De la declararea independenței sale în 1991, Republica Moldova a ajuns stat candidat la Uniunea Europeană în patru pași întinși pe parcursul a peste trei decenii.
Până în 1994 relațiile sale de început cu comunitățile europene s-au conformat vechiului Acord de comerț al fostei Uniuni Sovietice cu Bruxellesul, până în 2014 a fost în vigoare Acordul Republicii Moldova de parteneriat și cooperare cu Uniunea Europeană, în 2014 Republica Moldova a devenit stat asociat, iar recent, în urma deciziei Consiliului European din 24 iunie, Ucrainei și Republicii Moldova li s-a acordat statutul de state candidate la Uniunea Europeană.
Statutul de candidată, cec în alb ?
Autoritățile au în fața lor o listă cu niște solicitări din partea Comisiei Europene în ceea ce privește prioritățile etapei deschise după acordarea statutului de stat candidat Republicii Moldova, și anume reforma justiției, combaterea corupției, consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept, performanța economică.
### Vezi și... ### Viorel Furdui (CALM): Pentru aderarea la UE, reforma administraţiei publice este fundamentalăÎn funcție de răspunsurile care vor fi date, Comisia Europeană va putea recomanda demararea negocierilor pentru IQ-ul comunitar, care vor lua timp și care, într-adevăr, vor fi extrem de riguroase. Ca niciodată în trecut, Republica Moldova va trebui să accelereze și să demonstreze un grad de asumare a exigențelor europene care s-o recomande pentru ultimul pas – cel de admitere în familia europeană.
Între modelul Balcanilor de Vest și cel al Țărilor Baltice
Criticii spun că nu va fi admisă, că statutul de candidată este doar o reclama goală, că Republica Moldova va rămâne o veșnică candidată fără vreo șansă să fie admisă în Uniunea Europeană, ca Turcia sau țările din Balcanii de Vest.
### Vezi și... ### Acordând „statutul de candidat” Ucrainei și Moldovei, UE caută să consoleze BalcaniiÎn ceea ce privește exemplele invocate ale statelor din Balcanii de Vest și al Turciei, din care clasa politică de la Chișinău ar putea să învețe cum să evite bătutul pasului pe loc, ele reprezintă doar o mică parte din istoria recentă a Uniunii Europene.
Istoria de după 1991 încoace a Uniunii Europene păstrează multe alte exemple ale altor state, cum ar fi Țările Baltice, Polonia sau România, care după parcursul de candidat s-au integrat plenar în familia europeană. Cu alte cuvinte, cheia succesului e acum în mâinile clasei politice de la Chișinău.
Viteza apropierii de UE
Orizontul de așteptare pentru momentul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde, în mare măsură, de cât de repede vom vedea finalul războiului din Ucraina, după care, dintr-o perspectivă biblico-filosofică, poate ca va trebui să ne amintim că exodul evreilor din pustiu a durat nu mai puțin de 40 de ani.
Luând ca reper anul 1991, ar mai rămâne un deceniu, iar pentru ca proiectul european să fie dus la un sfârșit logic va trebui ca, indiferent de alternanțele la putere, cursul spre Uniunea Europeană să rămână nealterat.