„Rusia a încălcat condițiile Tratatului asupra Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat sâmbătă președintele SUA Donald Trump și a anunțat intenția SUA de a se retrage din tratat. Documentul a fost semnat în 1987 de Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov.
URSS a fost de acord să reducă acest tip de armament după ce la mijlocul anilor 1980 atmosfera în Europa s-a tensionat: ca răspuns la complexele rusești Pionier, SUA a instalat în Europa rachete Pershing-2 și Tomahawk.
Your browser doesn’t support HTML5
Anunțul a fost făcut de Donald Trump în ajunul vizitei la Moscova a asistentului președintelui american pentru securitate națională, John Bolton.
Se pare că Bolton l-a convins pe Trump să renunțe la tratat, la fel cum în 2001 tot el l-a convins pe George W. Bush să se retragă din Tratatul antibalistic ABM. Bolton susținea încă din 2011 că aflarea în INF este nocivă pentru SUA, într-un articol din Wall Street Journal, scrie Radio Svoboda.
Directorul proiectului Forțele nucleare ale Rusiei, Pavel Podvig, spune că sunt indicii că Rusia a testat și instalează la bazele sale militare o rachetă balistică care nu corespunde, în anumiți parametri, Tratatului INF.
Pavel Podvig: „Această rachetă ar putea avea o rază de acțiune mai mare de 500 km, iar testarea și instalarea unor astfel de rachete este interzisă de Tratat.”
Radio Svoboda: Rusia a început să producă acest tip de rachete în 2008 și l-a finalizat-o în 2011. E vorba despre racheta 9M729?
Pavel Podvig: „Din informațiile pe care le avem noi, o versiune este că testarea rachetei într-adevăr a început în 2008. În 2011, după cum susțin Statele Unite, a devenit clar că respectiva rachetă contravine Tratatului asupra Forţelor Nucleare Intermediare. Dar aici există un aspect, pentru a afirma cu certitudine lucrul acesta, trebuie să ne convingem că racheta într-adevăr are raza de acțiune care încalcă acordurile bilaterale. Adică deocamdată, atâta timp cât nu există mărturii, nu se poate spune nimic concret despre asta.
Au apărut informații potrivit cărora un anumit număr din aceste rachete deja au fost instalate, adică au venit în dotarea trupelor...
Din câte se poate înțelege, cam în 2011 Rusia a făcut niște teste care au demonstrat că racheta are capacitatea de a zbura la o distanță interzisă, de peste 500 km. O vreme, informația a fost analizată în SUA, inclusiv dacă concluziile experților cu privire la încălcarea Tratatului de către Rusia corespund sau nu realității. În 2013 SUA a notificat Rusia că aceasta încalcă Tratatul, iar în 2014 au făcut un anunț oficial în acest sens într-un raport privind respectarea prevederilor acestui document, acuzând oficial Rusia de încălcarea înțelegerilor.
Iar la începutul anului trecut au apărut informații potrivit cărora un anumit număr din aceste rachete deja au fost instalate, adică au venit în dotarea trupelor.”
### Vezi și... ### Trump-Putin și lichidarea tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF)Radio Svoboda: Dar se poate verifica tehnic raza de acțiune a rachetelor? Cum se pun în aplicare măsurile de control în acest caz? Pentru că de aceste măsuri de control depind foarte mult și măsurile de încredere, climatul de încredere. Rusia, de exemplu, declară că nu a încălcat nimic.
Pavel Podvig: „E foarte greu de verificat, pentru că inclusiv în Tratat definirea razei de acțiune este destul de vagă. Tratatul a fost semnat acum 30 de ani și avea alte sarcini, era vorba despre niște rachete concrete, se știa ce rază de acțiune au acestea și care dintre ele trebuie distruse. În situația în care apar rachete noi, apare întrebarea cum să fie evaluată raza lor de acțiune.
Una dintre variante este de a vedea că această rachetă chiar a fost testată la o anumită distanță. Din câte înțeleg, astfel de teste nu s-au făcut. Pe de altă parte, Tratatul nici nu cere acest lucru – e suficient să se demonstreze că racheta are capacitatea de atinge o anumită rază de acțiune. Mai departe, apare întrebarea cât de precisă este informația de care dispun Statele Unite ale Americii. Judecând după tonalitatea fermă a administrației SUA, atunci când susține că este vorba despre o încălcare, Washingtonul are anumite date, unele destul de convingătoare.”
Radio Svoboda: Pentru a amplasa aceste rachete, inclusiv în locuri precum Kaliningrad, de exemplu, Rusia a creat un sistem de lansare special pentru această rachetă, sau folosește sistemele vechi pe care le poate adapta ușor?
Dacă e să respectăm cu precizie prevederile Tratatului, Rusia ar trebui să distrugă toate sistemele de lansare Iskander...
Pavel Podvig: „Din câte pot eu să judec din ceea ce se cunoaște, este vorba despre un sistem nou de lansare, care este diferit de celelalte. Dar, în același timp, această rachetă a fost la vremea ei testată cu instalația de lansare Iskander, și acest lucru complică foarte mult situația. Pentru că dacă e să respectăm cu precizie prevederile Tratatului, Rusia ar trebui să distrugă toate sistemele de lansare Iskander. Și este greu de imaginat cum ar putea accepta Rusia o astfel de variantă.”
Radio Svoboda: Rusia susține că Statelor Unite le convine ieșirea din acest Tratat. Așa este? Vedeți vreun avantaj?
Pavel Podvig: „Nu văd consecințe pozitive pentru Statele Unite în acest sens. Singurul aspect care este discutat de experți în acest context este faptul că ieșirea din Tratat va permite SUA să instaleze rachete cu distanță medie în jurul Chinei. Varianta este în principiu posibilă și în Europa, în cazul în care SUA vor vrea să desfășoare rachete obișnuite, nu și pe cele nucleare. Dar eu nu cred că SUA ar vrea să disloce în Europa rachete cu focoase nucleare. Apropo, astfel de rachete nici nu există deocamdată, acestea abia urmează să fie construite.”
### Vezi și... ### NATO și Rusia se acuză reciproc de încălcarea Tratatului nuclear din 1987Radio Svoboda: Cum se înscrie crearea acestor rachete rusești în doctrina nucleară a Rusiei?
Pavel Podvig: „În primul rând, nu știm dacă aceste rachete în general au vreo legătură cu vreo doctrină. Judecând după unele informații, primele două batalioane cu astfel de rachete au fost deja desfășurate în partea europeană a Rusiei. Este evident că dacă Rusia va deține rachete și rază medie și intermediară de acțiune, acest lucru îi va permite să amenințe majoritatea țărilor din Europa. Dacă are sau nu astfel de intenții Rusia, este greu de spus, Kremlinul nu-și anunță public planurile prea des. Dar va avea oare posibilitatea să facă acest lucru? Da, probabil va avea.”