Your browser doesn’t support HTML5
Mihai Bajurean are 86 de ani, a ieșit la pensie în secolul trecut, în 1997, dar continuă să lucreze ca medic de familie în satul Constantinovca, din raionul Edineț. „Ne-au rugat pe noi, ca noi să lucrăm cât putem, cum putem”, spune medicul care a lucrat deja 63 de ani. Prin „noi”, are în vedere medicii pensionari în general, dar și faptul că, alături de el, lucrează ca asistentă medicală soția sa, Ecaterina, și ea pensionară.
VIDEO Medic de familie, la 86 de aniPediatrul Tatiana Turea a mers după absolvire să lucreze la spitalul raional din Florești, acceptând în urma promisiunii că i se va acorda locuință socială, care poate deveni la un moment dat a sa. Locuință socială nu i s-a mai dat, iar după ce îi expiră termenul de trei ani de repartizare obligatorie nu este deloc sigur că o să rămână în acel raion aflat la mare distanță de casă.
VIDEO Repartizare în spitale: Singurii tineri specialiști de la Florești abia așteaptă să plece, după cei 3 ani obligatoriiElena Mihailov are 32 de ani, face zilnic naveta din Chișinău în Scoreni, Strășeni, unde este medic de familie de un an. A fost repartizată aici după rezidențiat și spune că n-ar vrea să-și abandoneze pacienții din sat nici după cei 3 ani de activitate obligatorii. De-ar avea numai un salariu mai bun ... „Noi suntem tineri, noi suntem plini de viață, ingenioși, noi vrem să lucrăm, ne este interesant, iar acest lucru trebuie stimulat pentru că altfel energia aceasta se stinge”, spune Elena.
VIDEO Medic de familie la sat: „Suntem tineri, vrem să lucrăm, dar păcat că ne plângem pe lipsa de bani”Mulți alți tineri specialiști se află și ei în mișcare, numai că se mișcă nu dinspre Chișinău spre provincie, ci în străinătate. Numai în perioada 2019-2021, și-au luat certificate de conformitate pentru a-și putea omologa studiile în străinătate aproape o mie de medici și absolvenți. Cardiologul Tatiana Melnic a plecat în România în 2017, după câțiva ani de muncă în sistemul de sănătate moldovean și lucrează acum în Brașov. „Eu am început ca medic rezident și în prima lună am primit 1.350 de euro, de patru ori mai mult decât primeam ca specialist la Institutul de Cardiologie [din Chișinău]”, spune Tatiana.
Deficitul de medici din sistemul de sănătate moldovean este o chestiune complicată, complexă, cu implicații numeroase. Deficitul de medici la țară nu se poate rezolva în mod izolat. Ar trebui probabil să se îmbunătățească mai multe lucruri, în mai multe domenii deodată. Nu putem epuiza tema într-un episod de podcast. Dar punem sugera dimensiunile problemei, spunând istoriile câtorva medici.
Cu un episod nou în fiecare luni, așadar, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.
Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!