Președinta CE, Ursula von der Leyen, pledează pentru piața de capital europeană unică

Banca Centrală Europeană și steaguri ale Uniunii Europene la Frankfurt. (Imagine de arhivă)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus în Parlamentul European simplificarea pieței de capital a Uniunii Europene pentru a reduce fragmentarea și a stimula competitivitatea, chiar dacă nu toate cele 27 de state membre ale blocului sunt de acord.

„Aici, în Europa, nu avem doar 27 de sisteme financiare diferite, fiecare cu propriul său organism de supraveghere. Avem și peste 300 de locuri de tranzacționare în întreaga Uniune”, a declarat von der Leyen miercuri în fața legislatorilor UE.

„Aceasta este o fragmentare extremă. Avem nevoie de o piață de capital mare, profundă și lichidă”, a afirmat ea la Strasbourg, în Franța.

Dimpotrivă, Statele Unite au „un singur sistem financiar, o singură piață de capital și o mână de alte centre financiare”, a observat șefa executivului UE.

Comisia Europeană a propus simplificarea normelor naționale pentru a crea o așa-numită uniune a economiilor și investițiilor. Armonizarea normelor financiare în Europa s-a dovedit însă dificilă în trecut.

Von der Leyen a îndemnat legislatorii să facă progrese rapide, dar a subliniat că este dispusă să continue procesul legislativ chiar dacă nu toate țările UE sunt pregătite să își reducă normele naționale.

„Companiile noastre au nevoie de capital chiar acum. Așadar, haideți să finalizăm acest proces în acest an”, a afirmat ea. „Trebuie să înregistrăm progrese, într-un fel sau altul, pentru a elimina barierele care ne împiedică să devenim un adevărat gigant global.”

Discursul lui Von der Leyen precede o serie de evenimente axate pe îmbunătățirea competitivității Europei, printre care un summit industrial în orașul belgian Anvers și o reuniune a liderilor UE, joi.

„Cumpărați produse europene”

Von der Leyen a mai afirmat că Europa ar trebui să-și sporească competitivitatea „intensificând producția” pe continent și „extinzând rețeaua de parteneri de încredere”, subliniind importanța semnării acordurilor comerciale.

După recentele acorduri cu blocul sud-american Mercosur și cu India, ea a afirmat că urmează și altele – cu Australia, Thailanda, Filipine și Emiratele Arabe Unite.

Una dintre cele mai importante – și cele mai dezbătute – propuneri pentru stimularea economiei UE este aceea de a favoriza firmele europene în detrimentul rivalilor străini în domenii „strategice”, propunere susținută de von der Leyen.

„În sectoarele strategice, preferința europeană este un instrument necesar... care va contribui la consolidarea bazei de producție a Europei”, a afirmat ea, avertizând în același timp împotriva unei abordări „universale”.

Von der Leyen (stânga) la semnarea „mamei tuturor înțelegerilor”, cum au numit unii acordul comercial UE-India, pe 27 ianuare, la New Delhi.

Franța a fost în fruntea acestei inițiative, dar unele țări din UE, precum Suedia, sunt reticente în a se îndrepta spre ceea ce unii consideră drept protecționism și avertizează Bruxelles-ul să nu meargă prea departe.

Executivul UE va propune, de asemenea, luna viitoare, cel de-al „28-lea regim”, cunoscut și sub numele de „EU Inc”, un set de norme voluntare pentru întreprinderi care s-ar aplica în întreaga Uniune Europeană și nu ar fi legate de nicio țară anume.

Bruxellesul susține că acest lucru ar facilita activitatea întreprinderilor în întreaga UE, întrucât fragmentarea pieței este adesea considerată cauza pentru care economia nu se dezvoltă mai bine.

Comisia este, de asemenea, angajată într-un efort masiv de reducere a birocrației pentru întreprinderi, care se plâng că normele UE îngreunează desfășurarea activității lor.

Scris pe baza relatărilor AFP și dpa.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te