Your browser doesn’t support HTML5
În noile cazuri de intimidare a observatorilor Promo-LEX ar fi implicaţi nu doar poliţişti şi angajați ai SIS, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Trei din cinci cazuri de intimidare a observatorilor au fost generate anume de reprezentanți ai autorităților locale. Într-un caz observatorii au fost intimidați de reprezentanţi ai unui partid, iar în alt caz aceștia ar fi fost urmăriți de poliţişti la solicitarea SIS, a anunţat azi directorul misiunii de observare, Pavel Postică. El a precizat că acest lucru a fost comunicat oficial Serviciului de Informații și Securitate, care a cerut probe legate şi de celelalte cazuri de intimidare semnalate de Promo-LEX în precedentele rapoarte de monitorizare.
„Sperăm că aceste cazuri vor fi examinate şi vom obţine inclusiv informaţii cu privire la implicarea sau neimplicarea angajaţilor SIS.”
În primele două săptămâni de campanie electorală se atestat o creştere masivă a utilizării abuzive a resurselor administrative în scop electoral, a menţionat Postică. Observatorii au înregistrat cel puţin 85 de cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative. În mai mult de jumătate din aceste cazuri au fost implicaţi candidaţi ai Partidului Democrat de guvernământ. 33 de cazuri vizează candidaţii socialişti. Blocul Acum şi Partidul Nostru au abuzat de resurse administrative în câte trei cazuri fiecare, iar PCRM - într-un singur caz, a menţionat Pavel Postică.
„De cele mai dese ori este vorba de implicarea alegătorilor care sunt angajaţi ai instituţiilor de stat în incinta instituţiilor de stat şi în timpul orelor de serviciu. Alte cazuri se referă la implicarea funcţionarilor publici sau a demnitarilor. În multe cazuri am atestat implicarea în activităţi de agitaţie electorală în timpul orelor de serviciu a secretarilor, care se prezumă că trebuie să fie apolitici.”
Observatorii Promo-LEX au raportat cel puţin patru cazuri de corupere a alegătorilor prin oferirea de cadourilor electorale, în trei din ele fiind implicaţi reprezentanţi ai Partidului Şor, iar în unul – candidaţi ai PSRM. Iar în trei cazuri concurenţii electorali şi-au asumat meritele pentru lucrările sau serviciile de uz public efectuate din bani publici.
### Vezi și... ### Ceață, corupție și fricăÎn prima săptămână de campanie concurenții electorali au raportat la CEC cheltuieli totale de peste 19 milioane de lei, dintre care 11 milioane le-a cheltuit Partidul Democrat. Acesta este urmat de Partidul Şor, cu cheltuieli de peste 5 milioane, şi PSRM, cu peste 2 milioane de lei.
### Vezi și... ### Ce partide vor guverna în R. Moldova după 24 februarie? (VIDEO)Blocul ACUM a cheltuit puţin peste jumătate de milion. Marea majoritate a cheltuielilor raportate provin din cumpărarea spațiilor de publicitate. Deşi observatorii Promo-LEX au constat o creştere de şase ori a evenimentelor electorale, cheltuielile raportate pentru acestea sunt de doar 3 la sută din totalul plăţilor. Promo-LEX a remarcat că PD şi PCRM în general nu au raportat cheltuieli pentru evenimente şi întruniri electorale. Calculele Promo-LEX arată că cheltuielile pe care nu le-au declarat mai mulţi concurenţi electorali ar fi de cel puţin 800 de mii de lei.
Observatorii au raportat cel puțin 5 cazuri în care concurenții electorali au generat mesaje discriminatorii sau care au instigat la ură...
Observatorii au raportat cel puțin cinci cazuri în care concurenții electorali au generat mesaje discriminatorii sau care au instigat la ură şi zece cazuri în care concurenţi electorali au fost vizați în discursul de ură. Au fost semnalate şi 6 cazuri de intimidări sau violență împotriva concurenților electorali. În trei cazuri au fost vizaţi candidaţi ai Blocului ACUM, în două – ai PD şi într-un caz – al socialiştilor.
Anterior şi observatorii internaţionali care monitorizează campania s-au arătat îngrijoraţi de hărțuirea candidaților electorali şi au cerut autorităţilor să întreprindă măsurile necesare pentru a preveni astfel de atacuri și să tragă la răspundere vinovații.
Asociaţia Promo-LEX a criticat decizia Curţii Constituţionale care nu permite cetăţenilor din diaspora să voteze cu pașaportul expirat şi nici cu buletinul de identitate. Pavel Postică a spus că e o decizie îngrijorătoare care va priva de dreptul la vot un număr semnificativ de alegători.