Retragerea trupelor rusești din Transnistria va avea loc când va exista un context potrivit, a spus președintele rus Vladimir Putin joi, la conferința sa de presă de sfârșit de an. „ Am auzit declarațiile statelor occidentale despre necesitatea retragerii contingentului militar, noi pledăm pentru acest lucru, imediat ce va exista o situație potrivită, când va fi stabilit un dialog normal între Transnistria și cealaltă parte a Moldovei” a mai spus Putin.
Declarație apreciată de Nicu Popescu, fost ministru de externe din guvernul condus de Maia Sandu, drept un semnal pozitiv dat de șeful de la Kremlin, care ar indica dorința Moscovei de a-și normaliza relațiile cu R. Moldova.
Your browser doesn’t support HTML5
După ce i-a urat succes Maiei Sandu în activitatea sa de șefă a statului, Putin a făcut referire la faptul că doamna Sandu are și cetățenie română: „Maia Sandu este președintele Moldovei, dar, în același timp, și cetățean al României”.