Prevederile de bază a legii pe care Parlicov a prezentat-o deputaților țin de implementarea unor mecanisme europene de către Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), care vor face piața energiei electrice „mai transparentă și integră”.
Ministrul mai spune că legea va permite crearea în R. Moldova a unei piețe de energie organizate. „Facem ca să avem deja în 2024 bursa noastră și primele tranzacții prin ea. Astfel, vom avea primele volume de energie tranzacționate la prețuri diferențiate, de la oră la oră”, susține Parlicov.
Autoritățile de la Chișinău au discutat deja cu OPCOM (operatorul pieței de energie electrică și gaze din România), propunându-i „să treacă Prutul” și să devină operator și pe piața din R. Moldova. De aceea, spune ministrul Energiei, ANRE va trebui „să învețe rapid să monitorizeze această piață și să intervină când apar manipulări”.
- Te-ar putea interesa și: Memorandum pentru interconectarea rețelelor de gaze naturale şi energie electrică între România şi R.Moldova
„Crearea bursei și unei piețe organizate de energie este primul pas care va permite consumatorilor să aibă prețuri diferențiate. Dacă nu vor fi prețuri diferențiate pe bursă, de la oră la oră, atunci diferențierea aceasta de prețuri nu ar avea cum să ajungă la consumatorul final”, explică Parlicov.
Potrivit ministrului, consumatorii casnici nu vor simți, însă, imediat aceste schimbări: „Nu ne îmbătăm cu apă rece. Asta nu înseamnă că la anul, după ce vine OPCOM, consumatorii vor putea schimba furnizorii [ca să aibă un tarif mai mic la electricitate]. Nu se va întâmpla acest lucru atât de rapid”.
Consumatorii mari (industriali) de energie, din contra, vor fi „vânați de furnizori, pentru a primi diferite planuri tarifare”.
Consumatorii casnici care vor dori să treacă la un furnizor care va oferi prețuri diferențiate, vor trebui să-și instaleze echipamente speciale, care permit facturarea „de la oră la oră”.
„Noi trebuie să începem să creăm aceste opțiuni”, a concluzionat ministrul.
### Vezi și... ### Se ieftinește curentul electric