Laszlo Kover a mai spus site-ului Index.hu că nu simte „vreo urgență specială”, căci nu există „o situație extraordinară” legată de cererea de aderare a Suediei.
După ce Turcia a ratificat marți aderarea țării scandinave la alianță, Ungaria a rămas singurul stat NATO care nu a făcut acest pas.
Parlamentul de la Budapesta are vacanță până la 26 februarie, iar opoziția a semnalat că va cere o sesiune specială, mai degrabă, pentru a ajuta Suedia.
Suedia nu negociază
Mai devreme, săptămâna aceasta, premierul ungur Viktor Orbán îl „invitase” pe colegul său suedez Ulf Kristersson la Budapesta să „negocieze” aderarea țării sale la NATO.
După o zi de gândire, Stockholmul a răspuns că nu vede „nevoia” să negocieze cu Budapesta.
### Vezi și... ### Suedia nu vede motiv să „negocieze” cu Ungaria primirea în NATOPremierul naționalist al Ungariei, Orbán, s-a opus primirii Suediei în NATO din cauza criticilor ei la adresa derapajelor antidemocratice ale guvernului lui.
Turcia, țară care a fost, ca și Ungaria, împotriva primirii Suediei, formulase niște condiții legate de opoziția antiguvernamentală turcă din exil și de înarmarea Ankarei de către aliații NATO.
Suedia și Finlanda, două țări cu lungă tradiție de neutralitate, s-au hotărât să adere la NATO în urma invaziei rusești din Ucraina, din februarie 2022.
„E numai despre Orbán”
Agnes Vadai, parlamentară din partidul de opoziție Coaliția Democratică, fost secretar de stat la Apărare, a confirmat, potrivit Associated Press, că opoziția ungară vrea o sesiune specială pentru ratificarea aderării Suediei la NATO.
Ea a opinat însă că sunt șanse „foarte mici” ca partidul lui Orbán, Fidesz, să sprijine ideea, adăugând că intransigența premierului are ca singur scop să-i mărească „greutatea” pe scena internațională.
„Toate acestea nu mai au nimic de a face cu Suedia, pentru moment, nici cu Turcia. E vorba numai și numai de atitudinea personală a lui Orbán”, a spus Vadai, adăugând: „El nu este mânat de vreo rațiune politică, ci de vanitate personală. Ungaria nu mai are nimic de câștigat din acest joc, pe care îl joacă numai el”.
Vadai a mai spus că Orbán „marginalizează” Ungaria în NATO, și a numit această politică „un păcat”.
### Vezi și... ### Orbán spune că e de acord să discute cu Zelenski