Podcastul „Reporterii”: prin viu grai despre o reformă-cheie din justiție, pre-vettingul

Jurnalista Nadejda Coptu urmărește procesul de verificare a integrității judecătorilor care aspiră la fotoliul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Într-o premieră absolută pentru justiția și politica moldoveană, judecătorii care vor să ocupe funcții de frunte în sistem trebuie să-și explice public averile, interesele și relațiile. Și tot în premieră, cinci dintre ei au eșuat, picând un prim test în fața comisiei pre-vetting.  

Niciodată până acum, judecătorii și procurorii moldoveni nu au trebuit să dea socoteală cuiva din afara sistemului despre cum și-au făcut casele, cum și-au luat mașinile, despre afacerile soților, despre rude și moșteniri...

Your browser doesn’t support HTML5

Prin viu grai despre o reformă cheie din justiție, pre-vettingul

Povestim istoria acestui proces inedit de pre-vetting în primul episod al unui nou podcast, „Reporterii”, împreună cu jurnalista Europei Libere specializată în justiție, Nadejda Coptu:

  • Cum a apărut ideea „verificării externe” a celor care candidează la funcții de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP)?
  • Cine sunt experții străini și locali care fac verificările?
  • Ce riscă cei care nu trec testul și sunt descalificați?
  • Când va avea justiția moldoveană (dacă va avea) organe de autoadministrare noi și curate, pregătite să curețe întregul sistem?

Pre-vetting-ul pentru CSM și CSP a întârziat deja: urma să se încheie la sfârșitul anului 2022, dar a fost prelungit până în vara lui 2023. Noi prelungiri sunt posibile dacă cei verificați de comisia pre-vetting depun contestații. Primii cinci judecători descalificați printr-o decizie a comisiei pre-vetting din 4 ianuarie puteau depune contestații până la sfârșitul zilei de 9 ianuarie. Au și făcut-o.

Europa Liberă va urmări în continuare procesul. Dar dacă până acum ați avut ocazia să citiți despre el mai ales în articolele Nadejdei Coptu din serialul „Bătălia pentru CSM”, acum, în primul episod din „Reporterii”, îi puteți și asculta istoria, afla cum decurge și care este miza.

În „Reporterii” exact asta facem: povestim prin viu grai pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.

Podcastul apare săptămânal, cu un episod nou în fiecare luni, pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!

### Vezi și... ### Bătălia pentru CSM (V). Semne de întrebare privind conturi nedeclarate, o locuință la preț redus și o pedeapsă disciplinară