Centrul Cozmești
Acest centru se afla într-un loc salubru, însă accesul era dificil, transporturile pe vreme rea făcându-se cu mare greutate. Frigul nu i-a afectat pe internați în primele luni. De asemenea, comandantul i-a tratat bine, după spusele celor din comitetul centrului.
Centrul Cozmești avea 332 de internați la 10 martie 1917. În centru erau 323 de persoane, iar șase muncitori și trei meseriași erau la muncă. Cei care se întrețineau singuri erau în număr de 76, în timp ce 51 erau întreținuți de către stat (unul din clasa I și 50 din clasa a II-a). Numărul internaților de la Cozmești avea să ajungă aproape dublu în următoarea lună. La 20 aprilie 1917 erau înregistrate 595 de persoane, dintre care 108 din clasa I, austro-ungari și germani, iar 487 din clasa a III-a, între care și câțiva turci.
Post telefonic, 1917; Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
Hrana a cunoscut unele schimbări cantitative și calitative de-a lungul primăverii. Astfel, la 24 martie 1917, fiecare persoană a primit 500 de grame de pâine, 100 de grame de orez, 50 de grame de ceapă, 10 grame de sare, 10 grame de zahăre, un gram de ceai. Aproape o lună mai târziu, mai precis la 19 aprilie 1917, rația era compusă din 300 de grame de mămăligă, care înlocuia pâinea, 250 de grame de fasole, 25 de grame de ceapă, 10 grame de sare, 10 grame de zahăre, un gram de ceai. Carnea era primită în mod neregulat, iar în aprilie 1917 începuse să fie înlocuită cu pește. În schimb, în timpul celor trei zile de Paști, internaților li s-a dat – cum s-a întâmplat în toate centrele din nord și din sud –, un meniu deosebit: 250 ml de vin, o brioșă, orez și carne zilnic.
Starea sanitară nu fusese proastă la Cozmești, sublinia doctorul Bacilieri la sfârșitul primăverii anului 1917, dar observațiile sale arătau că situația era la limită. Igiena și curățenia personală lăsau de dorit. Insectele și paraziții erau foarte răspândiții, iar comandantul și medicul centrului făcuseră foarte puțin pentru combaterea acestui flagel, deși exista de ceva vreme un cuptor de deparazitare. Căminele favorizau infecțiile de orice tip, iar bolile infecțioase se puteau răspândi cu rapiditate și virulență, la fel cum se întâmplase în lunile anterioare în numeroase locuri din Moldova. Reprezentantul guvernului român care îl însoțea pe medicul elvețian a ținut cont de observațiile acestuia și a ordonat ca tot satul să fie deparazitat și situația generală să fie ameliorată. De altfel, un caz de tifos exantematic fusese semnalat la 24 martie 1917, bolnavul fiind internat la infirmerie.
La sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917 erau la Cozmești 781 de internați, dintre care 174 își asigurau singuri hrana, cinci făceau parte din clasa I, 94 din clasa a II-a și 508 din clasa a III-a. După cetățenie, erau 381 de austro-ungari, 230 de bulgari, 135 de turci și 35 de germani. Exista un medic în centru, infirmeria era considerată suficientă, însă dotarea era precară. Spre exemplu, bolnavii își foloseau mantalele drept pături. Erau mai mulți internați atinși de tuberculoză, trei dintre ei decedând până în octombrie-noiembrie 1917.
Ajun de An Nou pe linia frontului, Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României
În centrul de internare Cosmești figurau 492 de internați la 2 februarie 1918, dintre care 371 erau în centru, iar 121 erau detașați la lucru (66 în agricultură, 49 la CFR, 12 în „diverse”). Peste mai puțin de trei săptămâni, la 19 februarie 1918, se regăseau în evidențe 495 de internați, dintre care 364 în sat, iar 131 la muncă. Dintre cei aflați în sat, pe clase situația arăta astfel: 127 din clasa IA, trei din clasa IB, 93 din clasa a II-a și 141 din clasa a III-a. Potrivit unei alte situații, se întrețineau singuri 127 de internați, trei erau din clasa I, iar 80 din clasa a II-a.
Existau în centru – la sfârșitul lunii februarie 1918 – instalație de baie, cuptor de deparazitare și farmacie. În infirmeria de contagioși erau trei bolnavi. Dotarea era tot slabă, dacă avem în vedere că exista un singur termometru și acela spart. Centrul nu avea medic, cel de la Podoleni venind atunci când era chemat. Intervalul de timp pentru vizitarea celor grav bolnavi era prea mare, după aprecierea medicului elvețian Bacilieri. Comandantul centrului era locotenentul în rezervă C. Haraga, considerat foarte bun. Plângerile internaților nu priveau situația din centru, ci munca la calea ferată Băcești-Roman. Reprezentantul guvernului român, L. Catargi, care îl însoțea pe Bacilieri, a acordat 10 permisii a câte 15 zile, prin rotație.
Finalul războiului găsea în evidențele centrului Cozmești 259 de internați, dintre aceștia 257 fiind transferați, iar doi dispăruți.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.