Românii ies din nou în stradă, chiar în zilele comemorative ale evenimentelor din decembrie 1989. Au ieșit să protesteze, cum au făcut-o și-acum o lună, acum un an sau acum douăzeci și opt. Ies pe străzi, în Piața Operei la Timișoara sau în Piața Universității, la Parlament sau în Piața Victoriei în București, urmând instinctiv traseele protestatarilor de acum aproape trei decenii, nu pentru a celebra căderea dictaturii comuniste, ci pentru a comemora sacrificii care par tot mai inutile, din perspectiva timpului trecut și, mai ales, a prezentului.
Your browser doesn’t support HTML5
România 2017 și protestele antiguvernamenale
Nu sunt proteste noi, dacă ne uităm pe revendicări, ci de o vârstă cu Revoluția și căderea comunismului. Sunt proteste legate de libertățile indivizilor, respectarea drepturilor fundamentale și a Constituției. Societatea românească pare să fie în impas. Pe vremea mișcărilor revoluționare de acum douăzeci și opt de ani, ajunși la limita existenței și pe culmile disperării din cauza greutăților, lipsurilor și ignorării drepturilor fundamentale, oamenii cereau în stradă căderea comunismului. Acum, după mai bine de un sfert de secol, lucrurile par să stea cam la fel. Oamenii ies ca să protesteze împotriva încercărilor sistematice de a modifica din mers regulile justiției și ale economiei în folosul clasei politice și al clienților acesteia. Ies în stradă de teamă că imobilismul și letargia vor duce la degradarea tot mai accentuată a instituțiilor democrației, ne condamnă la autoritarism și dictatură, mai ales că partidele guvernamentale se folosesc de majoritatea parlamentară pentru a pune pumnul în gura opoziției, a o face irelevantă și ineficientă. Mai ies și ca să protesteze împotriva guvernului a cărui agendă seamănă tot mai mult cu un cimitir al promisiunilor electorale.
Așadar, istoria protestelor din acest an e simplă: din seara zilei de 18 ianuarie de când s-a aflat de intențiile guvernului de a adopta Ordonanța 13, oamenii au început să se adune în Piața Victoriei. Manifestațiile au atins maxima intensitate pe 5 februarie, când se spune că s-au adunat sute de mii de protestatari în piețele centrale ale marilor orașe. Li s-a spus Tineriada, pentru că erau într-o copleșitoare proporție tineri, sau #rezist (reluare mimetică plină de tâlc a simbolului virtual folosit de contestatarii administrației americane). În ciuda rumorii de sub ferestrele sale, Florin Iordache, ministrul Justiției din guvernul Grindeanu anunța în seara zilei de 31 ianuarie adoptarea unor noi reguli penale care, printre altele, asigurau ieșirea din pușcărie înainte de vreme a unor categorii de deținuți considerate de opinia publică periculoase. Protestele au semănat la început cu povestea drobului de sare: apărătorii lui Iordache spuneau că spectrul excepțiilor de la grațiere prevăzut de Ordonanța 13 este larg și că nu ar trebui să se simtă nimeni în pericol. Contestatarii spuneau că graba adoptării unui document atât de complex și important este suspectă.
Florin Iordache a evitat zile în șir să răspundă cui folosește această Ordonanță, tratându-i pe jurnaliștii insistenți cu aroganță apoi a fost silit să-și anunțe demisia, pe 9 februarie, după adoptarea unei alte ordonanțe (pe 7 februarie) care o abroga pe cea care declanșase protestele de stradă. PSD mai experimentase cu succes stratagema după tragedia de la Clubul Colectiv când a sacrificat pe altarul furiei populare pioni importanți politici ba chiar și piese de rezistență ca premierul Ponta. A fost o decizie bună: s-au prezentat drept victime ale unei conspirații, au capitalizat și exploatat strălucit greșelile guvernului Cioloș, iar în 2016 au ajuns să câștige alegerile en fanfare.
În februarie 2017, demisia lui Iordache a fost doar o retragere strategică. El face acum tandem parlamentar cu Șerban Nicolae în comisia specială pentru revizuirea legilor justiției care, de la înființare până acum, prin amendamentele adoptate a reușit să transforme Ordonanța 13 într-o glumă de pension. Comisia a fost înființată în septembrie sub pretextul imperativelor juridice europene. A pus umărul și Curtea Constituțională care a respins sesizările PNL și USR referitoare la neconstituționalitatea comisiei. Codurile penale au ajuns, astfel, să se concentreze pe respectarea drepturile și sensibilității făptuitorilor. În același timp, victimele și autorii actului de justiție devenind personaje secundare. În cazul în care vor fi adoptate în Parlament, victimele infracțiunilor vor deveni a doua oară victime ale sistemului penal.
Nu e mai puțin adevărat că, uitându-ne la mersul de melc al proceselor, la multele cazuri de malpraxis judecătoresc și la dosare sau cercetări penale cu iz politic e tot mai clar că sistemul de organizare trebuie să se schimbe, să devină mai eficient însă toți cei care ies în stradă simt că nu PSD, partid cu probleme de justiție de la conducerea supremă la simplii membri, ar putea fi cel care s-o facă și, oricum, nu cu atâta grabă. După cum rezultă din ramificațiile dosarelor penale, PSD practică corupția la nivel industrial pe linie ierarhică (cazul Belina sau banii sifonați prin compania TelDrum sunt doar două exemple de manual). Mai nou, oamenii lui Dragnea au adoptat o prevedere care impune numirile politice la nivelul celor mai importante companii cu capital de stat, adică acele posturi folosite pentru a plăti clienții și interlopii politici finanțatori de zi cu zi ai mecanismelor puterii și corupției.
Pentru a impune legislația juridică, politicienii lui Dragnea invocă cerințele instituțiilor europene, însă aceste instituții sunt și azi, ca și acum un an, extrem de sceptice în ceea ce privește dorința de reformă, consideră că așa zisa armonizare juridică are doar un grup restrâns de beneficiari. De aceeași părere sunt și multe alte cancelarii occidentale care au luat legătura, la nivel de ambasador, cu principalii actori ai acestei restaurații. Chiar și reprezentanți ai societății civile au ajuns în plenul Parlamentului European prezentând situația pentru a determina o reacție internațională, cum pe vremuri făceau disidenții români cerând Europei și lumii civilizate să-l izoleze pe Ceaușescu.
România a ajuns astfel pe o foarte scurtă listă neagră de state asupra cărora ar putea fi activat articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene în care se prevede în ce condiții i se pot retrage drepturile de vot unui stat membru care a încălcat principiile pe baza cărora s-a constituit Uniunea: respect pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, domnia legii și respectul pentru drepturile omului, inclusiv pentru drepturile persoanelor aparținând minorităților. „Aceste valori, se mai spune în Tratat (articolul 2), sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.” Nu e de mirare că, de la primele proteste pe tema modificării legilor justiției, declanșate la abia două săptămâni de la învestirea cabinetului Grindeanu, s-a pus problema sesizării instanțelor europene cerându-li-se europarlamentarilor să mediteze la o asemenea
În România e pe punctul să se instaureze o dictatură de catifea...
soluție. E drept că mulți dintre cei care au cerut suspendarea dreptului de vot al României sunt, la rândul lor, niște oportuniști de carieră și au făcut-o nemulțumiți că voturile primite de PSD îi permit lui Dragnea și tovarășilor lui să facă ce vor.
Însă realitatea este că în România e pe punctul să se instaureze o dictatură de catifea. Cu toții cred că pachetul de legi este minat la tot pasul de interesele obscure ale delincvenților din partidul condus de un delincvent, Liviu Dragnea. Este și motivul pentru care au ieșit în stradă nu doar oamenii simpli, componenți însă ai adevăratei puteri în stat, opinia publică, ci și magistrați, procurori sau polițiști, preocupați că noile reglementări desfigurează fundamental actul de justiție. E drept, nu sunt o majoritate, dar nici simplii protestatari nu sunt (nu par) majoritari deocamdată. Ceea ce nu înseamnă că nu pot avea dreptate.
Ca un făcut, oamenii au ieșit din nou pe străzi în chiar momentele în care procurorii militari au ieșit din letargie, cum o fac anual la diverse momente aniversare, transmițând un comunicat conform căruia evenimentele revoluționare din decembrie 1989 ar fi fost o abilă punere în scenă a indignării sociale. Autorii ar fi manipulat populația, prin dezinformărea și exploatarea temerilor generale. Ironia sorții face ca dosarul cel mai important cu care s-a confruntat 28 de ani justiția română să nu fie finalizat până azi, ba mai mult să se ajungă la concluzia că multe probe la dosar au fost trucate, alterate sau subtilizate pentru a proteja personaje influente din zona politică. Este un bun alibi pentru cei care consideră că justiția trebuie să se schimbe din rădăcini pentru ca România să fie o țară cu adevărat democrată. Oamenii sunt în continuare manipulați prin televiziuni de partid, sunt mituiți cu ajutoare și forme de compensare în cazul în care nu se implică în nicio formă de protest, fiind, în schimb, pedepsiți cu amendă sau arestul dacă ies în stradă sau se revoltă. Pentru că nu au imunitate în fața legii ca parlamentarii puterii.
Nu e de mirare că oamenii au ajuns să susțină că de la Revoluție au trecut 28 de ani degeaba. Un an cât trei decenii de proteste. E de înțeles de ce consideră unii că manifestațiile de acum, chiar dacă protejate de atenția internațională care li se acordă, sunt o continuare a luptei de lumini și umbre din decembrie 1989, dezvăluind o Românie profund sfâșiată, atacată clipă de clipă de prădători din subteranele politicii care-i subminează instituțiile, principiile și structura socială.
La un protest la 26 noiembrie 2017 la București
Dar scandările haioase și lozincile nostime nu au niciun efect asupra obrajilor bătătoriți ai politicienilor. Nu puțini sunt cei care, obosiți de atâta stat, vor să se pună în mișcare. Unii sugerează un referendum care să arunce în afara legii partidele majoritare. Alții se tem că s-ar putea riposta cu un referendum împotriva partidelor opoziției, accelerând atomizarea societății românești. Se spune că alegerile anticipate ar putea fi o soluție, dar rezultatul acestora ar putea fi și mai dezastruos. După toată această risipă de energie și încăpățânare, cele mai importante rezultate sunt procentele amețitoare ale foștilor comuniști securiști în sondaje și printre aleși. În orice colț de țară se poate naște un Napoleon de Teleorman capabil să sacrifice interesul general pentru clanul lui mafiot. Pe de altă parte, protestând, oamenii reînvață că valorile democrației nu sunt un dat natural, că trebuie să lupte pentru ele zi de zi, pentru că oligarhia aflată de decenii la putere nu are nicio intenție să cedeze controlul, că e dispusă pentru aceasta să calce în picioare orice principiu democratic și orice oponent. Măcar din acest motiv, lupta lor nu este zadarnică.