Pe agendă | Drago Kos susține că războiul din Ucraina a expus R. Moldova la riscuri suplimentare de corupție

Drago Kos, membru în Comitetul Consultativ Independent Anticorupție de la Chișinău. 

Războiul din Ucrainei provocat de invazia Rusiei a mărit riscurile de corupție în R. Moldova, spune expertul din Slovenia, Drago Kos, membru în Comitetul Consultativ Independent Anticorupție de la Chișinău. 

Kos s-a aflat recent la Chișinău pentru a prezenta un raport despre finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale în R. Moldova. Într-un interviu cu colega nostră de la Chișinău, Cristina Popușoi, Drago Kos spune că R. Moldova are legi bune, la nivelul celor europene, care să permită o bună monitorizare a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, dar în practică lucrurile sunt mai complicate.

Drago Kos comentează și scoaterea în afara legii a Partidului Șor, o decizie care pentru orice guvernare și orice Curte Constituțională este foarte grea dar care, în cazul de față, a fost provocată de Partidul Șor, care a mers peste limitele legalității.

Your browser doesn’t support HTML5

Drago Kos susține că războiul din Ucraina a expus R. Moldova la riscuri suplimentare de corupție

Alte subiecte din ediția din 20 iulie:

  • Cum este să fi vârstnic într-un sat aproape abandonat, de ce pleacă tinerii și ce alternative găsesc pensionarii care vor să evite singurătatea?
  • Reformele justiției, la doi ani de la lansare, au înregistrat progrese importante dar încă nu au o „temelie” solidă, declară între altele ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru într-o discuție cu Europa Liberă.
  • Statele Unite avertizează că Rusia s-ar pregăti să atace vasele care ar vrea să transporte cereale ucrainene prin Marea Neagră, după ce Moscova s-a retras din acordul privind exporturile din porturile ucrainene.

Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.

Pe Agendă se difuzează atât sub formă de podcast pe moldova.europalibera.org, pe Apple Podcasts, Google Podcasts și Spotify, cât și ca produs de radio pentru stații afiliate din Moldova, inclusiv Jurnal FM și Eco FM.