Pe la mijlocul lunii februarie, guvernatorul regiunii ruse Pskov, Mihail Vedernikov, a promovat pe canalul său de Telegram niște icoane noi, cu figuri ale participanților la „operațiunea militară specială - SVO” - termenul oficial folosit de Rusia pentru invazia sa în Ucraina. Și nu era vorba de imagini generice, ci de parașutiști reali din Divizia 76 a Forțelor Aeriene, care au murit în Ucraina în 2023.
Nu este prima încercare a oficialilor ruși de a „sacraliza” războiul. Dar, spun observatorii, niciodată până acum nu s-a întâmplat ca soldații armatei agresoare să fie glorificați într-un mod atât de direct. Totuși, potrivit lor, la mijloc nu ar fi o intervenție directă a statului în treburile bisericești, ci o nouă interpretare a canoanelor ortodoxe ruse.
„Oricine poate veni să se închine în fața acestor icoane unice și să se roage pentru toți soldații noștri care ne apără țara”, a scris guvernatorul de Pskov, Mihail Vedernikov. El și-a însoțit postarea cu un videoclip ce prezintă două icoane pictate în stil clasic. Pe una este înfățișat sfântul Nicolae din Mojaisk (figura principală, de dimensiuni mari), iar la picioarele sale (imagine mică) – sublocotenentul Nikolai Savcenko. Pe a doua – sfântul Rustic, martirul din Paris, și locotenentul Ruslan Șeika. Ambii „au căzut la datorie” în războiul din Ucraina, în 2023.
„Nu i-am ales în mod special”
Icoanele se află în biserica Sfinților Cosma și Damian, una din cele mai vechi din Pskov, întemeiată în 1462, chiar lângă Kremlinul din acest oraș. Biserica este un obiectiv cultural de importanță federală și face parte din ansamblul „Lăcașurile de cult ale școlii arhitecturale din Pskov”, inclus în 2019 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Din 2008, parohul bisericii este preotul Mihail Fedorov, în vârstă de 60 de ani. În Eparhia Pskovului, el conduce departamentul de pastorație în penitenciare – îi vizitează pe credincioșii din centrele de detenție preventivă și din colonii. În cadrul administrației penitenciare din Pskov, părintele Mihail ocupă funcția de asistent al directorului pentru organizarea activităților cu credincioșii.
Biserica Sfinților Cosma și Damian de la Primostie, Pskov
Deși noile icoane au devenit cunoscute abia după postarea guvernatorului, ele au fost aduse în biserică încă de anul trecut. Au fost pictate la comanda lui Denis Ivanov, antreprenor și deputat în Duma municipală din Pskov. Ivanov a confirmat că a finanțat picturile și că tot lui i-a aparținut ideea, într-o discuție cu jurnaliștii proiectului Sever.Realii al Serviciului rusesc al RFE/RL.
La întrebarea de ce tocmai Șeika și Savcenko au ajuns pe icoane dintre cei peste o mie de locuitori ai orașului Pskov care au pierit în timpul „operațiunii militare speciale”, Ivanov a răspuns: „Așa s-a întâmplat, nu i-am ales în mod special”. Potrivit lui, urmau să fie pictate patru astfel de icoane, dar celelalte două familii nu au transmis pozele rudelor ucise pe frontul din Ucraina.
Ivanov a refuzat să ofere mai multe detalii. Jurnaliștii RFE/RL nu a reușit să ia legătura cu pictorul de icoane.
Ambii parașutiști de pe icoane sunt militari de carieră, amândoi au servit în Divizia 76 a Trupelor Aeriene, dislocată în Pskov, și au participat la războiul împotriva Ucrainei încă din prima zi. Detalii despre „moartea eroică” a acestora nu sunt oferite în comunicatele oficiale.
Ruslan Șeika
Potrivit informațiilor oficiale, Ruslan Șeika (31.10.1995 – 09.08.2023) este fiul unui ofițer de parașutiști. S-a născut la Pskov, iar după absolvirea Școlii de Parașutiști din Reazan, cu gradul de locotenent-major de gardă, a servit în calitate de comandant al unui pluton de parașutiști de asalt. A murit „îndeplinindu-și datoria militară” pe teritoriul autoproclamatei „Republici Populare Lugansk” din estul Ucrainei, se spune în biografia sa oficială. În timpul vieții, a fost decorat cu medalia Suvorov, iar postum a primit Ordinul „Pentru Merite față de Patrie” de gradul IV.
În noiembrie 2024, o placă comemorativă în cinstea lui a fost montată pe peretele liceului nr. 8, unde Șeika a învățat în ultimii doi ani, în clasele a zecea și a unsprezecea. Înainte de aceasta, el a absolvit Gimnaziul Ortodox din Pskov (fosta Școală de dirijori din Pskov).
Mama lui Ruslan, Liubov Șeika, a refuzat să discute cu corespondentul Sever.Realii: „Nu pot vorbi despre fiul meu”.
Nikolai Savcenko
O lună mai târziu, a fost amplasată o placă memorială și în cinstea lui Nikolai Savcenko (17.03.1981 – 18.09.2023) – pe peretele clădirii de pe strada Șestaka, în care locuia. Savcenko s-a născut în satul Celbasî din regiunea Krasnodar. A fost recrutat în armată, iar după ce și-a îndeplinit serviciul militar obligatoriu, a semnat un contract cu Divizia 76 de parașutiști de asalt. A participat la cel de-al doilea război cecen și la alte „operațiuni speciale” ale Forțelor Armate ale Federației Ruse. S-a însurat la Pskov, lăsând în urmă soția sa văduvă, Natalia, o fiică elevă și un fiu adult, care a urmat pașii tatălui său și s-a înrolat în trupele de parașutiști. Daniil Savcenko, la fel ca tatăl său, s-a aflat pe frontul din Ucraina în aceeași unitate de aprovizionare. Potrivit informațiilor publice, după moartea lui Nikolai în regiunea Zaporojie – „în timpul unei misiuni de luptă” – fiul său a devenit șef interimar de pluton.
„Canonicitatea formală nu reprezintă întreaga teologie”
Icoanele cu sfinții Nikolai Mojaiski și Rustic din Paris, alături de care apar parașutiștii ruși, au fost donate bisericii din Pskov. Șeika și Savcenko sunt înfățișați la o scară vizibil mai mică, în locul rezervat pe icoană, în mod tradițional, ctitorului însuși, donatorului sau celor pentru care acesta le cere să se roage.
Pictorul de icoane Aleksandr (numele a fost schimbat la rugămintea sa) spune că, din punct de vedere al tradiției, nu există încălcări formale: militarii nu au nimburi, nu sunt înfățișați singuri și nici nu sunt personajele principale ale icoanei. Așadar, pictorul nu ar depăși limita:
„Dacă cineva ar încerca să înfățișeze o persoană cu nimb, ar fi deja o încălcare a normelor. Au existat cazuri în care, până la canonizare, oamenii erau înfățișați cu aureole – acest lucru nu este corect. Dar aici – de ce nu am putea, să zicem, să o înfățișăm pe bunica noastră dragă: iat-o, rugându-se Maicii Domnului? Putem. Sensul unei astfel de reprezentări este de a sublinia legătura omului cu Dumnezeu sau de a ne reaminti nouă înșine și celorlalți: trebuie să ne rugăm pentru el într-un mod special”, spune pictorul.
Dar, subliniază Aleksandr, autorul celor două icoane susține în mod evident ideile așa-numitei „operațiuni militare speciale” a Rusiei din Ucraina.
„Deoarece reprezentăm doar o singură parte în această imagine, ne manifestăm în mod explicit simpatia față de ea. În acest caz, arătăm doar una din părțile beligerante stând în fața sfinților, în timp ce partea cealaltă este omisă, nu este sugerată. Așadar, da, aceasta este o susținere a SVO”, explică pictorul de icoane.
Știrea despre icoanele cu imaginea soldaților ruși căzuți în Ucraina pare scandaloasă, spune Sergei Chapnin, directorul de comunicare al Centrului de Studii Ortodoxe de la Universitatea Fordham din New York, SUA. El spune că este important să se facă distincția între problema admisibilității și cea a oportunității unor astfel de imagini, iar cea de-a doua este mai importantă din punct de vedere teologic:
Sergei Chapnin, jurnalist specializat în teme bisericești, editor
„Din perspectiva artei liturgice ortodoxe, însăși reprezentarea nu are nimic surprinzător. Icoanele din Pskov se înscriu într-o tradiție seculară a icoanelor oferite de ctitori și donatori. Este suficient să ne amintim de mozaicul din secolul al XII-lea din biserica Santa Maria dell'Ammiraglio din Palermo (cunoscută și sub numele de Martorana): renumitul amiral bizantin George al Antiohiei este reprezentat aici întins la picioarele Maicii Domnului, în rugăciune. O practică similară este cunoscută și în arta bisericească rusă – în frescele vechi, în broderii, în icoanele ctitorilor (ctitor – întemeietor de lăcașe sfinte sau persoană care suportă cheltuielile pentru ridicarea acestora – n.r.). Cel care a construit biserica, donatorul, luptătorul căzut și pomenit – toți aceștia puteau fi înfățișați la picioarele Maicii Domnului sau ale patronului lor ceresc.”
Reprezentarea unui om în postură de rugăciune în fața unui sfânt nu înseamnă canonizare și nici proclamarea sfințeniei, subliniază Chapnin.
„Este o imagine a rugăciunii, a mijlocirii, a intervenției. Fie că este viu sau decedat, omul care se roagă este îndreptat spre sfânt – și aici nu există absolut nicio pretenție că el însuși ar fi obiectul venerării. Icoana nu atestă neprihănirea lui, ci nevoia lui sinceră de mijlocire din partea sfinților. Din punct de vedere teologic, aceasta este o poziție modestă, fără îngâmfare. Icoana din Pskov se încadrează astfel în norma canonică, fără a o depăși.”
Totuși, spune Chapnin, contextul și intențiile sunt la fel de importante.
„George al Antiohiei a construit biserica din Palermo din proprie inițiativă, din pioșenie personală. Icoanele din Pskov apar într-un alt context: ele apar ca element al mobilizării de stat, pe care o parte semnificativă a Bisericii a susținut-o sincer.
Și acest lucru schimbă radical caracterul teologic al evenimentului. Nu mai este doar un gest de respect față de ctitori, ci o aprobare religioasă clară a unei decizii politice. Cu alte cuvinte, simbolul loialității politice, îndreptat către societate, devine mai important decât imaginea rugăciunii îndreptate către sfinți.
Întrebarea pe care tradiția a considerat-o întotdeauna determinantă sună astfel: „Spre ce se îndreaptă această icoană a omului care se roagă – spre Împărăția lui Dumnezeu sau spre împărăția pământească? Spre pocăință sau spre mobilizarea ideologică?” Aici se află adevărata limită a percepției imaginilor. Și aceasta nu este limita canonului iconografic, ci limita eshatologică a credinței noastre”, spune Serghei Chapnin.
„Moartea lor este, de fapt, sacralizată”
Pictorul de icoane a încercat să-i introducă pe parașutiștii din Pskov „în spațiul sacru, fără să se gândească prea mult la cum să justifice acest lucru”, a declarat, pentru RFE/RL, preotul ortodox și teologul Andrei Kordocikin. Nu este vorba de o încălcare, ci mai degrabă de o nouă interpretare a canoanelor, spune el.
Preotul și teologul Andrei Kordocikin
„După biserica Forțelor Armate din Moscova, este deja dificil să mai vorbim despre canon. Canonul este ceva viu, se schimbă. Dar, în măsura în care, după începerea războiului (din Ucraina), concepțiile despre bine și rău au fost anulate, în aceeași măsură, după această biserică, se poate spune că nu mai există niciun canon: se poate face orice. Dacă mâine voi vedea pe o icoană pe Budionîi sau pe Jukov (generali sovietici - n.r.) – nu mă va mai surprinde nimic”, spune Kordocikin.
În noile icoane din Pskov, el vede o continuare a tonului dat de mozaicurile cu militari din biserica Forțelor Armate din Moscova, dar există și diferențe fundamentale.
„În acel lăcaș de cult, soldații sunt, în general, reprezentați în mod colectiv – ca „participanți” la Marele Război pentru Apărarea Patriei sau „soldați-internaționaliști”, fără nume, fără indicarea unor persoane concrete, spune teologul. În același timp, se știe că în același mozaic (în legătură cu anexarea Crimeii - n.r.) s-a încercat să fie înfățișați Putin, Șoigu și alții. Dar, după un scandal public, s-a decis să renunțe la această idee.
Aici însă este ceva fundamental nou – reprezentarea unor participanți concreți la acest război în spațiul sacru al bisericii. Formal, acest lucru nu îi face sfinți: da, tradiția permite reprezentarea persoanelor necanonizate fără aureole. Dar prezența lor pe icoană se înscrie într-o narațiune pe care ierarhii bisericești au rostit-o deja, inclusiv la Pskov: că moartea soldaților în război este echivalată cu moartea martirică. Și în acest sens, moartea lor este de fapt sacralizată. De altfel, este interesant că diferența dintre militarii de carieră și, să zicem, infractorii înarmați nu este deloc marcată aici.
Și încă un aspect important – cel estetic. Mozaicurile bisericii Forțelor Armate sunt stilistic mult mai apropiate de metroul din Moscova decât de o biserică ortodoxă. Iar aici – stilistica tradițională a iconografiei ruse vechi este foarte bine păstrată. Și datorită acestui fapt, prezența acestor oameni pe icoană începe să pară ceva „de la sine înțeles””, mai spune teologul Andrei Kordocikin.
Introducerea militarilor ruși care luptă în Ucraina în spațiul Bisericii este, totodată, o apreciere morală, afirmă el.
„Ei sunt în mod evident reprezentați nu ca niște oameni care au comis o fărădelege, ci în comuniune cu sfinții. Și ceea ce este esențial – chipurile lor sunt introduse în spațiul sacru al icoanei și al bisericii. Aceasta este o încercare de a-i canoniza – nu în mod formal, nu printr-un act oficial, ci în sensul că chipul lor este introdus în canonul bisericesc. Aceasta este o apreciere morală. Desigur, scala lor este mai mică decât cea a unui sfânt, dar totuși este mai mult decât o „justificare a faptelor”. Este introducerea unei imagini în spațiul bisericesc ca o normă.”
Fragment al icoanei Sfântul Nicolae din Mojai, în biserica din Pskov.
Cererea de „sfinți militari” în Rusia este mare, spune Andrei Kordocikin. A fost deja inițiată canonizarea generalului Aleksandr Suvorov. Chiar și cei mai pașnici sfinți ruși sunt „mobilizați pe front”. De exemplu, Serafim de Sarov a fost declarat patronul armelor nucleare – doar pentru că în Sarov, în mănăstirea sa distrusă, după Al Doilea Război Mondial au fost amenajate laboratoare nucleare secrete.
Nu se știe dacă Nikolai Savcenko și Ruslan Șeika au avut merite speciale față de Biserică. Dar dacă erau botezați și credincioși – acest lucru nu elimină responsabilitatea, ci, dimpotrivă, o subliniază, consideră părintele Andrei Kordocikin.
Cele două icoane din biserica Sfântilor Cosma și Damian din Pskov, cu participanți la războiul din Ucraina.
„Aceste icoane vor dispărea destul de repede”
Icoanele cu un context controversat nu ar fi putut să apară în biserică fără voia starețului, mai spune Kordocikin.
„În Rusia, bisericile au o structură ierarhică pe verticală. Dacă în Occident centrul decizional este consiliul parohial, la noi ultimul cuvânt îl are de obicei starețul sau parohul - el este cel care plătește adesea icoanele bisericii. Desigur, se întâmplă ca icoanele să fie donate. Dar nu sunt donate „oricărei biserici”. Donatorul alege biserica dintr-un motiv anume – și adesea pentru că are o legătură cu parohul. Mi-e greu să-mi imaginez că aceste icoane au apărut împotriva voinței parohului”, spune teologul.
Fragment al icoanei cu Sfântul Nikolai Mojaiski și parașutistul Nikolai Savcenko
Pictorul de icoane Aleksandr observă că sprijinul pentru războiul din Ucraina este transmis chiar de la vârful ierarhiei bisericești, motiv pentru care astfel de inițiative nu suscită rezistență în interiorul Bisericii:
„Patriarhul Kiril își exprimă destul de clar poziția. Și înțeleg că mulți se aliniază și acceptă „consensul” ce le este prezentat. Biserica Ortodoxă Rusă a urmat, din punct de vedere istoric, în mare măsură regulile de viață stabilite de autorități – atât bisericești, cât și laice. La fel și în perioada sovietică: ea a existat în limitele stabilite de stat și s-a obișnuit cu acest regim.
În același timp, amintește pictorul de icoane, în creștinism există din vechime practica de a rescrie icoanele atunci când conținutul lor încetează să mai corespundă momentului politic. Un exemplu elocvent este Pala d’Oro din Bazilica Sfântul Marcu din Veneția, unde, pe imaginea smălțuită a dogelui Ordelafo Falerio, i s-a înlocuit ulterior capul și s-a adăugat o aură. Un alt exemplu caracteristic îl constituie mozaicurile din bazilica Sant’Apollinare Nuovo din Ravenna: după trecerea orașului sub stăpânirea bizantină, figurile lui Theodoric cel Mare și ale curții sale au fost eliminate din compoziție, fiind înlocuite cu un decor neutru. Pe coloane se pot observa și astăzi „mâinile” personajelor îndepărtate.
Multe icoane, fresce și mozaicuri au fost modificate de-a lungul timpului, deoarece realitățile istorice s-au schimbat. În consecință, și aici putem vorbi despre o potențială schimbare a realităților și despre o potențială „corectare” a imaginii în acest context. Să zicem că este o imagine cu o durată de valabilitate egală cu durata regimului (sau aproape)”, consideră Aleksandr.
Andrei Kordocikin este de acord cu faptul că icoanele din Pskov cu parașutiști nu vor fi de durată.
„Situația politică se va schimba – istoria nu cunoaște situații politice imuabile. Dar comunitatea bisericească este, prin natura sa, destul de inerțială: schimbările ajung acolo ultimele. Pe de altă parte, comunitatea bisericească rusă știe, în mod tradițional, să reacționeze destul de repede la schimbările din societate. Cred că, dacă vor începe procesele împotriva criminalilor de război, aceste icoane vor dispărea destul de repede”, mai spune teologul.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te