Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr au depus luni la Comisia Electorală Centrală actele pentru înregistrarea Blocului electoral ACUM, cu care cele două formațiuni intenționează să participe la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Acordul de constituire a blocului a fost semnat duminică, 16 septembrie, la Chişinău, iar câteva partide de opoziţie pro-europene au anunţat deja că se alătură acestui bloc.
Your browser doesn’t support HTML5
CEC are la dispoziție o săptămână pentru a decide dacă va înregistra, sau nu, proaspăt constituitul bloc electoral intitulat „Blocul ACUM DA PAS”. După ce va fi înregistrat, noul concurent electoral va avea doi co-președinți - lidera PAS, Maia Sandu și liderul PPDA, Andrei Năstase. Blocul va fi condus de un Consiliu politic, format din 8 membri – câte patru din partea fiecărui partid.
Ambii co-președinți şi-au exprimat speranţa că CEC se va ghida de prevederile legale atunci când va proceda la examinarea dosarului de înregistrare a blocului, dar mai cu seamă la asigurarea condițiilor pentru un scrutin liber şi corect.
Andrei Năstase: „Instituţiile internaţionale sunt cu ochii pe noi, pe instituţiile abilitate din R. Moldova şi tot mai multe voci vorbesc despre faptul că în condiţiile în care minimum de norme democratice necesare pentru un scrutin electoral dacă nu vor fi îndeplinite alegerile riscă să nu fie recunoscute.”
Celor doi piloni ai viitorului bloc electoral are de gând să i se alăture Partidul Liberal Democrat din Moldova, formațiunea care a fost unul din ctitorii guvernării din 2009 până în 2016. Liberal democraţii nu insista să fie acceptați ca entitate partinică, ci vor delega reprezentanţii pe listele blocului ACUM, după ce vor trece testul de integritate şi cel de meritocraţie prin care sunt selectați toţi candidaţii acestui bloc electoral.
### Vezi și... ### Mihai Popşoi: „Partide noi, cu oameni noi, oameni cu integritate, profesioniști, care vin să schimbe realitatea politică din țar㔪i Partidul Liberal, care din 2009 a făcut parte, cu mici întreruperi, din coaliţiile de guvernare alături de democraţi, a anuntat duminică asocierea cu blocul ACUM, după mai multe amânări soldate cu plecarea din partid a vicepreşedintelui acestuia Valeriu Munteanu. Liberalii vor să facă parte din blocul ACUM, a declarat duminică liderul PL, Dorin Chirtoacă.
Luni şi Partidul Unității Naționale, care îl are ca președinte de onoare pe fostul președinte român Traian Băsescu, a anunțat că va sprijini „dezinteresat” blocul ACUM al opoziției pro-europene, dar că nu va înainta candidați la alegeri. Am decis să nu participăm independent la alegeri pentru a nu diviza electoratul unionist, a spus liderul PUN, Anatol Șalaru.
Un alt partid unionist, Partidul Liberal Reformator, a anunţat tot luni că nu va participa cu liste proprii în alegerile parlamentare şi că va sprijini necondiționat Blocul electoral ACUM.
Liderii blocului ACUM au salutat deciziile formaţiunilor de a-i sprijini, dar le consideră oarecum tardive, mai cu seamă cea a liberalilor cu care s-au purtat multiple negocieri.
Maia Sandu: „Noi suntem deschişi pentru această unitate cu condiţia că cei care vin să facem echipă comună sunt oameni care se bucură de încrederea cetăţenilor, au demonstrat în timp că au verticalitate, că sunt oameni oneşti şi că sunt cei mai buni din ce poate propune azi Moldova. Chiar dacă a rămas puţin timp până ca să propunem lista echipei cu care mergem în alegeri oricum suntem deschişi să discutăm cu cei care au acești candidaţi buni.”
Întâmplător sau nu, cu puţin timp înainte ca liderii PAS şi PPDA să ceară CEC-ului înregistrarea viitorului lor bloc electoral, Parlamentul a desecretizat şi publicat raportul comisiei de anchetă care a analizat presupusele legături între Fundația Dialog Deschis și fondatoarea acesteia Ludmila Kozlowska și frauda bancară din Moldova.
### Vezi și... ### Ion Manole: „Este important ca în Republica Moldova autoritățile să nu aibă o atitudine selectivă, să nu existe o justiție selectivă”Concluzia raportului e că fundația ar fi beneficiat de finanțări „de proveniență dubioasă”, ar reprezenta o amenințare la adresa suveranității Moldovei și că ar fi oferit finanțări ilegale partidelor de opoziție pro-europene PAS şi PPDA. Maia Sandu şi Andrei Năstase au reiterat azi că este o încercare de a-i discredita şi de a pregăti terenul pentru a eventuala excludere a opoziţia din alegeri.
Mai mulţi experţi ai Institutului Naţional Democrat, organizaţie creată de guvernul american cu decenii de experiență de promovare a democraţiei în statele în curs de dezvoltare, au declarat sâmbătă că ar vrea să vadă în ajunul scrutinului parlamentar din februarie din Republica Moldova un angajament ferm că pretendenţii electorali nu vor fi intimidaţi şi că justiţia nu va fi utilizată pentru manipularea procesului electoral. „Este speranţa noastră sinceră că toţi candidaţii care vor vrea să participe la aceste alegeri vor avea această posibilitate”, au declarat experţii prezentând concluziile unei misiuni preelectorale de evaluare. Guvernarea de la Chișinău a dat asigurări că a luat toate măsurile pentru buna desfășurare a scrutinului.