„Prima perioadă, să ies afară, în oraș, era o traumă”, povestește Ludmila. Cu 19 ani în urmă, Coreea de Sud era o țară omogenă, iar emigranții din Europa nu reprezentau decât o fracțiune mică din totalul acestora, dominat de asiatici. Respectiv, o față ca a ei atrăgea atenția imediat.
„În Moldova, eram o persoană obișnuită, iar aici, oamenii se uitau lung, mă urmăreau cu privirea, uneori, se și ciocneau unul de altul. Nu exagerez. Deci, înainte de o banală ieșire la magazin, deschideam fereastra să văd dacă este lume pe stradă”, își amintește ea.
Reprezentând Moldova la Asian Wine Trophy.
Primii pași spre adaptare și sprijinul familiei
Au urmat alte două șocuri. Primul: așteptările comunității că va asimila totalmente tradițiile și cultura locală. „Nu conta de unde vii, cine ești, ce-ți place. Dacă te-ai măritat cu un coreean, trebuia să devii coreeancă”, spune ea.
Al doilea: o ierarhie a naționalităților. „După perioada colonială japoneză, războiul civil și dictaturile care au urmat, sprijinul oferit de Statele Unite pentru democrație a făcut ca americanii să fie priviți cu o considerație deosebită. În acest clasament, americanii erau urmați de coreeni, alte naționalități și, într-un final, de japonezi”, avea să observe Ludmila.
Își explică aceste atitudini prin istoria complexă și dureroasă a țării, care a determinat localnicii să pună un mare accent pe integrarea străinilor, ca un mijloc de conservare și de reziliență la potențiale pericole.
Pe de altă parte, subliniază că ea este departe de ceea ce s-ar putea numi o conformistă, iar în acest sens, a avut un mare noroc de familia soțului său, care i-a fost alături și a sprijinit-o în navigarea provocărilor pe care le întâmpina la început. „Erau refugiul meu”, mărturisește moldoveanca.
Pentru multe alte femei venite în Coreea de Sud, însă, lucrurile nu au fost la fel. Abia începând cu 2007, țara a început să implementeze programe dedicate femeilor căsătorite cu coreeni, pentru a le ajuta în procesul de acomodare socială.
Ludmila, prezentând Moldova la Festivalul Bucătăriilor Internaționale.
„Plângeam în fiecare seară când mă pregăteam de lecții”
În schimb, atunci când Ludmila a început să-și caute un post de muncă, înfățișarea ei europeană a devenit un avantaj. Aflând că vorbește engleză și are o diplomă în pedagogie, o vecină a rugat-o să facă meditații cu copilul ei. Apoi, farmacista la care mergea i-a propus să facă lecții particulare cu fiul ei și alți câțiva elevi. Astfel, câțiva ani la rând, moldoveanca a fost profesoară de limba engleză pentru copii.
În prima perioadă de aflare în Coreea de Sud, pe lângă faptul că preda engleza, Ludmila a lucrat într-o cafenea locală.
Mai apoi, în 2013, în Coreea de Sud a fost lansat programul „Life Long Education”, o inițiativă guvernamentală care oferă oportunități de învățare pentru toate categoriile de vârstă. Ludmila și-a depus dosarul la universitatea implicată în proiect din orașul său, Daejeon, și, la scurt timp, a început să predea engleza pentru adulți.
„Timp de un an, plângeam în fiecare seară când mă pregăteam de lecții. Nu era seară, un an întreg, să nu plâng în ajun”, își amintește ea. Dacă activitățile cu cei mici erau ușor de gestionat, cu maturii avea de înfruntat, din nou, tot felul de greutăți: nu le plăcea metoda de predare, voiau mai mult sau mai puțin material de studiu.
„De-aici îți vine să plângi, de-aici știi că, dacă cedezi, se vor uita la tine altfel. Și nici nu vrei să te impui într-un mod arogant. Coreenii sunt aprinși din fire. Dacă te-au îndrăgit, te vor iubi toată viața, iar dacă ai greșit, chiar dacă ei nu te-au înțeles corect, taie orice legătură”, explică profesoara.
Cu timpul, odată ce au cunoscut-o mai bine, cursanții ei și-au schimbat atitudinea. Au început să o întrebe mai des despre ea, despre țara și cultura de unde vine.
La cursurile de e-learning dintre Moldova și Coreea de Sud.
Între două lumi
Rețeaua sa de cunoștințe se extindea cu anii, respectiv, și numărul celor cărora le putea vorbi despre R. Moldova și România. La aceiași instituție, Daejeon Citizen University, pe lângă engleză, Ludmila a mai predat, timp de două semestre, limba română, pentru un grup de opt persoane.
În paralel, de 11 ani, ea activează ca lector și traducătoare pentru vorbitorii de limba rusă, într-un program de adaptare timpurie, fondat de Ministerul Justiției și dedicat străinilor care vin în Coreea de Sud cu viză pe termen lung.
De asemenea, a fost invitată să facă prezentări de țară la școli și universități, la festivaluri sau pentru grupuri de specialiști din diferite instituții care lucrează cu oamenii veniți din alte țări – profesori universitari, directori de centre pentru străini, specialiști în marketing, consultanți privind angajarea de străini.
„Astăzi, majoritatea timpului vorbesc și gândesc în coreeană. Sunt nevoită, de fapt. Dar nu am uitat limba română. Pur și simplu, trebuie să mă concentrez puțin înainte să o vorbesc, pentru că în coreeană aștepți să se încheie toată fraza, ca apoi să o traduci dinspre sfârșit”, explică ea.
Ludmila, făcând o prezentare de țară pentru un grup de persoane din Coreea.
A îndrăgit orașul în care locuiește, graba coreenilor – „E primul cuvânt pe care-l înveți când ajungi aici: 발리발리 (se citește «pali-pali», adică «repede-repede»)” și kimchi. „Așa cum noi facem varză murată, la ei se face kimchi. Tradițional, oamenii se împart cu rudele și vecinii. Eu, de când locuiesc aici, n-am făcut kimchi vreodată, dar tot timpul am câteva feluri”, mai spune Ludmila.
Revine în Moldova odată la doi ani, dar votează cu religiozitate, argumentând că vrea o viață mai bună pentru rudele rămase acasă. În acest an, a fost primul votant la prezidențialele din turul întâi, făcând cursa cu avionul spre secția din Tokyo, Japonia.
„Actualul președinte al Coreei de Sud a câștigat cu un avans de doar 0,7%. Știu cât de important poate fi un singur vot, știu că ar putea să răstoarne balanța și, de asta, depun tot efortul ca să-mi exercit acest drept, pentru că familia mea e în Moldova”, încheie ea.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te