Decizia de adăugare a lui Usmanov pe listele persoanelor sancționate în martie 2022, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, a fost motivată de UE prin faptul că el ar avea „legături apropiate” cu președintele rus, Vladimir Putin, scrie Reuters.
„El a sprijinit în mod activ politicile guvernului rus de destabilizare a Ucrainei”, se arată în decizia UE de aplicare a sancțiunilor pe numele său, menținută de judecători.
Curtea de Justiție a UE a respins zilele acestea și un apel similar depus de fostul vicepremier rus, Igor Șuvalov. În cazul său, UE a motivat sancționarea prin „sprijinirea acțiunilor și politicilor care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.
Respingeri în serie
Justiția europeană a respins pe parcursul anului trecut un șir de contestații depuse de oligarhii ruși sancționați de UE pentru legăturile lor cu Kremlinul. În septembrie 2023, judecătorii au respins apelurile lui Ghenadi Timcenko, Dmitri Pumpianski și soției sale, Galina.
La 20 decembrie 2023, Curtea de Justiție a UE a respins și apelul miliardarului rus, Roman Abramovici. Instanța a menținut decizia UE de sancționare a acestuia, motivând că, la fel ca și alți oligarhi, furnizează prin taxe și impozite „substanțiale” venituri mașinăriei de război rusești. Judecătorii au respins și argumentul oligarhului că în calitate de cetățean al UE (deține pașaport portughez) i s-ar încălca nejustificat dreptul de mișcare în interiorul Uniunii.
### Vezi și... ### Abramovici rămâne sancționat de UE, după un apel ca al lui ȘorUE a sancționat în urma invaziei rusești din Ucraina în jur de 1.800 de persoane apropiate factorilor de decizie implicați în declanșarea războiului la scară largă. Acestora le-au fost înghețate fondurile deținute în blocul comunitar, fiindu-le aplicate interdicții de intrare și călătorie în blocul comunitar.
Deutsche Welle relata că 60 de oameni de afaceri ruși au făcut apeluri împotriva sancțiunilor, fiind în așteptarea hotărârilor tribunalelor europene.
Singura excepție de la tendința de respingere a acestor apeluri a fost scoaterea de pe lista de sancțiuni a mamei lui Evgheni Prigojin, fondatorul milițiilor Wagner, decedat într-o prăbușire misterioasă de avion, în Rusia, la scurt timp după ce a organizat o revoltă militară.
Oligarhii moldoveni așteaptă deciziile
Aceeași Curte ar urma să examineze și apelurile depuse de politicienii moldoveni Ilan Șor, Marina Tauber și Vlad Plahotniuc, sancționați de UE pentru încercările de destabilizare a Republicii Moldova pe fondul războiului din Ucraina.
### Vezi și... ### Ilan Șor și Marina Tauber contestă în instanță sancțiunile europene, având aceiași avocați ca Roman AbramoviciAvocații politicienilor moldoveni, unii dintre care lucrează și pentru Abramovici, au declarat pentru Europa Liberă că sancțiunile europene ar reprezenta „un abuz de putere din partea UE” și ajută guvernarea de la Chișinău să persecute opoziția politică, deosebindu-se astfel de sancțiunile europene împotriva rușilor, de pildă.