Linkuri accesibilitate

Interviu | Drago Kos: „R. Moldova poate deveni un refugiu sigur pentru corupții din țările implicate în război”


Drago Kos, membru în Comitetul Consultativ Independent Anticorupție de la Chișinău
Drago Kos, membru în Comitetul Consultativ Independent Anticorupție de la Chișinău

Războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei a expus R. Moldova la riscuri suplimentare de corupție, spune expertul din Slovenia, Drago Kos, membru în Comitetul Consultativ Independent Anticorupție de la Chișinău.

El crede că R. Moldova ar putea „servi drept un refugiu sigur pentru indivizi, companii și politicieni din țările implicate în război”.

Drago Kos este membru al Comitetul Consultativ Independent Anticorupție, o structură independentă, dar creată printr-un decret prezidențial în R. Moldova, în 2021, pentru a analiza corupția mare.

Aflat la Chișinău pentru a prezenta un raport despre finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale în R. Moldova, expertul a spus, într-un interviu pentru Europa Liberă, că, în actualele circumstanțe geopolitice, R. Moldova ar trebui să fie mai vigilentă ca oricând în lupta împotriva corupției.

Drago Kos: „R. Moldova poate deveni un refugiu sigur pentru corupții din țările implicate în război”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:21 0:00

Kos s-a arătat impresionat de cât de „calificați” sunt „băieți răi” din R. Moldova, referindu-se la persoane acuzate sau bănuite de acte de corupție, precum Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon sau Igor Dodon.

„Băieții corupți din R. Moldova sunt informați, experimentați, nu le este frică să facă orice pentru a-și atinge scopurile: de la corupție până la amenințări directe. Nu avem de-a face cu indivizi corupți ordinari, care pot fi găsiți în orice țară din lume. Avem de-a face cu indivizi extrem de inteligenți și periculoși, care nu lucrează doar pentru interesele lor personale. Felul în care acționează ei amenință existența sistemului politic, sistemului financiar și însăși existența R. Moldova”, a declarat Kos.

„Politicienii moldoveni sunt inventivi în a ocoli legea”

În opinia lui, R. Moldova are legi bune, la nivelul celor europene, care să permită o bună monitorizare a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, dar în practică lucrurile sunt mai complicate.

„Problema este că R. Moldova este expusă la riscuri mult mai serioase decât oricare dintre țările Uniunii Europene. Aveți aici oameni cu interese private care încearcă să găsească acoperire sub umbrela partidelor politice, aveți un război în vecinătate, aveți tentative ale unor țări din apropiere de a interveni în alegerile din R. Moldova”, a explicat expertul internațional anticorupție.

El crede că autoritățile din R. Moldova ar trebui să facă mai mult pentru a opri finanțarea ilegală în politică. Pe lângă modificările făcute deja în legislația electorală, ar trebui realizat procesul de deoligarhizare și înăsprite pedepsele penale pentru finanțare ilicită.

Vorbind despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor, Drago Kos a calificat această decizie ca fiind una „regretabilă”, dar „provocată de Partidul Șor, care a întrecut toate limitele legale” în ceea ce privește finanțarea formațiunii politice.

„Desigur, Șor își poate face un nou partid politic, dar sunt sigur că va folosi aceleași modele ca în cazul vechiului partid. Aceste tertipuri sunt deja cunoscute, deci, oficialii dvs. ar trebui să știe ce să procedeze acum”, a spus Kos.

Expertul din Slovenia susține că politicienii din R. Moldova sunt „foarte inventivi în a ocoli regulile”, dar speră că autoritățile și-au învățat lecțiile și vor ști cum aceștia ar putea încerca să fenteze legile data viitoare.

Drago Kos este președintele Grupului de lucru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind mita în tranzacțiile comerciale internaționale. În 2011-2015, a fost comisar internațional și președinte al Comitetului independent de monitorizare și evaluare a corupției din Afganistan. În 2003-2011, a fost președinte al Grupului de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO). În țara sa natală, Slovenia, a fost primul președinte al Comisiei pentru Prevenirea Corupției, în 2004‑2010.
  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG