Partidul lui Ion Ceban contestă la Curtea Constituțională reforma asistenței sociale

Reprezentanții partidului MAN, de la stânga la dreapta: Gaik Vartanean, Tatiana Oboroc și Vladimir Bolocan, în timpul depunerii sesizării la Curtea Constituțională.

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) – partidul primarului Chișinăului, Ion Ceban – a cerut Curții Constituționale să verifice dacă reforma sistemului de asistență socială „Restart” este constituțională și nediscriminatorie.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională de deputatul Gaik Vartanean, șefa Direcției protecția drepturilor copilului din Chișinău, Tatiana Oboroc, și șeful adjunct al Direcției asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan.

Reprezentanții MAN susțin că, finanțând serviciile sociale din țară cu excepția celor din municipiul Chișinău și autonomia găgăuză, guvernarea i-a discriminat pe locuitorii acestor unități administrative. Ei spun că Guvernul a vrut astfel să „pedepsească” financiar Chișinăul și Găgăuzia.

Disputa dintre Guvern și Primăria capitalei a început în ianuarie 2024, când Guvernul a preluat finanțarea serviciului „Asistență personală”, dar a lăsat de o parte municipiul Chișinău și Găgăuzia, spunând că acestea au suficiente resurse.

Până atunci, asistenții personali erau plătiți de consiliile raionale și municipale și din Fondul de susținere a populației, suplinit din câteva taxe.

După protestele asistenților personali din Chișinău care au fost demiși sau au rămas fără o parte din salarii, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a anunțat că îi va reangaja din luna mai.

### Vezi și... ### Din luna mai, asistenții personali din Chișinău vor fi angajați de Guvern