Judecătoria Ciocana urmează să decidă joi, 8 septembrie, dacă oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, învinuit în dosarul fraudei bancare, va putea fi judecat în lipsa lui.
Procuratura Anticorupție anunță că acesta este primul caz în care procurorii aplică procedură specială, aprobată recent de Parlament, menită să deblocheze cercetarea celor care se eschivează în mod vădit de la urmărirea penală sau de la procesele de judecată.
Aplicarea procedurii speciale a fost contestată de avocații fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc. În ședința de marți, 6 septembrie, ei au cerut ridicarea excepției de neconstituționalitate a noilor prevederi din Codul de procedură penală care permit finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului. Judecătoria Ciocana va decide joi dacă admite sau respinge cererea apărării.
### Vezi și... ### Sechestru pe hotelul „Național”, în dosarul „Metalferos”Pe 22 august, Procuratura Anticorupție a cerut instanței de judecată să autorizeze cercetarea lui Plahotniuc în lipsa lui. În dosarul fraudei bancare, fostul lider PD este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.
Potrivit procurorilor, între 2013 și 2015, Plahotniuc a primit în conturi, prin intermediul unor companii fondate de Ilan Șor, peste 39 de milioane de dolari SUA și 3,5 milioane de euro, bani proveniți din credite bancare obținute fraudulos din băncile devalizate (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank). Procurorii au pus sub sechestru bunuri în valoare totală de peste un miliard de lei aparținând lui Plahotniuc.
Procuratura Generală l-a pus sub învinuire pe Vladimir Plahotniuc în dosarul „furtului miliardului” în mai 2020. Procurorul general Alexandr Stoianoglo declara atunci că fostul lider democrat ar fi unul dintre principalii beneficiari al fraudei bancare din 2014.
Autorităţile moldovene l-au dat în urmărire internațională pe Plahotniuc în 2019 şi i-au deschis mai multe dosare, acuzându-l, între altele, de escrocherie, spălare de bani și crimă organizată. Fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, ex-deputat și ex-prim-vicepreședinte al parlamentului, i-au fost emise mai multe mandate de arest în absența, cel mai recent în iulie 2022 în dosarul penal „Metalferos”.
Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat puterea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Eforturile Procuraturii Anticorupție de a obține extrădarea lui Plahoniuc din SUA și ulterior Turcia, unde fusese identificat în 2020, s-au încheiat fără rezultat.
### Vezi și... ### Sechestru pe casa lui Plahotniuc din Franța