În fața monumentului lui „Ștefan cel Mare” din centrul Chișinăului continuă să protesteze opoziția moldoveană pro-europeană grupată în „Mișcarea de rezistență națională ACUM” .
Acesteia i s-au alăturat cetățeni din diverse localități ale țării, din diasporă și activiști civici.
Demonstrația opoziției a început cu întârziere, deoarece simpatizanții și reprezentanții formațiunii „Șor”, condusă de primarul din Orhei Ilan Șor, condamnat în prima instanță pentru implicarea în frauda bancară, au organizat o contra-manifestație.
PMAN a fost transformată într-un picnic improvizat, cu bucătărie de campanie și mâncare împărțită gratis.
Anterior, centrul orașului a fost revendicat de un grup al automobiliștilor pentru un protest în susținerea ieftinirii carburanților, iar un alt protest era anunțat de Asociația Salvgardare condusă de Maia Laguta.
Într-o declarație pentru postul nostru de radio, primarul de Orhei, Ilan Șor, a recunoscut că s-a înțeles cu Maia Laguta să se alăture manifestației pentru care activista a obținut autorizație.
Cele două tabere protestatare au fost ținute la distanță de câteva cordoane de polițiști, iar oamenii legii nu au anunțat incidente majore.
### Vezi și... ### Alexandru Slusari: „Este ziua poporului, nu a uzurpatorului!” (VIDEO)Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, a anunțat că protestul antiguvernamental va continua și luni, de Ziua Independenței Republicii Moldova.
„Protest permanent! Urmează să fie mutată scena în locul nostru inițial stabilit și noi suntem hotărâți să rămânem pe noapte. Mâine îi Ziua Independenței. Este ziua poporului, nu a uzurpatorului și noi mâine-dimineață vrem să întâlnim această zi a libertății, să transformăm Piața Marii Adunări Naționale într-o insulă a libertății adevărate într-un stat capturat”, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă Alexandru Slusari.
### Vezi și... ### „Moment crucial între democrație şi dictatură” (VIDEO)
Simultan cu protestul de la Chișinău, diaspora a manifestat în șapte orașe europene: la Londra, Paris, Milano, Berlin, Bruxelles, Frankfurt pe Main, Verona, dar și în SUA, Canada și Federația Rusă.
Your browser doesn’t support HTML5