și mai optimist: 76% pentru și 18% împotrivă
• în 2015 sondajul INSCOP constată că 67,9% dintre români vor unirea, iar 14,8% sunt împotrivă
• în 2018 Avangarde precizează că 59% sunt pentru unire, iar 27% împotrivă, în vreme ce Biroul de Cercetări Sociale are date mult mai optimiste: 74% pentru unire și 15% împotrivă
• în 2019 sondajul INSCOP/LARICS publică următoarele rezultate: 65% pentru unire și 22% împotrivă
• în 2020 sunt din nou două sondaje: Biroul de Cercetări Sociale constată că 57% dintre români vor unirea și 24% sunt împotrivă, dar cercetarea INSCOP/LARICS constată că 73,7% vor unirea și 22,7 sunt împotrivă
• în 2021, Centrul de Cercetări Sociologice LARICS susține că 69,6% dintre români vor unirea și 18,6 sunt împotrivă.

Diferențele dintre cercetări sunt date mai mereu de cei care nu știu sau nu vor să răspundă.

Pe de altă parte,sondajul CURS, făcut în 2018, când România a aniversat 100 de ani de la unirea cu Transilvania subliniază că doar 27% dintre români considerau unirea necesară sau foarte necesară, iar într-un clasament al priorităților, accelerarea unirii se regăsea pe locul patru, după subiectele economice sau de integrare mai bună în UE și NATO. Practic, două treimi dintre români considerau că unirea cu Republica Moldova este puțin sau deloc necesară.

În același timp sondajul prezentat de LARICS îi pune pe respondenți într-o situașie ipotetică: „să ne imaginăm că România s-ar uni cu R. Moldova”. În acest caz 36% consideră că țara ar fi mai puternică, 16% spun că ar fi mai bogată, 11% cred că ar fi mai săracă, iar 32% că ar fi mai vulnerabilă.

Așadar diferența dintre entuziaștii unioniști și scepticii temători pare să fie în marja de eroare a sondajului, dacă îi punem în balanță pe cei 36% care văd o Românie mai puternică după unire și pe cei 32% care, dimpotrivă, își imaginează o țară mai vulnerabilă.