Rata de participare la vot necesară pentru validarea scrutinului a fost depăşită

Rata de participare la vot, de o pătrime din alegători, necesară pentru validarea scrutinului a fost depăşită atât pe ţară, cât şi în Chişinău. Cu trei ore înainte de închiderea secţiilor de votare, în ţară îşi exprimaseră opţiunea de vot 36 la sută, iar în Chişinău, 30 la sută dintre alegători.

### Vezi și... ### Lucia Bacalu (Ungheni) „Alegătorii sunt, din păcate, destul de pasivi”


O prezenţă la vot extrem de redusă se înregistrează în cele patru circumscripţii electorale în care au loc alegeri parlamentare repetate, după ce Maia Sandu şi Andrei Năstase au schimbat legislativul pe executiv, iar Vlad Plahotniuc şi Viorel Melnic au renunţat la fotoliile de deputaţi câştigate în parlamentarele trecute în circumscripţiile Nisporeni, şi, respectiv, stânga Nistrului.

Your browser doesn’t support HTML5

Este Chişinăul un oraş curat? De alegeri, cu maşina de evacuare a gunoiului


Totuşi, riscul ca alegerile noi din aceste patru circumscripţii să nu fie validate nu există, întrucât în cazul acestor alegeri nu există un prag de validare, ceea ce înseamnă că învingător va deveni primul clasat, indiferent de rezultatul înregistrat.

În circumscripţia nr. 48 destinată votului cetăţenilor din stânga Nistrului, până la prânz votaseră în general doar câţiva cetăţeni, în condiţiile în care la parlamentarele trecute aceştia dăduseră dovadă de un activism electoral fără precedent, dar, aşa cum au semnalat observatorii, această participare înaltă ar fi fost determinată de transportarea organizată şi, posibil, chiar mituirea alegătorilor.