Raport ONU: Sărăcia, legată profund de conflict. În R. Moldova, lipsa educației este cel mai important factor

Lipsurile suferite de o gospodărie săracă din Republica Moldova se datorează mai ales lipsei de educație, arată noul raport al Programului de Dezvoltare al Națiunilor Unite (UNDP).

Un nou raport al ONU arată legătura puternică dintre conflict și sărăcie: în țările cu războaie, jumătate dintre oameni sunt cufundați în sărăcie. Pentru moldoveni, în schimb, anii de școală și prezența la ore sunt cei mai importanți factori care țin o familie în sărăcie.

Peste un miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie acută, conform unui nou raport al Programului de Dezvoltare al ONU (UNDP). Jumătate dintre ei sunt copii și aproape 40% dintre ei locuiesc în țări afectate de conflict.

Majoritatea dintre cei mai săraci oameni ai lumii trăiesc în zone rurale, în Africa sub-sahariană și Asia de sud. Aproape jumătate dintre ei trăiesc în India (234 de milioane de oameni), Pakistan (93 de milioane), Etiopia (86 de milioane), Nigeria (74 de milioane) și Congo (66 de milioane).

UNDP a măsurat această sărăcie pe care o numesc „multidimensională”: dacă o persoană este subnutrită în familie, câte clase au terminat membrii familiei, cu ce material se gătește în casă, calitatea salubrizării, accesul la apă potabilă și electricitate, calitatea casei în care locuiește familia și dacă aceștia dețin lucruri precum un radio, un televizor, o bicicletă sau o mașină.

În cazul Moldovei, factorul cel mai important pentru sărăcie este educația - sau, mai degrabă, lipsa ei.

Față de alte țări studiate de ONU, unde oamenii suferă din cauza conflictelor, moldovenii sunt ținuți în sărăcie de lipsa educației.

Numărul de ani petrecuți la școală și prezența la ore contribuie cu peste 40% la lipsurile suferite de un moldovean sărac, conform UNDP. În schimb, nutriția sau accesul la apă curată de băut sau salubrizare nu cântăresc împreună la fel de mult ca anii de școală, când vine vorba de sărăcie.

Spre deosebire de alte țări și regiuni, unde o proporție îngrijorătoare dintre cei ce trăiesc în sărăcie sunt copii, în Republica Moldova doar în jur de unul din patru oameni care trăiesc în sărăcie are sub 18 ani.

Moldova are printre cele mai bune rezultate, dintre țările studiate de ONU, și se clasează pe o poziție similară cu Algeria, Muntenegru și Albania.

Moldovenii sunt ținuți în sărăcie mai ales de lipsa de educație, potrivit studiului UNDP.

Raportul UNDP de anul acesta s-a concentrat pe conflict, unul dintre principalele subiecte la nivel internațional. Astfel, pentru prima dată, cercetătorii ONU au arătat că 455 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc în sărăcie mai gravă tocmai din cauza conflictelor care le afectează țara.

Lipsurile asociate cu conflictul sau insecuritatea din mijlocul unui conflict - fie el nou sau de lungă durată - nu fac decât să crească proporția de oameni care trăiesc în sărăcie: aproape jumătate din oamenii din zonele afectate de conflict sunt săraci. În aceste zone, crește mult și procentul de oameni afectați de lipsa salubrizării sau a accesului la apă potabilă sau energie.

Acești oameni îndură „lipsuri de 3-5 ori mai grave în ceea ce privește nevoi precum nutriția, apa și salubrizarea, electricitatea, educația, față de cei care trăiesc în sărăcie, dar în zone mai pașnice”, a declarat directorul UNDP, Pedro Conceição.

Cel mai vizibil exemplu este Afganistanul, stat preluat în vara anului 2021 de către talibani. Cel puțin 5,3 milioane de afgani au devenit săraci în ultimii ani, oameni care nu erau în situația asta în 2015-2016. Venirea talibanilor la putere a afectat mai ales femeile, cărora nu le mai este permisă educația sau angajarea. Însă și problemele economice ale țării, agravate de sancțiunile internaționale, duc la lipsuri materiale pentru întreaga populație.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te